Barba pe care o avea cândva bunicul
Era albă şi pufoasă ca o păpădie.
A fost primul copac în care m-am urcat,
Din care am cules fructul fericirii
La vârsta când nu ştiam ce însemnau
Boabele de rouă şiroind din ochii lui…
De atunci caut şi caut
Peste câmpuri şi pajişti
Prin văzduh şi adâncuri
Firele din barba destrămată a bunicului,
Purtate de vânt precum puful de păpădie.
This entry was posted on Marți, 12 ianuarie 2016 at 1:19 am and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.