Mă simt „tânăr şi ferice”; „cuget, deci exist”

Gavril Babiciude Gavril BABICIU

Dragi prieteni,

În seara zilei de 30 octombrie 1947 am zărit LUMINA. Era difuzată de o lampă cu petrol atârnată de meşter-grinda unei cămăruţe, dintr-o căsuţă din Şişeştii Maramureşului. Când m-am trezit azi, 30 octombrie 2015, înainte de a aprinde becul cu lumina electrică, primul gând l-am îndreptat către părinţii mei, care m-au adus pe acest tărâm, mulţumindu-le cu evlavie. Mare credinţă, mare curaj au avut atunci ţăranii români din nord-vestul Ţării recent Reîntregite. Mama, Anastasia, avea 45 de ani. Tata, Dumitru, 49 ani. Era foamete mare. Mureau adulţi, dar în special copii. Părinţii aveau de hrănit: un bătrân (rămas al nimănui) şi 7 (şapte) copii, fraţii mei mai mari. Am rezistat, ca mulţi semeni ai mei. Drumul vieţii mi l-am croit prin muncă, având încredere şi răbdare. Acum mă simt „tânăr şi ferice”; „cuget, deci exist”.

Aproape zilnic privesc şi urmăresc cu atenţie orice schimbare în „profilul” vostru. Mă simt onorat că vă sunt contemporan. Consider că facem parte dintr-o familie lărgită. Mesajele voastre de felicitare le-am primit cu multă bucurie.

Vă mulţumesc tuturor!

LA MULȚI ANI! (redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: