Un dar cu file de lumină

de Gabriela Gențiana GROZA

Gabriela Gentiana Groza

Gabriela Gențiana Groza

Tărâmul nașterii și copilăriei este purtat în cele mai mici tainițe ale sufletului fiecăruia dintre noi. Preocupările cotidiene legate de familie și profesie astâmpără fără răgaz dorul de crâmpeiul de Univers în care am crescut, spre care tânjește ființa noastră. În scrierile unora dintre noi apar ici și colo semne ale neuitării întâmplărilor de odinioară din locurile natale. La senectute, amintirile devin mai însemnate, mai pregnante, de parcă totul s-a petrecut ieri. Noi, cei cinci copii ai unui preot și ai soției sale, învățătoare, ne-am petrecut vacanțele la Constanța, la bunicii dinspre tatăl meu. De aceea am lecturat cu interes volumul Căruța luminoasă, apărut la prestigioasa editură clujeană Casa Cărții de Știință. coperta_CasimceaAutorul ei, Mircea Ioan Casimcea, născut pe meleaguri dobrogene, avea să îmi aducă mai aproape de urbea de pe Someș, unde viețuiesc de peste un sfert de secol, imagini și întâmplări de la malul mării. Fiul unor dascăli dăruiți cu toată ființa misiunii speciale de educație a vlăstarelor aflate sub bagheta lor, autorul cărții desfășoară narațiunea împletind realitatea cu imaginarul. Din povestirile pe care le țese cu har, se desprinde atmosfera în care a trăit și a fost educat alături de elevii părinților săi. Pana autorului alunecă viguros în zone mai mult sau mai puțin confortabile, fără menajamente, de aici puterea de evocare a stărilor care l-au încercat la un moment dat. Amintesc capitolele volumului de proză casimcian: Satul din nacelă, Straniile cărți, Cu calul ghidran, Harem cu daraveră, Logodna tâmplarului, Desfătări mârșave, Vila cu garsoniere, Lupta, Puricele alb și Fabuloasa creangă. Iată un fragment din povestirea „Straniile cărți”, în care își imaginează primirea de către săteni a unui dar, o căruță plină de cărți, „un dar cu file de lumină”: „Ies grabnic în fața porții și observ cum alunecă pe drum o căruță frumoasă, luminoasă. Nu are oiște, nici hulube, nu este adusă de un animal de tracțiune, nici măcar de câini. Nu are motor acoperit de capotă ori descoperit, nu are volan, nici locaș pentru vizitiu. Mama pășește precaută spre căruță și se adresează oamenilor, ținând o carte mare în mână:
– Cred că Dumnezeu ne-a trimis cărți. De fapt în căruța asta ireală nu se află cărți, dragii mei, există file umplute cu lumină.”

Lectura cărții lasă impresii adânci și ne oferă posibilitatea de a ne transpune în lumea propusă de autor, lărgind în același timp aria trăirilor proprii.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: