COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia „Salvează o inimă” ; Plus Communication
Cancer… Un cuvânt care provoacă şoc, panică şi o durere de nedescris. Cu atât mai mult, dacă maladia afectează creierul unui copilaş care abia a împlinit un an de viaţă. Pentru micuţii diagnosticaţi cu meduloblastom, locul de joacă este salonul de spital, iar fiecare zi în plus e un dar nepreţuit. Graţie tehnicilor medicale actuale, peste jumătate dintre pacienţi supravieţuiesc cel puţin cinci ani de la momentul depistării tumorii, iar cei foarte puţini vindecaţi rămân cu sechele. Pentru a înţelege mai bine această boală, Gabriel Tudor a vorbit cu cel mai bun neurochirurg din Europa. Academicianul profesor doctor Leon Dănăilă este supranumit „sculptorul de creiere”.
Ce este meduloblastomul?
Este o tumoră cerebrală care se dezvoltă din celulele nervoase. De obicei, la copii se întâlneşte şi sub formă benignă, şi malignă. Ca tratament, intervenţia chirurgicală este obligatorie. După aceea, dacă tumora este malignă, se indică radioterapia şi chimioterapia. La copii, din păcate, tumorile sunt în general maligne, se dezvoltă mai repede, dau recidive şi pun probleme deosebite. Dar, cu tehnicile moderne de astăzi, se pot trata în condiţii destul de bune.
Cam cât de eficiente sunt aceste tehnici?
Dacă este o tumoră benignă, starea copilului evoluează foarte bine, nu are nevoie de tratamente ajutătoare, dar dacă este malignă, trebuie să avem în vedere recidivele. Tumora malignă nu se poate scoate în totalitate, fiindcă trebuie să ai în vedere şi funcţionalitatea zonei în care s-a dezvoltat. Nu este totul să operezi, totul este să ai în vedere calitatea vieţii. Copilul, după operaţie, trebuie să meargă, să vorbească, să fie conştient. Dacă păzim aceste zone – motorii, ale vorbirii, sensibilităţii, văzului, auzului –, atunci este bine, deoarece partea din tumoră care rămâne poate fi tratată prin radioterapie şi chimioterapie.
În afară de radioterapie şi chimioterapie, a apărut o nouă formă de tratament – imunoterapia – care ar învăţa organismul să lupte singur împotriva celulelor canceroase. În ce măsură funcţionează şi la noi şi cât de eficientă este? În Statele Unite, în câţiva ani, ar putea înlocui chimioterapia, spun specialiştii.
Să faci organismul să lupte împotriva tumorii este un fapt extraordinar, dar din păcate substanţele acestea imunoterapice sunt mai puţin accesibile la noi. Chiar şi în restul ţărilor, nu există o experienţă pe cazuistică largă ce ne poate convinge că această imunoterapie este bună şi dă rezultate. Organismul are nişte posibilităţi imunosupresoare asupra tumorilor, dar încă nu s-au determinat markerii respectivi. Am întâlnit bolnavi cu tumori foarte maligne care au trăit o lungă perioadă de timp. Un glioblastom, de exemplu, are durata de supravieţuire de 9, 10, maximum 12 luni, indiferent ce i-ai face. Dar am avut pacienţi cu glioblastoame care au trăit ani de zile. Au venit la control peste un an, peste doi, peste trei, peste cinci. Asta înseamnă că organismul are posibilităţi de a lupta împotriva acestor tumori. Organismul poate să lupte împotriva oricărei boli. Unii se vindecă şi de holeră, şi de ciumă. Puţini dintre ei, dar se vindecă! Înseamnă că ei posedă un stoc imunologic foarte bun, ce face faţă agresiunilor, indiferent dacă sunt infecţioase sau tumorale. Şi eu am încercat prin interleukină să tratez unele tumori maligne. La unii a dat rezultate, la majoritatea însă rezultatele nu au fost concludente în legătură cu această interleukină pe care am injectat-o la nivelul patului tumoral. Dar, probabil că de 15-20 de ani, tehnicile, posibilităţile imunologice au avansat. Trebuie făcute cercetări, şi cercetările costă foarte mult.
Care sunt cauzele formării meduloblastomului?
Nu se ştie încă precis cauza acestui cancer, care este o altă viaţă. Este o celulă foarte rezistentă. Îi faci radioterapie, chimioterapie, mor celulele normale, dar celula canceroasă persistă, se divide şi creşte în continuare. Probabil sunt nişte substanţe proteice la nivel molecular sau intramolecular care duc la dezvoltarea tumorii.
Care sunt simptomele la copii, ce îi face pe părinţi să se alarmeze?
Tulburări de mers, tulburări de echilibru, dureri de cap, pareză oculară, pareză auditivă, dureri faciale, vomă, depinde ce nerv afectează şi încotro se dezvoltă. De obicei se dezvoltă în regiunea mediană şi duce la blocarea circulaţiei lichidului cefalorahidian şi dă un sindrom de hipertensiune intracraniană.
Cât de important este momentul diagnosticării şi cum se pune diagnosticul?
Momentul diagnosticului este foarte important. Dacă îl pui în evidenţă imediat, poţi să tratezi şi chirurgical. Dacă este extirpată în totalitate, această tumoare nu mai poate recidiva. Pe de altă parte, am primit un caz cu meduloblastom din Germania, căruia cei de acolo nu ştiau ce să-i facă. A fost operat, dar a fost descoperit mai târziu şi se dezvoltase foarte mult. Meduloblastomul se poate răspândi după operaţie la nivelul măduvei spinării, în emisferele cerebrale şi poate da genera o mulţime de fenomene supraadăugate operaţiei sau simptomatologiei iniţiale.
Când vorbim de gradul 4, mai există şanse de vindecare?
Trebuie încercat! Există cazuri foarte rare, în care pacienţii o pot duce o perioadă mai lungă de timp. Nimeni nu poate şti care sunt acele cazuri.
Subiectul de astăzi nu este unul întâmplător. Asociaţia „Salvează o inimă” a ajutat o fetiţă de un an şi câteva luni să fie operată în Germania de un meduloblastom de grad 4. Teresa Cozma a fost dusă de urgenţă în Germania, unde acum trece prin procesul dureros şi extrem de costisitor al chimioterapiei. Pot fi operaţi copiii cu această cumplită boală şi la noi în ţară?
Da, sigur! Au venit la mine operaţi în Italia, Anglia, Germania şi i-am reoperat. Cu radioterapie ulterioară şi cu chimioterapie, au mers mai bine.
Sunteţi unul dintre cei mai buni neurochirurgi ai lumii. Aţi scris peste 40 de cărţi şi tratate, aţi efectuat peste 40.000 de operaţii pe creier şi aveţi şi o activitate de cercetare fantastică – toate fără o recompensă pe măsura eforturilor şi dedicării demonstrate. Ce v-a determinat în toţi aceşti ani să mergeţi înainte?
Am iubit oamenii! Când iubeşti ceva, îţi dai şi viaţa pentru acel lucru. De aceea am scris şi pe uşă: „Consultaţiile sunt gratuite!” Nu iau de la nimeni nici un ban, nu fac avere. Sunt cel mai sărac medic din lume, dar cel mai bogat din punct de vedere spiritual. Pentru cercetare şi pentru tot ce am făcut, trebuie să faci nişte sacrificii. Am sacrificat concedii, sfârşitul de săptămână, sărbătorile legale. Am citit, am scris şi aşa am reuşit să-mi anihilez oarecum temerea că sunt mai sărac din punct de vedere material.
A meritat?
Eu zic că a meritat, eu sunt mulţumit pentru că ajut oamenii. Şi Hristos a sacrificat tot pentru oameni. Eu sunt credincios şi, când am situaţii deosebite, mă rog. Credinţa este foarte importantă pentru a progresa. Dacă ai încredere în ceva, ai încredere în tot. Dacă nu crezi în Dumnezeu, înseamnă că nu crezi în nimic şi eşti un om pierdut.
Legat de activitatea dumneavoastră de cercetare, aţi descoperit o celulă nouă a creierului, cordocitul. Care este privirea lumii medicale asupra acestei noi celule? Care au fost reacţiile şi care este situaţia acum?
În 2000, am descoperit această celulă şi am studiat-o din 2005 cu un biolog, Viorel Păiş. Ulterior, am publicat vreo 14 atlase şi nişte lucrări în reviste de specialitate. N-a apărut încă nimic, nici pro, nici contra. Eu o studiez în continuare, ca să lămuresc această problemă. Am luat legătura şi cu alţi specialişti din alte ţări şi sunt pe o cale de a face lămurită prezenţa acestei celule, dar durează.
Aveţi mai mulţi ani de profesie decât am eu de viaţă (peste 31) şi consider just să vă întreb cum evaluaţi neurochirurgia românească, la ora actuală.
Este foarte bună neurochirurgia noastră. Şi în România se poate face ştiinţă, tehnică operatorie foarte bună, cercetare, dar mai greu, pentru că nu finanţează nimeni. Eu singur m-am luptat, singur m-am dus în locuri străine şi am avut diferite probleme de întâmpinat, pe care le-am rezolvat cu corectitudine şi credinţă.
e-Bibliotheca septentrionalis 