Gelu Vlaşin: Tratat despre psihiatrie. Treatise on Psychiatry

coperta_Gelu Vlasin

COMUNICAT DE PRESĂ

Contemporary Literature Press,
sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din Bucureşti, The British Council, Institutul Cultural Român şi Ambasada Irlandei

anunţă publicarea volumului

GELU VLAŞIN
Tratat despre psihiatrie
Treatise on Psychiatry
Texte paralele
ISBN 978-606-760-021-6
Editat de Lidia Vianu

Contemporary Literature Press publică în limbile engleză şi română volumul de debut al poetului Gelu Vlaşin, volum publicat în limba română în anul 1999. Această carte, aparent violentă, despre psihiatrie, defineşte de fapt starea de spirit a României după căderea comunismului. Lumea descrisă de poet este familiară tinerilor cititori din anul 2015. Iubirea pare să bântuie poemele, dar, în realitate, versurile nu ne vorbesc despre ea. Poemele lui Gelu Vlaşin caută să descrie o lume în care sensibilitatea şi înţelegerea celor tineri sunt în derută.

Am ales să traducem şi să publicăm aceste versuri ca un semnal de alarmă în aceste vremuri în care se amestecă falsa nebunie a lui Hamlet cu tragedia foarte adevărată a Ofeliei.

Versurile lui Vlaşin sunt şi nu sunt literatură. Debutul acestui poet, născut în anul 1966 şi ieşit din comunism la 23 de ani, ne face să ne întrebăm dacă POEZIA a supravieţuit trecerii României la alt timp istoric.

Lidia Vianu

Gelu Vlaşin: Tratat despre psihiatrie. Treatise on Psychiatry. Texte paralele editate de Lidia Vianu se lansează oficial luni, 2 noiembrie 2014, dar cartea poate fi consultată şi descărcată din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/gelu-vlasin-tratat.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesaţi website-ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări în limba engleză şi în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm să vă adresaţi editurii: lidia.vianu@g.unibuc.ro

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: