Nici măcar ochii mei
nu seamănă unul cu altul:
cel mic, stângul,
se simte solidar cu inima
şi vrea să vadă alene
cât mai puţin,
de aceea e mai închis,
uneori o lacrimă
sticlindu-i în gene…
Nici sânii mei nu-s la fel:
stângul – cel supt –
e mai mare,
cu boaba sfârcului grea,
c-a hrănit gura fiului,
gura altei vieţi
din viaţa mea…
De sufletele mele, ce să mai zic?
Nepereche nu doar ca număr,
ci ca nimic…
Nu râdeţi, e de plâns:
într-un singur trup
să ai atât de multe suflete
cu foame de lup,
într-un tărâm în care
au fost exterminate
nefericitele fiare…
Dar toate astea vă scapă…
Sunt Poezia
şi vă vorbesc de sub apă.
This entry was posted on Vineri, 22 ianuarie 2016 at 1:30 am and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
e-Bibliotheca septentrionalis 