Despre deprinderea de a trăi

de Antoaneta TURDA

În vara anului trecut am intrat în posesia volumului de versuri bilingv român-albanez Viața reală și alte poeme – Jeta reale dhe poema tjera al scriitorului argentinian Luis Raúl Calvo. Cartea, publicată la Editura Amanda Edit, cu sprijinul Uniunii Culturale a Albanezilor, pare a fi o dezlegare perfectă a mottoului: „Lumea se citește cel mai bine în sufletul poeților”, căci autorul, născut în Buenos Aires la 15 septembrie 1955, de profesie psiholog, face un adevărat tur de forță prin cotloanele existențiale. Reflexiv și cu o sensibilitate aproape maladivă, propune spre lectură aceste decupaje cotidiene cu lumini și umbre existențiale, întru relevarea misterului uman. Rob al cuvântului, face un pact cu viața travestită în cuvânt, pur și simplu din dorința de a comunica cu semenii, inițierile în ale vieții taine aflând-se la granița dintre real și imaginar.

Așezat mereu în tranșeele vieții, Calvo cântărește cu precizie, conform formației sale, diversele straturi sociale, balansul dintre împlinire și declin și dintre iubire și deziluzie, exclamând: „Călătorim îngenuncheați în viscerele cărătorului de apă / cu armura învestită înapoi în anii copilăriei.” Căutător perpetuu al inocenței, parcurge orele însângerate ale propriei existențe, sfredelind în adâncurile cotidianului „originea tăcerii în cuvinte” și măsurând timpul după fapte, ridicând astfel memoria la rangul esențial de percepere și înțelegere a Universului. Având grijă să nu piardă sau să modifice memoria, pornește în viață „Prin ceața groasă a amurgului, / Șovăind cu capul plecat / Și mâinile împleticite într-un banchet îndoielnic” atent la tremurul ardent al privirilor din jurul său.

De un existențialism profund și după o îndelungată gestație, poeziile sale se nasc odată cu răvășirea eului, portretele prezente fiind cele din realitatea imediată: familia în care un loc de cinste îl ocupă bunica, mama și tata, păstrători ai unui cuib cald, ocrotitor, dar în afara căruia vedem cu totul altceva: un pușcăriaș, un bolnav de SIDA sau auzim despre o crimă pasională care ne face să credem că „frumusețea în toată plenitudinea sa / Se găsește undeva, de partea cealaltă a pământului”. Tranșant, conștient că purtăm cu noi toată viața stigmatele propriului destin, își asumă curajul de a spune lucrurilor pe nume, transformând poezia într-un apel de conștientizare asupra problemelor lumii înconjurătoare, fapt care face ca versurile sale să curgă limpede, fără artificii stilistice, cele câteva simboluri și trimiteri întărind senzația de gravitate a vieții. Fără rimă, dar cu un ritm interior bine marcat, poeziile sunt interogații ale eului uimit la vederea miracolului vieții: „Oare ce ne amintim / atunci când ne amintim? / Sunt acelea imagini reale sau / imagini false, distorsionate? / Și care-i semnificația realului?” Cu privirea sfredelind lumea înconjurătoare, scrie întru speranța schimbării lumii prin artă, asemeni șarpelui ce își schimbă pielea, nutrind o lume mult visată, demnă de a fi iubită în toată plenitudinea ei contrastantă. Într-un continuu balans între real și imaginar, Luis Raúl Calvo descoperă plenitudinea vieții provocatoare, cugetând la un adevăr esențial: „Îndeletnicirea de a trăi ajunge să fie / Ceva similar cu o fugară / Și nestatornică / Absență.”

Iubind viața cu pasiune și scriind din necesitatea satisfacerii unui impuls interior, consideră viața o preoție, datoria sacră de a consemna tot ceea ce realitatea îți oferă fiind obligatorie pentru un scriitor care se respectă, încercând, în fiecare clipă a deprinde un anume modus vivendi.

A vorbi despre sacralitatea actului creator la Luis Raúl Calvo înseamnă a înțelege magia banalului constând uneori chiar din știrile din presă evocate alături de cunoscutul poet urban și gazetar argentinian Raúl González Tuñón, care se pare că îi este un model intelectual, ca și Paul Éluard, Manuel del Cabral și Enrique Molina.

În încheiere, menționez că poemele cuprinse în volum au fost traduse, din spaniolă în română, de către scriitoarea canadiană de origine română Flavia Cosma, iar din română în albaneză de Baki Ymeri.