Poeta Elena Cărăuşan a închis stagiunea din 2015 a Cenaclului Scriitorilor Maramureș

de Gelu DRAGOŞ

Sâmbătă, 12 decembrie a.c., la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în sala „Ion Burnar”, mult peste 20 de membri ai cenaclului s-au reunit, pe o ploaie torenţială, ca să se întâlnească cu poezia de calitate.

Elena Cărăuşan

După ce doamna Florica Bud, preşedintele cenaclului, anunţă că este ultima întâlnire din acest an şi că avem parte de un poet sensibil şi valoros în persoana doamnei Elena Cărăuşan iar reîntâlnirea membrilor cenaclului va fi pe 16 ianuarie 2016, când va citi prozatorul Valeriu Sabău (pe 15 ianuarie, de Ziua Poetului Naţional, se vor depune coroane de flori la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, ca în fiecare an), Domnia Sa roagă asistenţa să se ţină un moment de reculegere în memoria criticului literar Augustin Cozmuţa şi a soţiei poetului Ion Şiugariu, doamna Lucia Soreanu Şiugariu, amândoi, trecuţi la cele veşnice de puţin timp.

Pe fond muzical adecvat, citeşte poeta Elena Cărăuşan. Dintre titluri, amintim: „Sânge în nisip”, „Timpul meu”, „Sângele meu”, „Clipa mea”, „Trup pierdut”, „Tricolorul 2014”, „Nodul dacic”, „Dragostea pietrelor”, „Am înţeles”, „Voi fi doar gânduri”, „O altă dimensiune”, „Şi cuvintele au viaţă”, „Poartă închisă”.

Pe seama poemelor citite de Elena Cărăuşan, își exprimă părerea Rodica Dragomir, care spune că autoarea este „sinceră şi profundă”; Nicolae Scheianu, care ne aminteşte că elementele primordiale ale vieţii pe Terra au fost carbonul, siliciul şi manganul, că observă „o evoluţie vizibilă în poezia sa de la precedentele volume”, criticul literar Antoaneta Turda afirmă că poeta Elena Cărăuşan are o „poezie muzicală”, iar Vasile Tivadar, filosofând, ne spune că suntem „constituiţi din elemente chimice nemuritoare, şi totuşi murim: când nu există armonie între ele”, Dragomir Ignat spune că pe scriitoare „o apasă frisonul trecerii, dar poeta şi colega are o poezie cizelată, lucrată şi răslucrată, ceea ce îi dă valoare şi acum şi o să-i dea şi în timp”, Ioana Ileana Şteţco zice că poezia Elenei Cărăuşan este „adâncă ca o mare necercetată”, lui Ioan Călăuz îi place modul în care poeta tratează trecerea timpului, remarcă poezii ca „Nodul dacic”, „Tricolorul 2014”, şi afirmă că „de mult [n-a] mai ascultat o poezie atât de bună”, Dan Achim consideră că doamna Cărăuşan „s-a pregătit special pentru astăzi” şi că „sufletul ei poate să fie mulţumit”, Ioan Şiman consideră că „[…] cuvântul este o unealtă pe care corpul omenesc o produce, iar cuvântul de astăzi al doamnei profesoare Elena Cărăuşan a fost un mijloc prin care [poeta] a reuşit să se dezbrace şi să ne producă emoţii puternice”, Valeriu Sabău spune că poeta „se joacă cu dimensiunile intime apropiate şi cu cele universale, iar poemele citite sunt mărturisiri tandre, adolescentine”, dar care au versuri fantastice, gen „vine o vreme fără sânge”, „mi-am înşirat orele pe-o cruce înaltă”, „pietre forţate să-şi dea frăţia în piramide sau temple”, sau „cocorii mei îmi dăruiesc singurătatea cerului”.

La final, profesorul Dan Achim, care lucrează de zor la un nou volum al antologiei Cenaclului Scriitorilor, recită un colind al lui Ion Şiugariu, iar poetul Dragomir Ignat dă tonul unei colinde pe care o ştiu toţi, şi cei de pe Fisculaş, și cei din Codru sau Chioar, şi chiar băimărenii.

Ne revedem în 16 ianuarie!

Sărbători fericite tuturor!