nici nu chem
nici nu aștept
prea scufundat în vârstă
însă nu bătrân
pentru că nu mă simt înțelept
mă rog, Doamne, cu gândul durut
mă rog cu glasul literei mut
sunt doar un gând de-al Tău strecurat
într-un fir de lut
acreala din credință a zavistiei
mi-a răvășit grădina poeziei
e-așa de simplu să iubești!
cum ai privi copacul din marginea cărării
la discuție cu cerul și cu norii
de unde vin acești lachei
academii secrete de cuget și idei
ce-ți spun cu cine să ții
pe cine în răspăr să-l iei?
la mine-acasă, bunăoară
când văd oameni de vorbă pe laița de la drum
îmi pare-așa de deasă pacea pe ulicioară…
This entry was posted on Vineri, 13 noiembrie 2015 at 3:07 am and is filed under Arte, Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
