Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 309 (1-15 septembrie)

Biserica Nasterea Domnului_Cluj-Napoca

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Tragedia siriană. Puţine am ştiut despre Siria în anii trecuţi. Câteva amănunte reţinute din şcoală şi apoi informaţii vagi, culese din presă, din reportaje televizate şi de prin vreo carte. Cu ceva vreme în urmă, Domnul ambasador Dumitru Chican ne-a încredinţat lucrarea Şiragul Mărgăritarului s-o publicăm în editura parohiei noastre, ceea ce am şi făcut. Era un vechi manuscris copiat din arhivele naţionale siriene din Damasc, care cuprindea istoria Imperiului Bizantin de la începuturi până după cucerirea turcească. Povestiri sporadice ale românilor care lucraseră în Siria completau cunoştinţele mele despre această ţară.
Iată că evenimentele din ultima vreme au adus Siria în prim-planul actualităţii. Aceasta a mărit interesul şi curiozitatea tuturor faţă de acel popor şi de tragedia prin care trece ţara lui.
Cetatea Alep_SiriaPrivesc pe internet un film care prezintă Siria de ieri. O ţară modernă, cu oraşe moderne, cu construcţii gigantice, cu parcuri pline de verdeaţă şi fântâni arteziene, cu străzi şi autostrăzi aglomerate de maşini, cu pieţe gemând sub greutatea fructelor şi legumelor, a altor produse autohtone. Privesc măreţele universităţi siriene, în care e un furnicar de tineri dornici de cunoaştere, muzee celebre, în care-şi trăiesc liniştea obiecte vechi de mii de ani, intrate de mult în patrimoniul universal. Biblioteci cu sute de mii de cărţi duc mai departe cunoştinţele lumii, aici fiind locul unde s-a născut primul scris de pe pământ. Cetăţi vechi, precum Alepul şi Damascul, alături de oraşe noi, care pot sta alături de oraşele civilizate ale lumii. Văd spitale cu aparatură ultramodernă, plaje aglomerate şi porturi cu vapoare venite de departe sau gata de-a pleca peste mări şi zări. Văd teatre şi opere cu săli supraaglomerate de oameni dornici de frumos şi de cunoaştere. Văd peisaje mirifice, cu sate înstărite, cu munţi înzăpeziţi, pe care se practică sporturi de iarnă. Văd moschei şi biserici creştine vechi de sute de ani, în care se slujeşte Creatorului în prezenţa unui public numeros. Văd ferme de animale, păsări, plantaţii de pomi fructiferi, în special de meri şi măslini, sere, prin care se poate plimba o combină în voie. Magazine imense, mall-uri, în care umblă un furnicar de lume. Văd o galerie imensă de artişti, scriitori, oameni de ştiinţă, oameni politici, sportivi şi oameni celebri din Siria sau din lumea întreagă, dar de origine siriană. Parcă mâna lui Dumnezeu mângâia locurile şi poporul sirian…!
Privesc, tot pe internet, un film, care ne prezintă Siria de azi. Iadul pe pământ! Oraşe întregi devenite grămezi de moloz şi ruine, trupuri _Siria_razboisfârtecate de explozii, resturi de clădiri fumegânde, maşini arzând pe stradă, oameni înarmaţi stând la pândă ca să curme alte şi alte vieţi. Văd mame stropite de sângele care ţâşneşte din copii împuşcaţi, pe care-i strâng la piept; văd oameni fără picioare, fără mâini, cu feţele desfigurate de explozii. Văd femei şi copii tremurând de frică prin beciuri şi printre ruine, aşteptându-şi sfârşitul. Văd execuţii de oameni prin împuşcare sau spânzurare. Văd statui de mii de ani răsturnate sau transformate în cioburi, văd turle de biserici şi moschei printre mormanele de dărâmături. Peste tot, oameni înarmaţi până în dinţi, care ţintesc, împuşcă, aruncă grenade, pun explozibil. Peste tot lacrimi, sânge, carne vie şi moarte. Orice fărâmă de viaţă, pe care o mai vezi pâlpâind pe acele locuri apocaliptice, e un adevărat miracol…!
În urmă cu câteva luni, Europa a fost luată cu asalt de zeci de mii de refugiaţi din Siria şi nu numai. Oameni îngroziţi de nenorocirile din ţara lor, cu moartea în spate şi cu speranţa în suflet, vin pe Marea Mediterană, în ambarcaţiuni supraîncărcate, spre ţărmurile europene. Multe din aceste ambarcaţiuni se scufundă din cauza greutăţii şi mii de oameni îşi pierd viaţa în adâncuri. Copii nevinovaţi devin hrana peştilor la numai câţiva ani. Convoiul nesfârşit al refugiaţilor ia cu asalt uscatul, barierele de tot felul şi aleargă spre un loc al păcii, al făgăduinţei, spre un loc al belşugului, fericirii şi democraţiei. Sunt înfometaţi, murdari, obosiţi, epuizaţi, unii zdrenţăroşi. Îşi duc cu greu bocceaua cu ce-au putut lua cu ei în bejenie, îşi poartă copiii atârnaţi de gât şi grăbesc cât pot, ca să nu-i ajungă din urmă moartea… Aleargă peste câmpuri, pe căile ferate, urcă în trenuri, autobuze, în ce pot, numai să ajungă mai repede, nici ei nu ştiu unde, numai să fie cât mai departe de iadul de acasă. Dorm pe drumuri, prin păduri, prin adăposturi, sub cerul liber, mănâncă ce găsesc…!
Îi primesc ţările europene, atât cât pot şi ele, îngrijorate de fenomen, de ziua de mâine. Mulţi se tem că printre oamenii loviţi de nenorocire s-ar infiltra şi mulţi terorişti, care vor face un al doilea iad în Europa în curând. Multe ţări se confruntă cu criza economică tot mai puternică, cu şomajul propriei populaţii. Alţii se tem că aceste sute de mii de refugiaţi, adăugându-se milioanelor de islamişti care există deja în Europa, vor schimba structura demografică a continentului şi se va ajunge peste câteva decenii ca bătrânul continent să nu mai fie creştin, ci musulman…
Indiferent de religia lor, indiferent de nevoile şi temerile noastre, refugiaţii sunt oameni şi trebuie trataţi ca oameni. Sunt fraţii noştri, vecinii noştri. Le-a ars casa şi toată gospodăria. Îi primim la noi. Ne străduim să stingem focul din curtea lor. Îi ajutăm să-şi refacă cele pierdute, să-şi refacă ţara, apoi îi poftim să se întoarcă la ei acasă, în ţara lor. Acolo le este locul, acolo rădăcinile, acolo hrana, apa şi aerul, acolo le este cerul şi pământul.
Dumnezeu să ajute acestui popor să-şi recapete pacea, ţara, liniştea şi bucuria de-a trăi!

*

Sfaturi părinteşti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, mai spicuim:

cararea-imparatiei-pr-arsenie-bocaCURSELE… Toată strădania protivnicului aceasta este: să desfacă dragostea şi cunoştinţa noastră de Dumnezeu şi să le dea, prin patimi, ca obiect de preocupare nimicul şi absurdul. De aceea vicleanul nu se dă la o parte de-a reduce la nimic şi la absurd chiar şi virtuţile. Drept aceea, e destul să izbutească o mutare mai încoace, mai aici, a scopului ultim al virtuţilor, şi cu asta a redus la nimicul slavei deşarte şi la absurd toată strădania virtuţii. Iată-ne, printr-o singură întorsătură măiastră a vicleanului, deşertând virtuţile în sacul spart al patimilor şi culegând, în schimb, vorbe goale de la oameni şi rânjetul lui sinistru. Trebuie, deci, multă şi adâncă deosebire a gândurilor. Ca pildă grăitoare, în această privinţă, ne poate fi tâlcuirea Sf. Maxim Mărturisitorul al locului de la I Ezdra, IV, 1-3. Împrejurarea istorică e următoarea: întoarcerea iudeilor din robia Babilonului şi zorul de a-şi reface templul. Vrăjmaşii lor se apropie de ei şi-i roagă să primească şi ajutorul lor la ridicarea templului, pentru că la acelaşi Dumnezeu se închină. Dar căpeteniile iudeilor, Zorobabel şi Isus (Iosua), resping ajutorul lor. Refuzul acesta de neînţeles primeşte un adânc înţeles tâlcuit după sensul spiritual, pe care-l desprinde Sf. Maxim, din faptul simplu istoric:
Dacă Zorobabel şi Isus (Iosua) înseamnă mintea activă şi contemplativă şi dacă vrăjmaşii lui Iuda înseamnă patimile minţii, atunci, socotind şi însemnarea numelui celor ce vrăjmăşesc mintea, găsim că slava deşartă, mândria, făţărnicia şi dorinţa de a plăcea oamenilor se apropie de mintea abia ieşită din robia babilonică a confuziei patimilor zicând: „Vom clădi împreună cu voi templul Domnului”. „Căci nici unul din aceşti draci vicleni nu împiedică vreodată râvna omului virtuos ci, înlăturând mai degrabă lipsurile virtuţilor, îndeamnă la şi mai mari silinţe, făcându-se împreună râvnitori cu cei ce se nevoiesc, ca să atragă la ei inima celui ce se străduieşte, după ce a pierdut măsura constantă a moderaţiei şi să-l conducă pe neobservate spre altă ţintă decât cea spre care credea că merge. De aceea spun viclenii: „La fel cu voi ascultăm pe Domnul vostru”. Căci nu urăsc viclenii neprihănirea şi nu se scârbesc nici de împărţirea de ajutoare, sau de primirea de străini, sau de cântarea de psalmi, sau de cetanii, sau de cele mai înalte învăţături, sau de culcarea pe jos, sau de veghere, sau de toate celelalte prin care se caracterizează viaţa după Dumnezeu, până ce scopul şi cauza celor ce se săvârşesc le slujeşte lor. De aceea, pe ceilalţi draci îi observă ascetul mai repede şi scapă mai uşor de vătămarea ce vine de la ei.
Dar pe aceştia, care au aparenţă că ajută omului să umble pe calea virtuţii şi că zidesc împreună cu el templul Domnului, ce minte înaltă i-ar putea descoperi? Nu poate mintea, fără numai prin Cuvântul viu şi lucrător, care pătrunde în toate şi străbate până la despărţitura sufletului şi a duhului, adică cunoaşte care dintre fapte şi gânduri sunt sufleteşti, sau forme şi mişcări naturale ale virtuţii şi care sunt duhovniceşti, sau forme şi mişcări mai presus de fire şi proprii lui Dumnezeu, date firii prin har… Căci „nu este înaintea Lui nici o făptură ascunsă” – se înţelege, în noi, care credem că ne putem ascunde. „Fiindcă toate sunt goale şi descoperite”, nu numai cele ce s-au făcut şi s-au gândit, ci şi cele ce se vor face şi se vor gândi. Cred că despre faptele şi gândurile viitoare spune Scriptura că „nu este făptură ascunsă” iar nu despre cele ce s-au săvârşit. Căci acestea ne sunt cunoscute şi nouă înşine şi le sunt şi altora descoperite. Deci cu atât mai mult sunt descoperite lui Dumnezeu, Care a cunoscut de mai înainte toate veacurile nesfârşite…
Cine, deci, neavând acest Cuvânt sălăşluit în adâncul inimii, ar fi în stare să scape de vicleşugurile ascunse ale făţărniciei dracilor împotriva noastră şi să stea de sine cu totul singur fără nici un amestec cu ei şi să zidească templul Domnului, asemenea lui Zorobabel? Căci acesta spune hotărât şi cu glas mare duhurilor amăgitoare ale mândriei, ale slavei deşarte, ale plăcerii de la oameni şi ale făţărniciei: „Nu vom zidi cu voi templul Domnului Dumnezeului nostru, ci vom zidi singuri Domnului lui Israil”. Numai cel ce are acest Cuvânt poate cunoaşte că amestecul dracilor pricinuieşte stricăciunea şi surparea întregii clădiri şi întinează harul şi frumuseţea străduinţelor închinate lui Dumnezeu. Căci nimenea nu poate, având ca ajutor la virtute pe vreunul din dracii pomeniţi, să o zidească pe aceasta lui Dumnezeu.

*

Biserica cu şerpi. În Biserica Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din satul Markopulos, din partea de miazăzi a insulei Biserica cu serpi_MarkopulosKefalonia, la 25 km de Argostoli (Grecia), în fiecare an, de la 6 până la 15 august, se petrece un fapt minunat, pe care locuitorii l-au legat de icoana Maicii Domnului. Pe coasta dealului unde este aşezat satul, cu mulţi ani înainte, s-a săvârşit o minune. Odată, sătenii au văzut cum un copac fusese cuprins de flăcări şi au alergat înspre el, crezând că s-a aprins un foc în pădure. Când au ajuns acolo, au observat un fapt minunat. Deşi copacul arsese până la rădăcină, pe ea se afla icoana Maicii Domnului, pe care focul nu o atinsese. Locuitorii, plini de emoţie, s-au închinat icoanei, după care au luat-o şi au dus-o în biserica din satul lor, unde şi ceilalţi săteni au avut ocazia să i se închine.
A doua zi dimineaţa, când numărul celor ce voiau să se închine icoanei se înmulţise mult, cu toţii au constatat că icoana lipseşte. În cele din urmă, căutând-o, au aflat-o la locul ei de mai înainte. Era iarăşi aşezată pe rădăcina copacului ars. Icoana a fost adusă din nou în biserică, unde a fost încuiată. În următoarea zi, au găsit-o în acelaşi loc. După ce s-a săvârşit aceasta de trei ori, sătenii au fost convinşi că voia Maicii Domnului este ca icoana să rămână acolo, pe rădăcina copacului ars. De aceea au construit o biserică deasupra rădăcinii copacului şi au aşezat în ea icoana.
Mai târziu, s-a zidit acolo o mânăstire de maici. Într-o zi, s-au apropiat de locul acela mai multe corăbii cu piraţi (hoţi de mare). După ce au coborât pe uscat, piraţii s-au îndreptat spre mănăstire, cu scopul de a o prăda. Atunci călugăriţele s-au rugat Maicii Domnului, ca să ocrotească mânăstirea şi pe ele. Îndată s-a săvârşit minunea. Mânăstirea a fost înconjurată de şerpi, care i-au pus pe fugă pe piraţi. Faptul acesta a fost considerat un semn de la Maica Domnului, prin care s-au izbăvit şi călugăriţele, şi mânăstirea. De atunci, în fiecare an, se arată şerpii, chiar şi în interiorul bisericii – stau agăţaţi chiar şi de icoane, de candele sau de strane, iar la 15 august pleacă.
Dacă într-un an şerpii nu se arată, aceasta este un semn prevestitor de nenorociri pentru insulă, aşa cum s-a întâmplat în 1940 şi în 1953, când insula a fost zguduită de cutremur. Nimeni dintre specialiştii care au cercetat şerpii nu-i poate aşeza într-una din cunoscutele specii de şerpi. Sunt de culoare gri, subţiri, iar lungimea nu depăşeşte un metru. Au pielea catifelată, iar pe cap, precum şi pe capătul limbii, formează o cruce mică. Aşa cum este binecunoscut, şerpii sunt consideraţi tămăduitori şi neprimejdioşi, de aceea şi credincioşii îi ating fără frică. De altfel, ei constituie unul din cele mai însemnate motive pentru ca oricine să viziteze insula în Postul Sfintei Marii.

*

Folclor din Mehedinţi (LXXV). Continuăm să prezentăm bocetul şi ritualul înmormântării din nordul judeţului Mehedinţi:

În dimineaţa decesului, în Bratilov, bocitoarele cântă din pridvorul casei, cu faţa către răsărit şi cu lumânări aprinse în mâini (inform. Buzatu Maria, Bratilov, născută în 1915).

Zorile se revărsară,
Zorilor, surorilor,
Nu pripirăţi cu zoritul,
Până (N) cu gătitul.
S-a gătit, s-a despărţit,
Şi de copilaşii lui
Şi de soţioara lui,
De părinţi şi de vecini,
De străini şi de prietini
Şi de lună şi de soare
Şi de vântul cu răcoare
Şi de apă curgătoare,
Cu munţii, cu oile,
Cu câmpul cu florile.

În Mărăşeşti, găsim o completare a „Zorilor” din Bratilov (inform. Ana I. Bârcea, Mărăşeşti, născută în 1908):

S-abureze-o dată tare,
Inima s-o răcorească,
Dorul să-l mai potolească.
Trecui pe drum la vale,
Mă uitai în cimitir,
C-a-nflorit un trandafir.
− Trandafir, floare gherghină,
A plecat să nu mai vină!
Trandafir, floare bujor,
A plecat cu prea mult dor.
(N) roagă pe Duhul Sfânt,
Să-ţi dea cheia de argint,
Să descuie la pământ!

La Cracul Muntelui, găsim o variantă specifică zonei montane (inform. Martinescu Domnica, Cracul Muntelui, născută în 1907):

Zorilor, surorilor,
Nu pripirăţi a zori,
Până (N) s-o găti
Cu turtiţe calde
Şi cuptoare pline,
Feluri de legume,
Acoave de ţuică,
Altele de vin,
Că pleacă şi nu mai vin.
Dintr-o lume-ntr-altă lume,
Unde soarele n-apune!
Zorilor, surorilor,
Nu pripirăţi a zori,
Până (N) s-o găti,
Iar cu cărţi în multe părţi,
Răvăşele-n orăşele
Pe l-ale lui neamurele.
Ele ca să vină,
De merinde să-i gătească,
Merinde de cale lungă,
Lui (N) să-i ajungă.
Zorilor, surorilor,
Nu pripirăţi a zori,
Până (N) s-o găti,
S-o găti, s-o despărţi
Şi de soţioara lui
Şi de copilaşii lui
Şi de strini
Şi de vecini,
De primăvara frumoasă,
Că e plină de miroasă.
De-nfloritul florilor,
De-n pupitul codrilor,
De hăitul plugului
Şi de glasul cucului,
De zbieratul mieilor.
Voi, voi, munţilor, voi,
Nu vă mai rugaţi de noi,
Vă rugaţi de Sfântul Soare,
El să răsară mai tare,
Să ia ceaţa muntelui
Şi pulberea drumului,
Că (N) este călător,
Hainele-i va spulbera,
Faţa-i albă va strica.
Cocoşii negri cântară,
Zorile se revărsară!

La Valea Ursului, am întâlnit o adevărată poezie de revoltă socială (inform. Butariu Victoria, Valea Ursului, născută în 1894):

O pornii pe cornăţel,
Mă-ntâlnii c-un tinerel.
Tinerelul ce-mi făcea,
După mumă-sa striga,
Să vină de undeva,
Să-l audă şi pe el.
Din guriţă că-mi grăia:
„O, moarte, n-o fi păcat,
C-or mai fost bătrâni în sat,
De ce pe mine m-ai luat?!”
„Bătrâni în sat tot mai sunt,
Dar Dumnezeu mi-o cricit,
Să iau sufleţelul tău!”
Ia auzi, (N), auzi,
În mină drag-ai lucrat,
În fundul pământului!
Pământul ţi l-o mâncat,
Inima ţi-o-ntunecat,
Dar moartea nu vrea să ştie (…),
Ea nu ştie gata eşti
Şi te ia cum te găseşti.
Lasă scaunul de hârtie
Şi merge unde nu ştie.
Lasă scaunul de argint
Şi merge-n negru pământ!

În Săliştea Izvernei, găsim o variantă în care se simte din plin influenţa creştinismului (inform. Cocoteanu Sevastiţa, Săliştea Izverei, născută în 1909):

L-o gătit, l-o-mpodobit,
Cu podoabe de argint,
Că pleacă de pe pământ;
Cu podoabe de mătasă,
Că pleacă şi el de-acasă,
Dintr-o lume-ntr-altă lume,
Unde soarele n-apune;
Dintr-o ţară-ntr-altă ţară,
Să-i facă scară de ceară,
Să se suie la Hristos,
Că acolo-i loc frumos,
Că sunt tot pomi înfloriţi
Şi pe-alocuri rumeniţi.
Soare, soare, frăţioare,
Ia pulberea muntelui (…).

*

_95File de jurnal – 19 oct. 1981. Azi am avut slujbă la Malovăţ. N-a fost multă lume. Am avut şi două cununii (Pera din Severin şi Voican din Malovăţ). Un cetăţean din Bucureşti, participant la una dintre nunţi, a exclamat, văzând că nu iau bani: „Aşa ceva e de necrezut, părinte! Eu am cununat de 18 ori şi am botezat de 86 de ori până acum. În Bucureşti abia am scăpat cu 700 de lei, dar târguindu-mă ţigăneşte!”
Sătura-ne-ar pământul să ne sature!
Zilele trecute, fiind eu ocupat, mi-a făcut la Malovăţ o înmormântare părintele I. D. Au participat şi preoţii S. G. şi I. C. din Severin. M-au criticat că „am stricat legile bisericii”, că dacă vine altul după mine moare de foame, sau îl dă lumea afară din sat, dacă încearcă să reînfiinţeze taxele la servicii. Eu voi pleca din Malovăţ, ziceau dumnealor, cum voi termina biserica, fie protopop la Severin, fie profesor la Craiova, fie altceva pe cine ştie unde, iar parohia va rămâne de râsul lumii, fiindcă nu va mai ocupa-o nimeni…
Câtă grijă „părintească” poartă ei acestei parohii!
Azi a apărut în ziar un decret, care ne-a înmărmurit. Se raţionalizează consumul la 150 kg de grâu şi 30 kg de porumb pe cap de locuitor, anual, în mediul urban. Cei din mediul rural să-şi producă singuri necesarul din lotul ajutător de 30 de ari! Satele fierb. Nu cred că vom ieşi cu bine din iarnă! Se aude că şi la muncitorii din Severin este cam tot aceeaşi stare de spirit. Zilele trecute minerii de la Motru ar fi făcut grevă. Acolo se zice că s-ar fi introdus cartele.
Să dea Dumnezeu să fie bine!

foto_Delia Florea

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare şi donaţii, astfel: Domnişoara prof. univ. dr. Georgeta Ionaşcu din Bucureşti, fiică a satului Malovăţ: 150 de lei; Doamna Bancă Dumitra din Turnu Severin: 50 de lei.
Pentru lucrările efectuate la biserică, Domnul Crumpei Vasile din Malovăţ a donat 100 de lei, iar Domnul Drăghia Tudorică din Bârda a donat 50 de lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
Doamna Ivanovici Florica şi Doamna Enache Maria din Bucureşti au făcut o vizită parohiei noastre, prilej cu care au donat un rând de veşminte preoţeşti „de Bucureşti”, o reverendă, o icoană adusă de la Ierusalim şi alte lucruri necesare la slujbă.
Dumnezeu să le ajute după dărnicia de care dau dovadă şi cu acest prilej!
Doamna prof. Mariana Mocioiu din Turnu Severin, binefăcătoare a parohiei noastre din ultimii ani, ne-a solicitat un ajutor financiar, care-i este necesar la spital, unde nepotul său de zece ani va fi operat la inimă, în această lună. Consiliul parohial şi participanţii la slujba de duminică, 13 septembrie, au hotărât să-i trimitem 1.000 de lei. Atât s-a putut! Preotul a trimis banii prin poştă.

Parohia Malovat

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale, astfel: Maică Ţară, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6461 (19 aug.), p. 4; Scrisoare pastorală – 308, în „Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare (MM), 2015, 7 sept., ediţie şi on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în „Armonii culturale”, Adjud, 2015, 7 sept., ediţie şi on-line (http://armoniiculturale.ro); Bogăţii nemăsurate, în ..Omniscop”, Craiova, 2015, 8 sept., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro);Viţica viorie, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6476 (9 sept.), p. 5; Târgurile disperării, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6478 (11 sept.), p. 5; Taxa pe altar şi trotuar, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6479 (12/13 sept.), p. 5; Sinceritatea, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6480 (15 sept.), p. 2; Lucrul ardelenesc şi lucru oltenesc, în „Apollon”, Urziceni, an. IX (2015), nr. 8 (aug.), p. 30, ediţie şi on-line (www.revista apollon.ro); Bărbatul fatal, în „Apollon”, Urziceni, an. IX (2015), nr. 9 (sept.), p. 30, ediţie şi on-line (www.revista apollon.ro);

*

Parohia noastră a republicat cartea Părintelui Dumitru Bălaşa Dacii de-a lungul mileniilor (286 pag.).

Parcurgând cărţile Părintelui Dumitru Bălaşa dedicate istoriei dacilor, sesizezi cu uşurinţă că sunt scrise de un mare patriot şi deţin ele însele o mare doză de patriotism, care te copleşeşte. Datorită cărţilor Părintelui Dumitru Bălaşa, dacii îşi regăsesc vadul în istorie, în ciuda celor ce-au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-i facă să dispară de pe scena ei. Părintele Dumitru Bălaşa este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creştin şi de preot. Chiar dacă unele dintre tezele şi ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărţile sale vor fi tipărite şi retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospeţimea informaţiilor documentate, iar dacii vor reveni în conştiinţa acestora şi datorită istoricului Dumitru Bălaşa.

*

Zâmbete.
• Ştii cum se cheamă un câine fără picioare? – Nu se cheamă, că nu vine!
• Ce au făcut strămoşii noştri după ce-au trecut Dunărea? – Şi-au uscat hainele!
• De ce s-a inventat ciocolata albă? – Ca să se murdărească şi negrii la gură!
• Când va începe foametea mondială? – Când chinezii vor începe să mănânce cu lingura!
• Va veni un alt război mondial? – Nu ! Dar va fi o luptă pentru pace, de nu va mai rămâne piatră pe piatră!
• De ce vorbesc oltenii cu perfectul simplu (fusei, fu)? – Fiindcă sunt simpli şi perfecţi!
• De ce îşi iau oltenii două pietre când merg la culcare? – Cu una sting becul, iar cu cealaltă verifică dacă au închis fereastra!
• De ce au oltenii steag în faţa casei? – Fiindcă li se fâlfâie de ăia care spun bancuri despre ei!
• Cele cinci reguli ale vieţii liniştite: 1. Să nu gândeşti; 2. Dacă gândeşti, să nu spui; 3. Dacă spui, să nu scrii; 4. Dacă scrii, să nu semnezi; 5. Dacă semnezi să nu te miri…!

*

Înmormântări. În ziua de 1 sept. am oficiat slujba înmormântării pentru Dragotă Atena (82 de ani) din Malovăţ, iar în ziua de 6 sept. pentru Luca Domnica (84 de ani) din Bârda.
Dumnezeu să le ierte!

*

Anunţ. Domnişoara prof. univ. dr. Georgeta Ionaşcu din _MalovatBucureşti face cunoscut tuturor celor interesaţi că nu s-a gândit niciodată să transforme curtea casei părinteşti din Malovăţ în maidan de gunoi. Drept urmare, roagă respectuos şi insistent pe cei care auziseră contrariul să binevoiască să-şi depună gunoaiele la locurile special amenajate de către primărie.
Le mulţumeşte pentru înţelegere!

*

Program. În luna octombrie, avem următorul program de slujbe: 3 oct. (Malovăţ – Bârda); 4 oct. (Bârda); 10 oct. (Bârda – Malovăţ); 11 oct. (Malovăţ); 14 oct. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 17 oct. (Malovăţ – Bârda); 18 oct. (Bârda); 24 oct. (Malovăţ – Bârda); 25 oct. (Malovăţ); 26 oct. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12); 31 oct. (Malovăţ – Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: