Parastas întru pomenirea poetului Ion Burnar

Ion Burnar

de Gelu DRAGOŞ

Din iniţiativa unor demni membri ai obştii scriitoriceşti din Maramureş, la împlinirea a cinci ani de la trecerea în nefiinţă a poetului nostru de înalt rang ION BURNAR, luni, 26 octombrie, prin grija scriitorilor Valeriu Sabău şi Emil Domuţa, în zi de praznic creştin a Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Baia Mare, a fost oficiată o slujbă de pomenire, de către părintele paroh Marius Lazăr.

Au fost de faţă exponenţi ai tagmei poeţilor maramureşeni şi ai culturii, precum: Florica Bud, Valeriu Sabău, Betty Kirchmajer-Donca, părintele poet Gheorghe Pop de Seini, Vasile Dragomir, Emil Domuţa, Nicolae Scheianu, Dan Vasile Marchiş, Ioana Ileana Şteţco, Ioan Meteş Morar, apoi prieteni dragi ai poetului, precum prof. dr. Ilie Gherheş, Victor Tecar, Iosif Mereşca, ing. Ion Bozântan, Felician Fărcaş, iar alţii au fost doar cu sufletul solidari cu ceremonia de pomenire, precum: Nicolae Goja, Ioan Dragoş, Marian Ilea, ing. Alexandru Băban, profesor dr. Nicolae Iuga, Ioan Romeo Roşiianu, Dorel Macarie, prof. Gelu Dragoş, Ştefan Doru Dăncuş, dr. Alexa Gavril Bâle, Maria Mariş Dărăban, prof. Ioan Ţiplea, Mitruţ din Rus, Doru Mihnea şi, poate, câţi alţii.

A urmat o obişnuită masă de pomană, în centrul Băii Mari, la Bar OJT, „Academia O.J.T” – cum îi plăcea lui Ionucu Împăratului să-i spună.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: