În dimineţi cu rouă, prin oraşul-port,
Trec femei substanţiale şi bonome
Ducând în lesă câini de aport –
E un prilej de-a saluta prezentul;
De-ţi întâlnesc privirea, te-ntâmpină cu „Hi!”
Eu merg tot rumegând imperative:
Daţi-i tabloului o ramă!
Daţi-i acestei rame iscusite un tablou!
Daţi-i acestui trup vânjos un nume!
Şi-acestui nume preacinstit un trup!
Fabric în gând ferestre mânjite de-ntuneric
Şi revoltaţi din ţara mea parlamentând coleric;
Nu pot să mă desprind de ştiri, de veştile de-acasă –
Pe-aici se face jogging, pe când la noi sunt greve…
O domnişoară-n alergare îmi taie lin cărarea
Şi-ntoarce o privire a scuze,-n simpatie…
Îmi stă în gând un început de flirt,
Dar nu mă simt la vârsta ideilor de pluş:
„Lasă-mă să ridic roza picată
Din dreapta surâsului tău jucăuş!”
Ce-i viaţa? Ce-i traiul? – abia mă mai ţin –
Copacul murit în picioare
Ajunge lemn de foc şi destin.
This entry was posted on Luni, 9 noiembrie 2015 at 6:47 pm and is filed under Arte, Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
