Două seminţe

In_parc_Ion Georgescu-Muscel

„În parc” (Ion Georgescu-Muscel)

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

Când trece prin parc arhitectul,
prin frunze şi ramuri trece-un fior metafizic;
se simte-o trezie de înger de pază în turnul cetăţii,
şi-un tremur de geană albastră ascunde văzduhul.
O ghindă din vechiul stejar, părând că sughite,
săltând şcolăreşte-n frunzişul cu foşnet de toamnă…
Tristeţi de fântâni nesăpate, adieri de păduri neivite
se ţes prin destinul aleii cu bănci plictisite de vremuri…
Un scurtcircuit abia perceptibil în liniştea zilei,
când mângâie el rotundul seminţei din cale –
La o adică, şi unul, şi altul sădind viitorul:
Castel cu verande purtând în gândire, sclipiri de ferestre,
iar ghinda – frunzare cu joc de lumini şi pete de umbre.
Păreau a ţese visări cu-anotimpuri şi oameni,
Cu gări şi cu trenuri tăind pe la margini oraşul;
scenariu de taină-ntre două posibile lumi,
gândite-ntr-un veac nenăscut, într-un timp ideal:
Arhitectul, trecând pe alei, poartă-n minte oraşe cu chei;
iar ghinda – păduri cu răcoare şi duh de speranţă…
– Să iasă odată din parc! (oftând, tremurând) –
Tot cuprinsul pare că-şi vine în fire
când vin trecătorii de rând.

Baden, februarie 2010

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: