de Gabriela Gențiana GROZA
În peregrinările mele prin lumea plină de felurite corpuri materiale, dar și plante, animale și oameni, mi-am format un crez cu privire la frumusețea mediului înconjurător și necesitatea protejării acestuia pentru generațiile care vin. Profesiunea de dascăl de biologie mi-a oferit prilejul susținerii crezului meu, cu gândul că voi putea contribui la combaterea poluării în toate formele pe care azi le cunoaștem la scară mondială, prin consecințele nefaste asupra climei și asupra vieții ființelor de pe planeta noastră. Le-am dăruit elevilor mei versuri și proză, prin care atrăgeam atenția asupra dezastrelor care ne pândesc la orice pas dacă nu iubim natura așa cum ne-a fost lăsată cu atâta dărnicie de bunul Dumnezeu. Prin trecerea anilor, am trăit o imensă decepție, văzând pădurile devastate prin tăieri criminale ale copacilor crescuți și dezvoltați în zeci și zeci de ani. Ne întristează pe toți să aflăm despre deversarea mizeriilor de tot felul în apele cristaline cântate altădată așa de frumos de către poeți.
Dar când credeam că roadele lucrului meu la catedră în orele de ecologie nu se arată, am avut surpriza plăcută să fiu „descoperită” pe internet de o fostă elevă de-a mea de la o școală gimnazială din Ploiești, care este azi consilier la Agenția pentru Protecția Mediului Prahova. Doina Gheorghe Bădulescu îmi spunea că s-a îndrăgostit de biologie când am fost profesoara ei. Am ținut legătura cu ea cu mult drag, am urmărit cu interes activitatea ei cu elevii în acțiuni specifice de protecție a mediului. Zilele acestea, Doina mi-a transmis că în urma derulării unui proiect a primit împreună cu echipa ei marele premiu pentru o instituție publică în domeniul protecției mediului.
Pe diplomă stă scris: „Se acordă Agenției pentru Protecția Mediului Prahova pentru proiectul-concurs de educație ecologică pentru elevi prahoveni «Gândește verde, gândește curat» ediția a VII-a 2015, Ecotic”. Premiul a fost acordat într-un cadru festiv la Hotelul „Marriott” din capitală, acum, în preajma sărbătorilor de iarnă. E un dar de la Moș Crăciun, care sunt convinsă că e mulțumit de prestația elevilor îndrumați de adulții implicați trup și suflet în salvarea naturii locale, prin acțiuni desfășurate de-a lungul întregului an.
Speranța mea renaște astfel, auzind despre semeni de-ai mei care se străduiesc să păstreze patrimoniul naturii românești. Poemul pe care îl atașez celor scrise acum a fost compus de mine în anii când eram la catedră și speram să pot inocula crezul meu elevilor pe care i-am educat în spiritul dragostei pentru natură.