Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 315 (1-15 decembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi! La mulţi ani!

Cămăşuţa lui Hristos. „O ce veste minunată, / În Betleem se arată, / Astăzi S-a născut / Cel făr-de-nceput, / Cum au spus proorocii!”

Craciun_Delia Florea_bRăsună decembrie de cântul colindelor. Viersul lor revarsă-n sufletul trudit mângâierea aducerilor-aminte de paradisul prunciei. Ne conectează la energiile tainice ale Universului, ne pune în contextul istoriei mântuirii neamului omenesc. Ne simţim şi noi parte din lungul şir al generaţiilor ce-au trecut pe acest pământ spre tărâmul tinereţii fără bătrâneţe, al vieţii fără de moarte. Simţim că avem un rost în lume, pe pământ, că nu suntem frunză-n vânt, pasăre-n văzduh sau peşte printre valuri. Devenim conştienţi, încă o dată, că facem parte dintr-un popor străvechi, cu tradiţii creştine milenare, că suntem moştenitorii unei bogăţii spirituale rar întâlnite, că avem datoria sfântă de-a transmite urmaşilor noştri zestrea aceasta nealterată, îmbogăţită şi împrospătată.
Un an întreg am auzit sau am citit profeţiile unor „prooroci” plătiţi cu ziua, că peste câteva decenii neamul românesc va dispărea, că e vlăguit, îmbătrânit, fără speranţe de supravieţuire în viitorul îndepărtat. Nu neg faptul că-n ultima vreme suntem tot mai puţini de la o zi la alta, dar că va dispărea neamul, asta, niciodată. Aşa cum din observarea naturii înconjurătoare ajung la concluzia că există un Creator al ei; aşa cum conştiinţa mea, a ta, a lui, a oamenilor din toate timpurile şi din toate locurile, mă duce la concluzia că trebuie să fie judecate cu adevărat toate faptele, vorbele şi gândurile de către un Judecător drept şi nemitarnic, că trebuie răsplătite cele bune şi pedepsite cele rele; aşa cum toţi suntem convinşi că într-o bună zi Binele va ieşi triumfător, iar Răul îşi va lua tălpăşiţa din lumea aceasta, am convingerea că Neamul Românesc nu va pieri până la sfârşitul veacurilor. Dacă mă întrebaţi şi de alte argumente în acest sens, vă pot da câte vreţi. Le putem descoperi împreună, fiindcă aşa va fi bucuria mai mare şi convingerea mai puternică. Decembrie, luna colindelor, ne dă puterea să credem aceasta.
Dragii mei, nu lasă Dumnezeu să piară un popor care L-a iubit atât! Lui I-a plăcut recunoştinţa oamenilor şi e destul să ne amintim în acest sens de minunea cu cei zece leproşi. Cum ar putea Dumnezeu să nu fie recunoscător unui asemenea neam, precum cel românesc?! Cum l-ar lăsa să piară? Gândiţi-vă că neamurile lui, evreii Lui, cărora le-a vindecat bolnavii, le-a înviat morţii, nici până azi nu L-au primit, nu L-au recunoscut ca Mesia cel promis de Dumnezeu, ca Fiul lui Dumnezeu, după două mii de ani. Noi L-am primit din primele veacuri, de când Sfântul Apostol Andrei a început să semene seminţele credinţei pe pământul nostru. Ne-am lăsat religia străbunilor daci, religiile strămoşilor romani şi am îmbrăţişat religia creştină, religia iubirii, a milei şi a iertării. Neamurile Lui L-au lăsat să se nască într-un grajd dintr-o peşteră umedă şi rece. Nici măcar o cămăruţă cât de mică nu au dat mamei Lui, ca să-L aducă pe lume. Noi, românii, I-am construit mii de Case, în fiecare sat, în fiecare oraş, poftindu-L şi aşteptându-L să vină şi să se sălăşluiască între noi şi întru noi. Neamurile Lui nu i-au dat Fecioarei Maria nici măcar nişte cârpe să-L învelească pe Prunc. Noi, românii, L-am învelit de două mii de ani încoace cu ce-am avut mai scump: cu cântecul colindelor, cu dragostea de semeni, cu mila de cel mai amărât şi mai sărac decât noi. Nu este un alt popor care să aibă colinde mai multe şi mai frumoase decât ale noastre. Puzderie de asemenea nestemate erau rostite în serile şi nopţile lui decembrie. În ele erau prinse în versuri cele mai importante capitole ale Sfintei Scripturi, de la facerea lumii, până la sfârşitul ei, insistându-se, în mod explicabil, asupra persoanei Mântuitorului Iisus Hristos. În ele găsim învăţături esenţiale necesare mântuirii, găsim reguli de bună convieţuire între oameni, de bună relaţie dintre oameni şi Dumnezeu. Melodiile colindelor sunt nepământeşti. Probabil, ciobanii, în nopţile târzii de vară, veghindu-şi turmele şi gândurile, au tras cu urechea şi din înaltul cerului au auzit răsunând cântecele îngerilor. Le-au învăţat, le-au cântat cu glasul sau cu fluierul, le-au dus acasă ca pe nişte diamante preţioase, şi-au învăţat femeile şi pruncii să le cânte şi, astfel, uşor-uşor, ele au devenit de nelipsit din repertoriul Sărbătorilor. Melodiile colindelor nu le-au mai folosit pentru alte cântece, cum ar fi cele de dragoste şi dor, de muncă şi de jale. Le-au ţinut în lada de zestre a sufletului lor şi le-au scos doar la Sărbătoarea Naşterii, ca pe nişte veşminte „de păstrare”, pe care le scoatem doar la marile bucurii. Colindele au fost cămăşuţele, pe care le-am cusut cu grijă pentru Iisus, ca să-L învelim să nu-L pătrundă frigul iernii.
În serile lui decembrie, colindătorii au devenit Apostoli ai Domnului Hristos. Au mers din casă-n casă şi au vestit tuturor bucuria venirii Lui în Lume, rostul acestei veniri, momente importante din viaţa Lui pământească, minunile Lui, patimile şi jertfa Lui. În casele româneşti pline de copii, Hristos a intrat, prin glasul colindătorilor şi pe viersul de colind, fiind primit cu dragoste de copii, de părinţi, de bunici, de tot natul. Nu s-a simţit mai iubit ca la noi, mai cântat şi mai lăudat. De două mii de ani în bisericile şi mânăstirile româneşti s-au oficiat slujbe zi şi noapte, Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, s-au înălţat rugăciuni şi s-au vărsat lacrimi. Hristos a fost chemat, a fost sărutat, a fost iubit; ne-am pus nădejdea în El mai mult decât în oricine, fiindcă am fost convinşi că este Dumnezeu adevărat. Noi am dat istoriei mântuirii nenumăraţi martiri şi sfinţi, pe care numai Dumnezeu îi mai ştie. Noi nu I-am batjocorit Mama, sfinţii, icoanele, Sfintele Taine şi învăţăturile. L-am socotit ca Dumnezeu, ca Părinte, ca Frate, ca unul de-al nostru. Poate că dacă lumea şi-ar mai lua istoria de la capăt încă o dată, Dumnezeu ar fi ales neamul românesc ca Fiul Său să se nască în mijlocul lui!
Ascultaţi colindele şi vă convingeţi încă o dată, că Dumnezeu nu poate să lase un asemenea popor să piară. Dacă a făcut ca Avraam, Iosif şi Zaharia să aibă fii la bătrâneţe, dacă a scos apă din piatră, dacă a vindecat bolnavi fără speranţă, dacă a înviat morţi, dacă El Însuşi a înviat, omorând moartea prin moartea Sa, cu siguranţă că va găsi mijloacele prin care să înalţe neamul românesc şi să nu-l lase să piară, aşa cum ar vrea atâţia vrăjmaşi ai lui. Fiecare din noi putem să-L convingem de aceasta prin viaţa noastră, prin rugăciunea noastră, prin credinţa noastră. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

*

Măciuca ciobănească. Am privit cu toţii la televizor manifestaţia ciobanilor la parlament, guvern şi preşedinţie. Unii s-au amuzat, fiindcă n-au înţeles nimic; alţii s-au înfiorat şi au lăcrimat, impresionaţi de drama păstorilor din Carpaţi, de demnitatea, hotărârea şi curajul lor. În munţi, câinii îi apărau pe ciobani şi turmele lor de lupi şi de urşi; în capitală, ciobanii îşi apărau câinii de parlamentari! Situaţia, dincolo de ridicolul şi absurditatea ei, ne duce la câteva concluzii.
foto_Adrian PopLegea care impunea păstorilor să aibă doar un câine la câmpie, doi la deal şi trei la munte la o stână era alcătuită de nişte oameni rupţi de realitate, care nu cunoşteau situaţia de pe teren, care nu ştiau ce înseamnă viaţa de cioban, lupta lui cu fiarele şi cu stihiile naturii. Păstorii au devenit o categorie socială foarte urgisită şi nedreptăţită în ultimele decenii. Deşi păstoritul este, alături de lucratul pământului şi vânătoare, cea mai veche ocupaţie la poporul nostru, ciobanii o văd periclitată tot mai puternic. Parcă cineva vrea cu tot dinadinsul s-o saboteze. Desfiinţarea industriei textile a dus la inutilitatea lânii. Nenumărate tone de lână sunt aruncate în ogaş de ciobani, fiindcă nu mai interesează pe nimeni această marfă. Doar laptele, mieii şi carnea de oaie mai constituie un venit pentru ciobani. Dar tocmai aceste produse locale deranjează pe alţii, care ar avea interesul să controleze complet piaţa românească. Decât lapte, brânză şi carne de la oile din Carpaţi, mai bine asemenea produse aduse de aiurea! Aşa s-a întâmplat şi în alte sectoare, aşa încât azi găseşti în rafturi în cea mai mare parte produse din import!
Legea cu câinii ciobăneşti reflectă şi un alt aspect regretabil: lipsa de comunicare dintre parlamentari şi populaţie. Înainte de alegeri, candidaţii la fotoliile de parlamentar umblă prin sate şi oraşe, pupă toate babele şi toţi moşii, promit câte-n lună şi în stele, împart în dreapta şi în stânga zâmbete, strângeri de mână, bere, umbreluţe, punguliţe, bobiţe de orez, zăhărel şi făinoase. Toate zidurile şi gardurile, crengile pomilor, stâlpii de pe marginea drumurilor sunt pline de hârtii colorate, în care putem vedea chipurile candidaţilor, numele şi sloganele lor. Ne asigură că, dacă-i vom alege, vor zice şi vor face, încât fericirea se va coborî pe pământ, iar noi vom fi ca-n rai. Ehei! După ce-i alegi, nu-i mai vezi! Cel puţin patru ani, până vin iar alegerile! Legătura cu oamenii, cu electoratul, la atâta se reduc. Ei nu ştiu mai nimic despre noi, noi nu ştim chiar nimic despre ei. Nu este, aşadar, de mirare să iasă la iveală legi ca cea cu câinii ciobăneşti! Şi pentru ca să fie ridicolul în culmea lui, reţinem, că, în timp ce păstorii din Carpaţi forţau intrarea în parlament, parlamentarii îşi votau noi suplimente la pensii!!
Cu ani în urmă, Domnul prof. Nelu Mănescu îmi povestea că la începutul veacului trecut, un oarecare Aldescu din Colibaşi (MH) a fost deputat în Parlamentul României. Prin căsătorie, devenise bogat, proprietarul unei moşii întinse în hotarele mai multor comune. De fiecare dată când începea o sesiune în parlament, deputatul Aldescu vindea o parte din moşia proprie, ca să aibă de cheltuială la Bucureşti. Se obişnuiseră localnicii să-l vadă plecând spre capitală îmbrăcat ţărăneşte, cu iţari cu găietane, cu cămaşă cu şabaci cusuţi pe piept, cu opinci de piele de porc. Era mândru de costumul lui, fiindcă, zicea el, este costumul ţăranilor, care l-au ales şi pe care-i reprezintă. Îl iubeau şi-l respectau toţi cei ce-l cunoşteau. A murit sărac. Deputăţia îi mâncase moşia!
Nu mi-e teamă să afirm că un asemenea parlamentar nu ar fi votat o lege ca cea cu câinii ciobăneşti. Un asemenea om cunoştea viaţa de la ţară cu toate problemele şi greutăţile ei, avea respect faţă de „talpa ţării” şi punea interesul general mai presus decât interesul personal. Mai avem, oare, asemenea oameni, asemenea parlamentari?

*

cararea-imparatiei-pr-arsenie-bocaSfaturi părinteşti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, mai spicuim un fragment:

MĂSURILE… „Cine nu se leapădă de sine,nu poate să vie după Mine.” Cine nu poate să întrebe şi nu se poate pleca sfatului unui părinte duhovnicesc, sau nici măcar nu-l caută, nu găseşte pe Iisus. Dacă, totuşi, vrea să se ţie de urma lui Dumnezeu, dar fiind cu inima şi mintea întinate de părere şi mândrie, dă de înşelăciuni. De aceea-s rânduiţi duhovnicii, să cumpănească duhurile ce le străbat mintea, să cunoască măsurile fiecărui ins şi încotro îi înclină cumpăna. Încă de mult mărturisea Proorocul Iordanului că: „Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din Cer”. Dar tot aşa zic şi cei înşelaţi. Cum să prindem înşelăciunea din urmă? Foarte uşor de prins. Cei ce cu adevărat au darul de la Dumnezeu vin la duhovnici să întrebe, pe când cei înşelaţi nu vor, ci se ţin pe sine mai presus de orice dar. Ei nu mai ştiu că fără de smerenie, nu dai de Dumnezeu, ci de înşelătorul: fără întrebare, nu intri pe poartă, ci sari pe aiurea şi cu tâlharii te socoteşti. Râvna fără întrebare şi părere sar măsura. „În puterea darului ce mi s-a dat spun oricui, care este între voi, să nu năzuiască mai sus decât i se cuvine să năzuiască, ci să cugete cumpănit, fiecare precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei.” Asta ne-o spune Sf. Pavel, care, deşi a văzut lumina puternică din cer şi a auzit glasul adevăratului Iisus Hristos, care i-a descoperit rostul sfintei Sale nevăzute arătări, totuşi, spre asigurarea şi învăţarea smereniei, l-a trimis orb la sluga Sa în Damasc. Acesta, vestit şi el de Mântuitorul, l-a primit, l-a lămurit şi l-a înnoit cu botezul. Acelaşi Pavel, după altă multă învăţătură, trudă şi propovăduire, după alte vedenii, semne şi răpire în Rai, totuşi s-a dus la Ierusalim, să se întâlnească cu ceilalţi Apostoli şi să le spună şi lor Evanghelia pe care o vestea el, ca nu cumva să fie în înşelare şi toată truda lui zadarnică. Aşa-l povăţuia nu îndoiala, ci smerenia.
În fiecare ins a închis Dumnezeu chemarea către tot rostul şi lucrul, pe care – la vreme – le va avea între oameni. Astfel, El a dat pe unii ca să fie Apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii binevestitori, pe alţii păstori şi învăţători, Spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujbei, spre zidirea trupului lui Hristos, până când toţi vom fi ajuns la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura plinirii vârstei lui Hristos,    Ca să nu mai fim copiii şi jucăria valurilor, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci fiind credincioşi adevărului, prin iubire să sporim întru toate, pentru El, care este capul Hristos. El uneşte cele învrăjbite, El ne măsoară darul, El ne cheamă la lucru în vie, El ne ajută pe fiecare în parte, dacă nu uităm să-L chemăm; iar spre desăvârşirea obştei, El luminează slujitorii. Sunt, între cei trimişi de Dumnezeu, şi oameni ce au darul să vadă dincolo de zare, să audă graiuri şi cuvinte mai presus de fire. Dar aceştia, la vreme de mare însemnătate pentru ei, când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo, să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic, care le va feri inima şi mintea de bucurie străină şi care îi va ocroti cu dulama smereniei. Căci dacă nu fac aşa, cu tot darul de sus, pot cădea pradă înşelăciunii. Iată cum darurile lui Dumnezeu ascunse în noi nu le ştim, dar Satana le vede: şi, ca un tâlhar viclean, pândeşte vremea darului de sus să se deschidă în viaţa noastră şi de nu-l va afla acoperit de smerenie şi dreaptă socoteală, varsă el, ca pe un jgheab, pustiirile lui pe făgaşul lui Dumnezeu. Deci, ce ţi-a dat Dumnezeu dar, asigură-l cu întrebarea şi ocroteşte-l cu smerenia şi cu atât mai vârtos nu ieşi din sfatul unuia dintre nebăgaţii în seamă slujitori ai lui Dumnezeu. „Cu cât eşti mai mare, mai mult te smereşte, şi înaintea Domnului vei afla Har”, zice înţeleptul. Căci de n-ai îndemânare către socoteala aceasta, atunci darului vederii tale i se arată un hristos mincinos şi urechii tale îi va grăi Satana, care se va da pe sine „Hristos” şi te va amăgi desăvârşit. „[…] Se vor ridica hristoşi mincinoşi şi vor da semne mari şi minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi.” Hristoşii şi proorocii mincinoşi, de care ne previne Mântuitorul din vreme, sunt viclenii de dincolo de zare, care fac silă mare şi mult meşteşugită, ca să fie primiţi de oameni ca atare. Ei umblă răcnind şi caută pe cineva să-i vadă şi să-i asculte. Nu cumva li-e vremea aproape, căci tare-şi mai fac de cap!? Mântuire este şi pentru cei înşelaţi: când îşi vor cunoaşte înşelarea şi se vor pocăi de ea. Iuda însă n-a mai avut vreme. Iată pe scurt pricinile şi grija pentru care Predania Bisericii Răsăritene se fereşte de vedenii şi-şi fereşte şi fiii, întrucât acestea nu sunt neapărat trebuitoare mântuirii, şi desăvârşirea, la care suntem chemaţi, lasă în urmă orice vedenie. Revelaţia e deplină, iar cele ce mai lipsesc, le aşteptăm la a doua venire.

*

Dorinţa bobului de grâu. O frumoasă poezie am găsit pe internet, semnată de Niculae Nicuşor de la Mânăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi:

Dacă aş fi un bob de grâu, aş aştepta cuminte,
Ca să mă coc, răbdând smerit în arşiţa fierbinte.
… Apoi, legat cu fraţi de-ai mei, la moară de m-ar duce,
De pietre m-aş lăsa sfărmat, s-ajung făină dulce.
Când m-aş vedea trecut de sită, asta mi-ar fi dorinţa:
Cu rugă de m-ar frământa, plângând, prescurăriţa.
Iar de m-ar pune în cuptor, oricât de-ncins să fie,
O, Doamne, ce frumos aş creşte, s-ajung la Liturghie!
Când preotul se roagă-n taină, îngenunchind sfios,
M-aş preschimba, prin Duhul Sfânt, în Trupul lui Hristos.
Şi dacă toate s-ar plini, un dor mi-ar mai rămâne:
Ca toate boabele de grâu să fie doar o pâine.

*

File de jurnal – 29 oct. 1981. Am ajuns noaptea la Cluj. Am stat în gară până dimineaţa. Când s-au revărsat zorile, ne-au dat afară din sala de aşteptare, ca să facă curăţenie. Am căutat până pe la ora 9.30 nişte şampanie sau coniac să-i duc Domnului Ştefan Pascu. Abia am găsit într-un târziu nişte vin spumos. Peste tot, la alimentare, pe străduţe, la brutării, erau cozi, cozi kilometrice!

Stefan Pascu

Ştefan Pascu

Am ajuns la Domnul Ştefan Pascu, la Institutul de Istorie şi Arheologie. M-a primit bucuros. Mi-a dat prefaţa s-o citesc şi „să văd dacă-mi place”. Nici măcar n-am sperat vreodată, ca un om de valoarea dumnealui să scrie atât de frumos despre lucrarea mea! Pentru prima dată m-am simţit, într-adevăr, om! Eram conştient că sunt multe exagerări, dar având în vedere că rândurile acelea erau scrise spre a fi publicate, iar acest om le semna, îmi dădeam bine seama că, pe lângă exagerarea, pe care o făcea pentru a mă încuraja, fără îndoială, e şi ceva adevăr. Cuvintele Domnului Pascu din Prefaţa şi Referatul la cartea Nicolae Iorga. Concepţia istorică mi-au întărit convingerea, că sunt pe drumul cel bun, că sunt şi eu în stare să fac ceva (…). S-ar putea să mi se întâmple multe şicane şi greutăţi în viaţă de acum încolo. Totuşi, recunoaşterea pe care mi-a făcut-o Domnul Pascu va însemna pentru mine platoşa cu care voi trece prin toate cu fruntea sus, rămânând eu însumi. Numai viaţă şi sănătate să-mi dea Dumnezeu şi nu voi conteni toată viaţa de a zgândări de porţile veşniciei. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Domnul Pascu era foarte ocupat. Îi trimiseseră din SUA o carte a sa pentru corectură încă din august, dar n-o primise decât de câteva zile. Făcea eforturi mari ca s-o termine cât mai repede spre a trimite-o înapoi. Mi-a vorbit de câteva proiecte de-ale sale aflate în faze de definitivare, de unele cărţi aflate în curs de tipărire. Mi-a vorbit foarte frumos, prietenos. Mi-a spus: „Obligaţia dumneata faţă de mine este pe linie morală! Aş dori să nu abandonezi această muncă. Avem nevoie de istorie ca de pâine, iar din generaţiile dumneata prea puţini sunt tinerii care să îmbrăţişeze cu pasiune adevărată munca de cercetare. M-aş bucura dacă această lucrare ar însemna începutul adevărat, dar nu şi sfârşitul muncii dumneata într-ale cercetării istorice!”
I-am spus de cele afirmate de nefericitul întru pomenire consilier cultural de la Craiova, la vederea manuscrisului cu Iorga: „Mă, băiatule, păcat de banii plătiţi la dactilografă şi de hârtia consumată! Puteai s-o foloseşti mai bine la altceva!” Domnul Pascu s-a amuzat foarte mult de asta. „Şi ce zici că este ăla?” „A fost consilier cultural la mitropolie, acum e pensionar!” „Şi ce-a învârtit în viaţa lui?” „A stat consilier!” „Şi altceva?” „A scris predici, reportaje de la sfinţiri de biserici, vizitele mitropolitului şi altele de felul acesta!” „Mai trăieşte?” „Da!” „Păcat! Când îţi apare cartea, să-i trimiţi un exemplar, dar fără dedicaţie. Cuvintele nu-şi au rostul în asemenea situaţii!”

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă, am primit câteva ajutoare şi donaţii, astfel: Doamna Fleck Maria (Köln – Germania), fiică a satului Bârda: 420 de lei; Doamna ing. Melania Caragioiu (Laval – Canada): 400 de lei; Părintele pr. Nicolae Lăpuşte (Vancouver – Canada): 169 de lei; Doamna Antonescu Mădălina (Bucureşti): 150 de lei; Doamna Funk Mihaela (Hanau – Germania): 126 lei; Doamna Ionescu Floarea (Câmpina – PH), Doamna Zăuleţ Aurica (Turnu Severin), fiică a satului Bârda şi Domnul Mema Dumitru (Balş – OT), fiu al satului Bârda: câte 100 de lei; Doamna Flueraru Elena-Romelia (Brăila): 60 de lei; Domnul ing. Liviu Jalbă (Bucureşti), Doamna Popescu Aneta (Bucureşti), fiică a satului Malovăţ, Doamna Crăciunescu Valeria şi Domnişoara Nisioi Mihaela, amândouă din Câmpulung Moldovenesc (SV): câte 50 de lei.
Domnul Oprişan Sever a achitat prima contribuţie de cult pe 2016, în valoare de 50 lei.
Domnul Sfetcu Dumitru a construit o porţiune de gard la cimitirul din Bârda.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
În pragul Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, parohia noastră a făcut o mică bucurie câtorva persoane aflate în situaţii economice mai delicate. Acestea sunt: Badea Leontina (pentru nepot), Pau Dumitru (pentru copil), Ştefu Constantin (II) (pentru copil), Badea Vasile (pentru mătuşă), Căprioru Ion, Cioabă Constantin (pentru mătuşă) şi Borcilă Elena (I) (pentru nepoţi), din Malovăţ, Mihăescu Păuna, Răulescu Eleonora şi Malescu Gheorghe (pentru nepoţi) din Bârda. Fiecăruia i s-au trimis prin poştă câte 100 de lei. Atât am putut!

*

Plăţi. În această perioadă, am făcut câteva plăţi mai mari, astfel: 1.200 de lei impozit pe octombrie şi noiembrie; 753 de lei coletele la poştă; 52 de lei curentul electric; 58 de lei internetul; 108 lei burlanele pentru soba de la Bârda; 4.500 de lei tipografiei pentru cartea Călăuză biblică şi altele mai mici.

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale, astfel: Ecouri de la Athos, în „Apollon”, Urziceni, an. IX (2015), 12 (dec.), pp. 26-27, ediţie şi on-line (www.revista apollon.ro); în „Omniscop”, Craiova”, 2015, 3 dec., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); în „Naţiunea”, 2015, 21 nov., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Cangrena socială, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6534 (2 dec.), p. 5; „Scrisoare pastorală” – 314, în „Armonii culturale”, Adjud, 2015, 4 dec., ediţie on-line; în „Observatorul”, Toronto (Canada), 2015, 9 dec., ediţie şi on-line (http://www.observatorul.com); România tainică, în „Omniscop”, Craiova, 2015, 6 dec., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); în „Naţiunea”, Bucureşti”, 2015, 6 dec., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6540 (10 dec.), p. 4; prof. dr. Wolfgang Mieder în România, în „Datina”, an. XXV (2015), nr. 6539 (9 dec.), p. l-2;
În aceasta perioadă, am publicat cartea Părintelui Sebastian-Cătălin Hogea din Albacente (Spania), Traista cu gânduri (137 pag.). Autorul şi-a cumpărat întregul tiraj.

pr. Sebastian-Catalin Hogea

pr. Sebastian-Cătălin Hogea

Gândurile Părintelui Hogea exprimate în filele cărţii sale sunt nişte sclipiri, nişte reflecţii, în care cititorul îşi regăseşte propriile gânduri, trăiri şi sentimente. Abordează teme din cele mai diverse domenii, pe care le sintetizează cu dibăcie în câteva rânduri sau în câteva cuvinte, ca-ntr-un proverb. Lectura cărţii Părintelui Hogea nu plictiseşte şi, în ciuda grabei specifice omului zilelor noastre, cititorul este ispitit să sacrifice câteva ore ca să citească această carte. Cugetările Părintelui Hogea alcătuiesc, ca-ntr-o arheologie a spiritului, din cioburi răspândite la întâmplare, chipul spiritual al omului zilelor noastre, cu părţile lui bune şi rele. Orice s-ar spune, cât ar vrea autorul să dea reflecţiilor sale depozitate în „traistă” caracter de modernitate, de laicitate, ele rămân autentice meditaţii ale unui preot, fin observator al lumii şi al vieţii. Ceea ce constituie „sarea şi piperul” acestor reflecţii şi observaţii critice asupra vieţii şi comportamentului uman este ironia, satira, umorul. Tot la „condimente” de valoare adăugăm dorul de casă, dorul de ţară şi, fără a forţa lucrurile, patriotismul, de care nu face economie.

*

Emisiuni. În seara zilei de 9 dec., între orele 21-22, la Televiziunea „Datina” din Turnu Severin, preotul Dvs. a avut o emisiune pe tema Marea Unire – mărturii inedite.

*

Spovediri. Împărtăşiri. După prima săptămână de post, o parte din enoriaşii parohiei noastre s-au spovedit şi s-au împărtăşit, după obicei, astfel: 22+40=62. Puţini!

*

emoticon_zambetZâmbete.

• „Inima dv. e dilatată!” „Nu, domnule doctor, inima mea e di la mamă!”

  • „Şefule, am avut un vis tare urât. Eram amândoi în iad. Dumneata te perpeleai într-un cazan cu smoală…!” „Dar tu?” „Eu.., tot slugă! Puneam lemne pe foc!”
  • „Nu puteam să dorm noaptea şi mi-o zâs domn-doftor să închid ochii şi să mă apuc să-mi număr oile până adorm!” „Şi-o mers?” „Stai să vezi! M-am apucat să le număr şi pe urmă mi-o pierit tot somnul, când am băgat de seamă că-mi lipsesc două!”
  • Un ardelean intră într-un magazin ca să cumpere un termos. Vânzătoarea îi arată unul: „Uite, bade, termosul ăsta e foarte bun: vara ţine ceaiul rece, iar iarna îl ţine cald!” Ardeleanul se scarpină după ureche, nedumerit: „Apoi, de, cucoană, dacă zici că-i bun, iaca l-oi lua. Dar, lămureşte-mă şi pe mine: de unde ştie termosu ăsta când îi vara şi când îi iarna?”
  • „De ce pun ardelenii pâinea în ciorbă?” „Ca să nu caşte gura de două ori…!”
  • Într-un sat, câţiva oameni duceau pe preot acasă, în roabă. Preotul era beat turtă. Iată că apare şi protopopul. Îl recunoaşte pe preot, învineţeşte de mânie şi începe să strige: „Bine, mă, nenorocitule, în halul ăsta ai ajuns?!” Unul dintre cetăţeni nu se poate stăpâni şi-l ia la rost pe protopop: „Ia ascultă, părinte, ce te bagi dumneata? Popa-l nostru, roaba noastră! Care-i problema dumneata?”
  • Întrebare la Radio Erevan: „Se poate să-ţi cadă dinţii după accidentul de la Cernobâl?” Răspuns: „Da, mai ales dacă nu îţi ţii gura!”
  • Întrebare la Radio Erevan: „Ştiţi cum s-a sinucis poetul Maiakovski?” Răspuns: „Nu ştim cum s-a sinucis, dar ştim că ultimele lui cuvinte au fost: „Nu trageţi, tovarăşi!”

*

Program. În luna ianuarie, avem următorul program de slujbe: 1 ian. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 2 ian. (colindul cu Botezul în Bârda); 3, 4, 5 ian. (colindul cu Botezul în Malovăţ); 6 ian. (slujbă la Bârda de la ora 8; slujbă la Malovăţ de la ora 10.30); 7 ian. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12); 9 ian. (Malovăţ-Bârda); 10 ian. (Malovăţ); 16 ian. (Malovăţ-Bârda); 17 ian. (Bârda); 23 ian. (Malovăţ-Bârda); 24 ian. (Malovăţ); 25 ian. (Malovăţ-Bârda); 30 ian. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 31 ian. (Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi celelalte sărbători să vă aducă binecuvântare în tot lucrul cel bun, spor duhovnicesc, bucurie în suflet, iar Anul Nou care vine să ne găsească în pace, linişte sufletească, bună înţelegere şi trăire în Duh şi Adevăr.

Sărbători fericite!

La mulţi ani!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: