Arhivă

Hill_from_jibou

„Dealul de la Jibou” (Ion Georgescu-Muscel)

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

Un pâlc de copaci pe un dâmb
Şi-o pajişte rămasă
Îmi dă ideea că acolo
A existat şi-o casă;
În casă-au existat destine
Cu frământări, iubiri şi laşităţi comune…
Unde sunt cei ce au trăit:
În vreun registru-n primării
Cu naşteri şi decese,
În catastife cu impozite şi taxe,
În vreo matricolă de şcoală
Cu consemnări la-nvăţătură şi purtare…
În vreun proces-verbal de constatare
Sau ştire disparată de ziar;
În cimitir anume, cu vreun semn
Sau gropi comune-aproape neştiute…
În vreo conştiinţă ce mai dăinuie în lume
Sau ficţiunea vreunui scriitor.
Eu zic că zac în peisaj,
Cu tot ce-a însemnat emoţii şi iubire,
Cu frica de neant, cu înflorire,
Cu setea după verde şi dorul de zăpezi…
Căci peisaj e orice chip ce se destramă –
E gândul peisaj, e amintirea…
Iar viaţa – un pumn de ţărână şi-o dramă:
O privelişte intimă, anume ticluită
Îmi cheamă-n amintire o iubită.

Baden, ianuarie 2010

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: