Drumul apelor

de Aurelia OANCĂ

Mara_la_Desesti_sursa internetCele două fete-râuri îşi luară rămas-bun de la Zâna Apelor, apoi o porniră lin la vale. Au trecut peste câmpii, peste dealuri, s-au ascuns după stâncile uriaşe ce le-au ieşit în cale, apoi iar au udat malurile câmpiilor.

– Ce frumos este totul, zise Mara.

– Ai dreptate, surioară, dar acum, hai să vedem şi alte meleaguri.

Aşa că, fiecare râu a curs în altă direcţie. Au zburdat cu apele lor limpezi, au stropit pomi şi flori, s-au jucat cu razele soarelui în zilele calde, sau şi-au învolburat apele când era furtună. Zilele treceau, iar cele două râuri curgeau mai departe, spre alte şi alte ţinuturi. Deodată, Mara întâlneşte un munte uriaş, întunecat şi stâncos.

– Doamne, cum am să trec peste el? Unde-o fi sora mea? Mi-e teamă fără ea.

Învolburându-şi apele ca nişte lacrimi grele de tristeţe, Mara a lovit în stâncă, pentru a-şi face loc. Nu a reuşit, aşa că a lovit din nou, cu mai multă putere. Atunci stânca s-a crăpat, s-a sfărâmat şi i-a făcut loc să treacă. A luptat mult cu muntele, dar l-a învins, apoi, cu apele liniştite, a mers mai departe. Se gândea mereu la sora ei, Iza. După puţin timp, vede în depărtare o strălucire ca de oglindă.

– Oare ce-o fi acolo?

– Este un râu, îi răspunse vântul.

– Un râu? Ce mult mă bucur, acum nu voi mai fi singură.

– Mai ai de mers până acolo, este destul de departe, îi spuse vântul.

– Am să merg. Am să-mi adun puterile şi am să merg.

– Drum bun, atunci, şi ai grijă de tine! Apoi, vântul adie lin ca într-un salut.

– Mulţumesc, vântule! Acum nu voi mai fi singură, susură Mara.

Iza_la Stramtura_sursa internetApoi, îşi repezi apele pentru a ajunge mai repede la celălalt râu. Când se apropie, auzi un susur cunoscut şi atunci îşi împodobi valurile cu mărgele albe de spumă, bucuroasă fiind că în sfârşit a întâlnit-o pe sora ei mai mare. Iza a îmbrăţişat-o pe Mara, care plângea de fericire.

– Scumpa mea surioară, bine te-am găsit, îi spuse Iza!

– Nu ştii cât mă bucur că te-am aflat, spuse Mara, oferindu-i surorii ei, spuma de mărgele a valurilor.

– Pe unde ai umblat?

– Prin multe locuri frumoase, dar şi printre munţi stâncoşi, răspunse Mara. Dar tu?

– Şi eu am întâlnit meleaguri minunate, dar printre munţi şi mie mi-a fost greu.

– Acum nu mai contează, suntem din nou împreună.

Şi cele două râuri, unite într-unul singur, şi-au continuat drumul în aceeaşi albie. Au povestit de toate şi despre toate, bucuroase că se aveau una pe alta şi nimeni nu le va mai despărţi vreodată. Deodată, ceva li se păru ciudat, parcă erau alte meleaguri decât cele pe care le cunoşteau ele, alţi oameni, pe care nu-i înţelegeau, nu ştiau ce-şi spun unii altora.

– Oare unde am ajuns, se întrebă Iza?

– Nu ştiu, dar parcă mi-e frică.

– Nu-ţi fie teamă, Mara. Doar suntem împreună!

– Ai dreptate, surioară, acum suntem mai puternice, orice-ar fi.

Şi cele două râuri, îmbrăţişate au mers mai departe. Nu după multă vreme, au simţit că tremură pământul sub ele.

– Ce-o fi asta?, întrebă Mara speriată.

– Nu ştiu, dar vom afla curând.

– Este un alt râu, le răspunse vântul, dar cu mult mai mare decât voi.

– Da?! Şi cum se numeşte?

Tisa_la_Szeged_sursa internet– Tisa.

– Tisa? Dar de unde vine?

– Din Ucraina, din alte ţinuturi decât cele ştiute de voi.

– Mulţumim, vântule. La revedere!!!

Iza şi Mara şi-au continuat drumul, curioase dar şi cu puţină teamă în suflete. S-au apropiat de Tisa, neştiind ce va urma. Ele o salutară cu un susur timid al apelor lor.

– Bună ziua, frumoasă Tisa.

– Bună ziua, fetelor. Îmi pare bine că v-am întâlnit.

– Dar tu ne cunoşti?

– Mi-a povestit vântul despre voi şi abia am aşteptat să vă văd.

– Şi noi ne bucurăm acum.

– De ce spuneţi, acum?

– Pentru că ne-a fost puţin cam teamă de tine.

– Nu aveaţi de ce. Şi eu am fost o fată frumoasă ca şi voi.

– Te-ai întâlnit şi tu cu Zâna Apelor?

– Da, şi de atunci sunt şi eu o apă cristalină, ca şi voi.

– Încotro te duci acum?, întrebară Iza şi Mara.

– Vreau s-o întâlnesc pe mama mea, Dunărea.

– Mama ta? Dar unde locuieşte ea?

– Mama mea este şi ea o apă, o apă mare, care vine de departe şi se duce la bunica mea, Marea Neagră.

– Ai şi tu o bunică?

– Desigur. Toată lumea are!

– Am vrea şi noi să le cunoaştem.

– Foarte bine. Atunci haideţi cu mine!

– Dar cum să mergem cu tine?

– Simplu. Urcaţi-vă în albia mea şi vom pleca toate trei împreună, la mama mea.

Aşa au făcut Iza şi Mara, apoi şi-au continuat drumul, toate trei împreună. Au mers cale lungă să le-ajungă, au străbătut văi adânci şi câmpii întinse, s-au jucat cu vântul şi cu razele de soare, au răcorit mulţi oameni cu apa lor în zilele fierbinţi de vară, au adăpostit mulţi peşti, care de care mai frumoşi. Şi-au depănat poveştile, fără să mai fie triste sau speriate de necunoscut. Acum erau trei, erau puternice şi mândre de apele lor.

– Vă apropiaţi de Dunăre, le spuse vântul într-o zi.

– Serios? Atunci hai să ne împodobim cu mărgele de spumă, fetelor, spuse Tisa.

– Trebuie să fim frumoase când ne vom întâlni cu mama ta.

Dunarea_foto_Amza JucanToate trei s-au împodobit şi s-au aranjat cât mai frumos. În scurt timp, au fost gata pentru întâlnire.

– Uite-o pe mama, spuse bucuroasă Tisa.

– Bine ai venit, draga mea. Dar cine sunt cele două prietene ale tale?

– Iza şi Mara. Le-am întâlnit pe drum şi au vrut să te cunoască.

– Mă bucur, frumoaselor. Vreţi să mergem mai departe până la mama mea, la Marea Neagră?

– Desigur, răspunseră Iza şi Mara.

– Atunci, la drum! Haideţi în albia mea şi aşa ne va fi mai uşor.

Iza, Mara, Tisa şi Dunărea au pornit la drum spre Marea Neagră. Nu bine apucaseră să urce în albia Dunării, că şi începură surprizele. Un huruit grozav le sperie pe Iza şi pe Mara.

– Ce-a fost asta?, întrebă Iza.

– Un vapor, îi răspunse Dunărea.

– Un vapor? Dar ce este un vapor?

– Un fel de maşină mare, plutitoare.

– Dar ce caută aici?

– Transportă mărfuri şi oameni. Apa mea este adâncă şi poate să plutească foarte bine.

– Am înţeles, spuseră Iza şi Mara.

Apoi, cuibărite una într-alta, şi-au continuat drumul, alături de Tisa şi Dunăre.

– Urmează Cazanele, să nu vă speriaţi, le spuse Dunărea!

– Cazanele? Ce sunt Cazanele?

– Cazanele sunt un fel de vâltori, dar cu mult mai mari.

– Ne vor face rău?

– Nu, dacă veţi sta aproape una de alta şi vă veţi sprijini bine.

Dunarea la Cazanele Mici_foto_Amza JucanDar abia termină Dunărea de explicat, că şi începu ameţeala. Între munţii înalţi, apa se rotea şi clocotea ca într-o oală adâncă. Se izbea de maluri, se rostogolea, vuia într-un zgomot asurzitor. După ce ieşea dintre munţi, se liniştea şi se odihnea după atâta zbucium.

– Ce ameţită sunt, îi spuse Mara surorii ei.

– Şi eu, dar acum bine că am scăpat. Sper că nu ne mai aşteaptă asemenea peripeţii.

– Cazane nu, dar în drumul nostru lung, s-ar putea să mai fie una-alta, le spuse Dunărea.

– Lasă-le acuma, spuse Tisa, nu vezi ce îngrozite sunt?!

Aveţi dreptate, acum hai să ne distrăm puţin.

Apele celor patru râuri au început să sporovăiască, să se joace cu peştii, să-i stropească pe marinarii aflaţi pe vapoare şi multe altele. Când s-au apropiat de Marea Neagră, erau deja obosite, aşa că îşi duceau leneş apele, lovind uşor malurile. Nu şi-au dat seama când au ajuns în Dobrogea.

– Aici trebuie să fim atente pe unde mergem, ca să nu ne rătăcim, le spuse Dunărea.

– Dar este aşa de plăcut, mai lasă-ne să ne jucăm puţin, spuse Tisa şi se grăbi să alerge spre mare.

varsarea_bratului_sf_gheorghe_in_mare_sursa internetIza şi Mara făcură la fel, dar au pornit pe un alt drum, iar Dunărea nemaiputându-le stârâni, o luă şi ea agale, pe un al treilea drum. Când şi-au dat seama că nu se mai întâlnesc una cu alta, au început să se caute, udând şi acoperind cu apă multe locuri, formând astfel un ţinut al apelor, pe care oamenii l-au numit Deltă. Şi, cum Dunărea era mama apelor, i-au zis: Delta Dunării. Multe păsări şi peşti s-au adunat aici, fiindcă apele erau mai liniştite şi mai calde.

În sfârşit, apele au văzut o întindere mare de apă, învolburată, cu valuri mari şi înspumate.

– Ce-o fi asta?, o întrebă Mara pe Iza.

– Probabil este Marea Neagră, bunica Tisei.

– Hai s-o salutăm.

– Bună ziua, Mare Neagră, spuseră fetele.

– Bună ziua, frumoaselor. Dar cine sunteţi voi?

– Iza şi Mara, prietenele Tisei.

– Dar Tisa unde este?

– Vine şi ea, împreună cu mama ei, Dunărea.

– Abia aştept să le văd. Dar poftiţi, intraţi!

De îndată ce au intrat, fetele au simţit că se sufocă.

– Este foarte sărată apa ta.

– Da, fetelor, aşa este, de aceea v-am aşteptat cu atâta drag, să mi-o mai îndulciţi voi.

– Dar noi vom muri aici!

– Nu veţi muri. Vă veţi obişnui şi are să vă placă mai târziu.

– Ce-ar putea să ne placă, spuse Mara, tristă.

– Vei vedea ce mulţi copii vin aici vara, te vei juca cu ei.

– Cum să mă joc eu cu ei, eu sunt apă nu copil.

– Eşti apă, dar copiilor le place apa. Va fi minunat, ai să vezi.

Când au ajuns Tisa şi Dunărea la Marea Neagră, apa s-a mai îndulcit şi Mara a început să-şi revină. Apoi, au început să povestească despre peripeţiile lor, uitând de necazuri şi neobservând cum trece timpul. Într-o dimineaţă, o rază de soare mai jucăuşă o mângâie pe Mara şi îi spuse:

– Trezeşte-te şi hai la joacă!

– Cu cine să mă joc aşa de devreme?, spuse ea somnoroasă.

– Cu mine, iar mai târziu cu copiii de pe plajă.

– Copii ai spus? Au veni copiii?

– Da, au venit, şi sunt mai mult de-o grămadă.

– Cât mă bucur, acum sigur nu mă voi plictisi.

foto_Amza JucanFericită, la chemă pe Iza şi pe Tisa. Toate trei au făcut mărgeluţe de spumă şi le-au aruncat copiilor care se bălăceau în apă. Apoi, îi stropeau sau îi împingeau cu valurile lor, le aduceau scoici şi tot felul de alge din mare. Într-un cuvânt, erau fericite.

– Niciodată nu m-am jucat cu atâţia copii, spuse Mara.

– Nici eu. Mă simt cu adevărat fericită, spuse Iza.

– Mă bucur mult pentru voi şi sper că nu veţi mai pleca de aici.

– Niciodată, spuseră ele râzând. Niciodată, bunicuţă Mare Neagră.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: