Naşterea Domnului – pescuire minunată

Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. (Ioan 17, 18)

de pr. prof. dr. Theodor DAMIAN

icoana Nasterea Domnului_foto_Delia FloreaCând Iisus a săvârşit minunea pescuirii minunate (Luca 5, 1-11), i-a împuternicit şi delegat pe Sf. Apostoli să fie pescari de oameni.

Pescuirea minunată are loc într-un dublu context: întâi, Mântuitorul vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu; apoi e vorba de ascultarea lui Simon Petru de porunca Mântuitorului.

Naşterea Domnului are mai multe puncte comune cu pescuirea minunată.

În primul rând, amândouă sunt minuni, intervenţii divine, neobişnuite, ale lui Dumnezeu în istorie. Aşa cum pescuirea minunată a avut menirea şi puterea să schimbe destinul acelor apostoli, şi Întruparea Fiului lui Dumnezeu a avut menirea şi puterea să schimbe mersul lumii, destinul omenirii.

Naşterea Domnului a avut loc datorită dragostei lui Dumnezeu pentru oameni, iar aceasta se prelungeşte în activitatea pământească a Mântuitorului, ce include minunea pescuirii, ambele având în vedere aducerea oamenilor pe calea mântuirii. Cât priveşte primul context, predicarea de către Mântuitorul a Împărăţiei lui Dumnezeu, trebuie văzută neapărat paralela între predica lui Iisus şi predica apostolilor. Deci Domnul Hristos vorbeşte oamenilor despre o nouă taină, cea a Împărăţiei, iar pe de altă parte Ioan Botezatorul Îl arată oamenilor pe Hristos ca fiind „Împărăţia cerurilor”. Zicea Sf. Ioan: „Pocăiţă-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 3, 2). Şi continuă: „El este acela despre care a zis Proorocul Isaia […] pregătiţi calea Domnului […]” (Matei 3, 3). Deci, simplu şi clar, „El”, „Domnul”, este „Împărăţia”.

Iar Sf. Apostoli când au ieşit la propovăduire, ca pescari de oameni, după împuternicirea dată lor, aşa grăiau: „ceea ce am auzit, ceea ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit […] vă vestim vouă” (Ioan 1, 1-3), adică pe Hristos Domnul şi prin El Împărăţia lui Dumnezeu.

Cele două minuni, Întruparea şi pescuirea, sunt legate şi de al doilea context, ascultarea de porunca divină.

Ideea de ascultare este importantă aici deoarece dacă omul a căzut de la faţa lui Dumnezeu datorită neascultării de porunca divină, redresarea, mântuirea trebuia să se bazeze pe ascultare, adică pe atitudinea pe care omul trebuie s-o aibă permanent pentru a-şi împlini menirea pentru care a fost creat.

Ascultarea la rândul ei implică poruncă, deci ordin, deci ierarhie. În cazul relaţiei originare dintre om şi Dumnezeu, porunca a venit de la Dumnezeu în calitate de creator şi Părinte, de stăpân atoateţiitor. Omul, fiinţa creată, trebuia să asculte, fapt ce ţine de logica şi ordinea unui sistem.

Mântuitorul Hristos la rândul Lui declară de mai multe ori că a venit să împlinească porunca Tatălui ceresc (Ioan 17, 4; Luca 22, 42).

Întruparea este deci un act de împlinire a voinţei lui Dumnezeu, de ascultare.

La fel se întâmplă şi cu pescuirea minunată.

Mântuitorul îi porunceşte lui Simon Petru să mâne corabia mai la adânc să prindă peşte.

Petru, cu toate că întreaga noapte se străduise cu ceilalţi apostoli şi nu prinsese nimic, specifică în mod clar: „Toată noaptea n-am prins nimic, dar la porunca Ta voi arunca mrejele” (Luca 5, 5) şi astfel, în contextul ascultării poruncii, are loc minunea.

Deci ascultarea de Dumnezeu face loc minunii, iar minunea generează misiunea. Ca şi în cazul ascultării şi al minunii, şi al treilea aspect, misiunea, se regăseşte în paralela Întrupare – pescuire minunată.

Întruparea Mântuitorului a reprezentat începutul misiunii Sale în lume, cu toate că activitatea publică a început mult mai târziu.

„Astăzi este începutul mântuirii noastre” declară un tropar praznical, deci, şi începutul misiunii. Minunea începe misiunea. Aşa şi la apostoli: minunea pescuirii reprezintă contextul, începutul împuternicirii, delegării lor pentru a fi „pescari de oameni” (Luca 5, 10), noua lor misiune.

Dar primul pescar de oameni a fost însuşi Iisus. Ceea ce înţelegea El că trebuie să facă apostolii în această calitate a făcut El însuşi.

Cu adevărat, Mântuitorul a avut ca misiune şi ţel o pescuire minunată. Să prindă în mreaja, instrumentul divin, lumea, pentru a o elibera de păcat, de adâncul întunecat al morţii („cei ce locuiţi în latura şi-n umbra morţii, lumină va străluci peste voi, căci cu noi este Dumnezeu – Pavecerniţa mare). El a venit să facă marea pescuire de oameni trăgându-i astfel din adânc (al întunericului, al păcatului) spre mântuire, spre lumină.

La fel şi apostolii: ei, continuând misiunea Mântuitorului, urmau să pescuiască oameni, să-i tragă de la adânc la suprafaţă, de la întuneric la lumină. Să vadă! Dar în acelaşi timp să-i tragă la adânc, la adâncul din ei înşişi pentru a-L descoperi acolo pe Dumnezeu.

Iisus este marele pescar şi păstor; apostolii din pescari au devenit mari pescari şi păstori. Misiune împlinită: Iisus pescarul de oameni, păstorul, transmite sarcina, misiunea aceasta către apostoli ca să fie ei, în continuare, în locul şi în numele Lui, pescari de oameni, păstori.

Deci naşterea lui Iisus a fost aşa: Dumnezeu iubind creaţia Sa, chiar căzută în păcatul neascultării („Chipul slavei Tale cele negrăite sunt, cu toate că port rănile păcatului”), rânduieşte întruparea Cuvântului divin, a Fiului Său în istorie; aceasta se împlineşte fiind ascultare de poruncă. Apoi Iisus devine marele pescar de oameni în activitatea Sa publică, dar cunoscând că va trebui să plece de aici, lasă în locul Său alţi pescari de oameni, pe Sf. Apostoli.

Pescuirea minunată a avut loc, atunci, odată pe lacul Ghenezaret în contextul relaţiei dintre Iisus şi aceşti primi ucenici ai Săi; ea însă a continuat şi continuă de două mii de ani izvorând din minune şi făcând minuni cu fiecare suflet care Îl cunoaşte pe Dumnezeu spre mântuire: „Căci aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Unul născut Fiul Tău pe care L-ai trimis” (Ioan, 17, 3).

În fiecare an retrăim apariţia minunii Naşterii Domnului şi a pescuirii minunate. Pescuiţii devin pescari şi astfel misiunea pescuirii minunate se întinde la nesfârşit. În acest caz, fiecare zi este un „astăzi” mântuitor, cum frumos zice o cântare:
„Astăzi este începutul mânturii noastre
şi arătarea tainei celei din veac” (Troparul Bunei Vestiri).

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: