APEL cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României

simboluri_Romania

de Eugen-Nicolae ROTĂRESCU

În urmă cu 97 de ani, la Alba Iulia, poporul român şi-a realizat visul Marii Uniri a tuturor provinciilor româneşti, a reîntregirii neamului românesc şi realizării unităţii naţionale, bazat pe conştiinţa comunităţii de origine, de limbă, fire, cuget, cultură şi destin.
1 Decembrie 1918 este ZIUA NAŢIONALĂ a ROMÂNIEI!

Marea Unire_1Apreciez că 1 Decembrie 1918 reprezintă momentul cel mai important din istoria milenară, dramatică şi eroică a poporului român, FĂURIREA STATULUI NAŢIONAL UNITAR, SUVERAN, INDEPENDENT ŞI INDESTRUCTI-
BIL şi cred, cu toată convingerea, că Ziua Naţională a României reprezintă sărbătoarea de suflet a tuturor românilor, un simbol al împlinirii dorinţei de libertate şi unitate a poporului român, pentru care înaintaşii noştri şi-au jertfit chiar viaţa.

Marea Unire_2Cu recunoştinţă şi respect pentru faptele înaintaşilor noştri care au înfăptuit marele act istoric de la 1918, reiterez şi cu acestă ocazie credinţa pentru menţinerea şi dezvoltarea unităţii naţionale, apărarea identităţii şi demnităţii naţionale, a interesului naţional, a culturii şi a tradiţiilor noastre, în contextul respectării valorilor europene de realizare a binelui comun.

Cu prilejul sărbătoririi zilei noastre naţionale, vă rog să-mi permiteţi să vă adresez, tuturor prietenilor şi cunoştinţelor mele, iubitori de neam şi ţară, APELUL şi îndemnul să nu uităm lecţia Marii Uniri, să avem încredere în forţele proprii şi să acţionăm pentru întărirea unităţii drapel_Romanianaţionale, modernizarea României şi prosperitatea cetăţenilor români.

DE ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI ŞI ÎN TOATĂ EXISTENŢA NOASTRĂ, SĂ FIM BUNI 100%!

La mulţi ani, dragi prieteni şi cunoştinţe!
La mulţi ani tuturor românilor!
La mulţi ani, România!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: