O zi cu zâmbete pe chipuri

de Gabriela Genţiana GROZA

Gabriela Genţiana Groza

Am avut mare noroc astăzi. Am intrat la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca cu o emoţie pe care simţeam că mi-o stăpânesc cu dificultate. A fost prima zi în care am intrat ca bunică a fostei eleve a colegiului, Cristina, aflată acum la Viena, primul an la Facultatea de Medicină. Mă încerca o stare specială. Anul trecut o ştiam aici, la ore, cu dorinţa de a fi printre cei cu o determinare precisă pentru calea ce avea să o urmeze în viaţă. Şi iată că elevii clasei a VII-a G2, care erau în pauză, m-au înconjurat cu zâmbete pe chipuri. Dintr-o dată, am avut senzaţia că nepoata mea e acolo, printre ei… Şi apoi, îl aveam cu mine pe Lăbuş, amicul meu, căţelul, cel care avea să îi încânte cu ghiduşiile lui pe elevii clasei pregătitoare Pa, de care cu greu s-a despărţit, după ce copiii l-au mângâiat, iar eu le-am citit o poezie despre dumnealui, prietenul omului. Am avut şi o şedinţă a cenaclului de haiku „Poesis”. Cenacliştii se pregătesc să participe la concursuri de lirică niponă. Sper să dovedească şi anul acesta aceeaşi seriozitate ca în anul din urmă. M-am despărţit de elevii şi de colegii mei dascăli, cei care au avut un real aport la formarea Cristinei, cu gânduri bune. A fost o zi în care am stabilit noi prietenii şi, mai cu seamă, am aflat că mulţi dintre ei au câte un căţel, aşa ca Lăbuş, sau, de ce nu, ca Goofy şi Pufi din poezia mea:

GOOFY, CÂINE IUBĂREŢ

Un căţel, pe nume Goofy,
E cam iubăreţ de fel,
S-a îndrăgostit de Pufi,
La trei case lângă el.

Căţeluşa-i diafană,
Are sigur pedigree,
Se cunoaşte după blană,
Albă, cu mici pete gri.

Vai, ce mare suferinţă
De n-o vede într-o zi!…
Suferă, biata fiinţă,
Inima-i poate plesni!

Ieri m-am dus în Parcul Mare
Unde se-ntâlnesc ades,
Lipsa ei de-nfiorare,
În sfârşit, am înţeles…

Că era înconjurată
De-o mulţime de căţei
Şi părea amorezată
De vreo patru dintre ei!…

Goofy a privit sceneta
Calm şi fără prea mult stres,
Pentru el, Pufi, vedeta,
Şi-a pierdut din interes!…