Primit ca un rege

de Ioan METEȘ MORAR-CHELINȚANU

Ioan Metes Morar-Chelintanu_b

Ioan Meteș Morar-Chelințanu

Când a plecat pe front în prima bătaie, Şimonu Moaşii, era logodit cu Florica Pintii, o mândreţe de femeie. Strașnică şi zdravănă femeie era Florica Pintii, deşi era tânără, încă nu împlinise optsprezece ani. Pe lângă faptul că era de-o frumuseţe rară, Florica era şi ambiţioasă. Îşi dorea o altfel de viaţă faţă de ceea ce a văzut ea la femeile din Chelinţa. Îi veneau în şezătoare feciori din sat şi lătureni (feciori din alte sate) dar ea l-a aşteptat pe Şimon să se întoarcă din război fiindcă Şimon îi promise tot ce-şi dorea. Spre sfârşitul războiului, Dumnezeu a făcut o minune. Plutonul în care lupta Şimon a trecut prin satul Chelinţa şi Şimon a fost învoit câteva ore să-şi viziteze familia şi logodnica. Neştiind cât va mai dura războiul, Şimon se învoieşte ca Florica să urmeze Şcoala Normală de Fete de trei ani din Oradea. Cu ajutorul Monseniorului Tăutu, Florica se înscrie la cursurile prin care erau calificate ca învăţătoare multe fete. Înainte de sfârşitul celui de al doilea an de studiu, Florica abandonează şcoala şi se căsătoreşte cu Şimon, care cu ajutorul lui Dumnezeu a scăpat nevătămat din război.

După căsătorie, Florica a născut doi copii, pe Gheorghe şi Maria. Fiind oameni harnici, familia lui Şimon şi a Florichii prospera. Având mult de lucru şi doi copii mici, şi-au luat o slujnică să-i ajute la treburile din gospodărie. Simţindu-se nefericită şi considerând căsătoria un eşec, Florica a luat o hotărâre dură. L-a părăsit pe Şimon şi satul Chelinţa, luându-şi lumea în cap pentru a-şi crea condiţii de viaţă mai bune pentru ea şi copiii lăsaţi în grija bunicilor. S-a oprit în Bucureşti, unde s-a înscris la Şcoala Medicală de patru ani, unde s-a calificat ca moaşă. În acea şcoală predominau fetele. Erau şi băieţi, dar puţini. La balurile organizate de şcoală veneau băieţi din şcolile unde predominau băieţii şi tineri ofiţeri, care se bucurau de succes la fete în acea vreme. Florica a fost colegă cu Ileana Mureşan, care i-l prezintă la un bal pe fratele ei, Grigore, un ofiţer chipeş în marina regală. După înlăturarea monarhiei de către comunişti, conform proverbului „fă-te frate cu dracu să treci lacu”, ofiţerul de marină acceptă să treacă la jandarmi, evitând o condamnare din partea comuniştilor. La una din întâlnirile cu Florica, Grigore glumeşte şi-i cere actele de identitate. În timp ce privea când la poza din buletinul de identitate, când la femeia frumoasă din faţa lui, îi zice:

– Frumoasă te-a mai făcut mama dumitale! Văd că eşti măritată.

– Da. Am şi doi copii, un băiat şi-o fată. Când m-ai cerut de nevastă la balul trecut, n-am glumit când ţi-am spus că mai întâi trebue să divorţez.

– Dacă accepţi să te căsătoreşti cu mine, te sprijin cu relaţii şi financiar să divorţezi, îi zice Grigore, dar cu o condiţie.

– Care?! întreabă Florica zâmbind şi oarecum mirată, neştiind ce urmează s-audă.

– Să aduci copiii lângă noi, îi răspunde Grigore cu o voce tremurândă, fiindcă era conştient că el nu poate avea copii.

– Şi!? Unde vom locui, Grigore, toţi patru?

– Pentru început, în garsoniera mea de lângă Cişmigiu. Când vei termina şcoala, ne vom muta la Techirghiol, dacă accepţi. Acolo poţi lucra ca moaşă sau asistentă la Sanatoriul Balnear, unde am relaţii şi mulţi prieteni.

– Bine. Accept, dar te rog să începi demersurile să-mi iau copiii de la soacră-mea, şi te avertizez că nu va fi uşor, fiindcă Gheorghe-i în clasa a patra şi-i este de ajutor. Ştie să cosească, să sape şi să îngrijească animalele, fiindcă socru-i bolnăvicios.

– Nu-ţi face probleme. Pe când termini şcoala, voi rezolva mutarea la Techirghiol şi vom merge după copii împreună cu avocatul Mâţu. Poate nu ştii, dar sora mea, Ileana, va fi soţia lui. Luna viitoare fac nunta. Tu vei fi doamna de onoare. Când totul este frumos şi eşti iubită, pe lângă Florica timpul trecea fără să simtă. După ce s-au mutat la Techirghiol, într-o dimineaţă Grigore îi arată Florichii trei bilete de tren, cu care vor merge după copii.

Fiindcă ştiau totul despre mama lor din scrisori, copiii abia aşteptau să plece lângă ea. Avocatul Mâţu a fost trimisul lui Dumnezeu pentru copii, dar mai ales pentru Gheorghe. După ce bunicii din Chelinţa au semnat că sunt de acord să încredinţeze copiii mamei lor, viitorul tată vitreg îl întreabă pe Gheorghe:

– Câţi ani ai, isteţule?

– Am unsprăzece ani şi jumătate, răspunde Gheorghe zâmbind, vrând s-arate că-i voinic şi fericit.

– La şcoală mergi? Ce vrei să te faci când vei fi mare?

– Preot, domnule. Preot! Pentru că preoţii fac bani mulţi. La Bobotează, la noi în sat fiecare familie îi dă la preot câte douăzeci şi cinci, cincizeci de lei, pe lângă contribuţia anuală de o sută de lei şi un coş, două de cucuruzi.

– Preot te vei face, dacă eşti de acord să locuieşti cu mama ta la mine. Am o casă mare, o să-ţi placă.

– Ce mai aştepţi, mămucă? Hai să mergem la tren.

– Florica, suntem patru care aşteptăm să-ţi iei rămas bun de la socri şi să mergem la gară. Şimon o privea pe Florica cu mult regret, deşi era căsătorit cu fosta slujnică cu care mai avea un copil. Florica zâmbeşte fericită, făcându-şi cruce şi zice:

– Cu Dumnezeu înainte, Grigore. Dar nu uita ce i-ai promis copilului.

– Florica, fiindcă mi-ai îndeplinit dorinţa, să pot fi un tată bun, cum ajungem în Techirghiol ne căsătorim. O să trec pe numele tău şi al copiilor casa şi tot ce am. O să-l ajut pe Gheorghe să devină preot, dar vreau să-mi promiţi în faţa fostului soţ, a socrilor şi a lui Dumnezeu că te măriţi cu mine, adăugă jandarmul, zâmbind fericit, fiind convins că ardeleanca neaoşă şi frumoasă este o gospodină desăvârşită şi soţia ideală pentru el.

Pe tren, Florica i-a povestit lui Grigore prin câte a trecut cu fostul soţ. Când au ajuns la Constanţa, Gheorghe dormea profund. Fără să-i trezească, Grigore l-a luat în braţe pe Gheorghe, şi Florica pe Maria, până la autogară, de unde au luat autobuzul spre Techirghiol. Aproape de Techirghiol, Gheorghe s-a trezit. A rămas uimit, pentru că s-a culcat în tren şi acum este într-un autobuz. Îl privea mirat şi întrebător pe Grigore, gândindu-se cum a prefăcut trenul în autobuz. Grigore a ghicit frământările copilului şi-i spune:

– Dragă Gheorghe, sunt un om normal. N-am făcut nici o minune, doar că tu n-ai simţit când te-am dus în braţe de la tren până la autobuz.

– Mămucă! De ce tata Şimon nu m-a luat niciodată în braţe?

– Lasă, Gheorghe, o să-nţelegi când vei fi mai mare. Acum ia soatioaru şi hai după domnu Grigore, pe drumul hărăzit de Dumnezeu, şi cu colţul năfrămii îi şterge lui Grigore o lacrimă de pe obraz. Când au ajuns în faţa porţii unde locuia Grigore, Gheorghe l-a întrebat:

– Câte familii locuiesc aici, domnule?

– Una! Eu, tu, sora ta şi mama voastră.

– Domnule Grigore, şcoala îi departe?

– Nu, Gheorghe. Nu-i departe. Pe prima stradă la stânga, îi zice Grigore arătându-i cu privirea în direcţia şcolii.

– Să ţii minte, Gheorghe! I-am promis la domnu Grigore că venim să locuim la dumnealui cu condiţia să te ajute să ajungi preot şi Maria să urmeze şcoala pe care o s-o dorească ea.

– Bine, mămucă. Asta îmi doresc şi eu, dar de unde îi avea dumneata bani de tren până acolo unde-i şcoala de preoţi?

– Auzind dorinţa copilului, Grigore îl mângâie pe creştet şi-i zice privind-o în ochi pe mamă-sa:

– Gheorghe, am patruzeci de hectare de pământ într-o brazdă. Eu şi mamă-ta nu mai suntem nevoiţi să-l lucrăm tot. Peste câţiva ani o să câştige alegerile nenorociţii de comunişti şi o să mi-l ia. Tu numai să înveţi bine la şcoală, că voi vinde câte o bucată din pământul acela până îi ajunge preot.

– Auzind răspunsul lui Grigore, inima Florichii tresăltă de bucurie. Parcă voia să părăsească coşul pieptului care o ţinea prizonieră. Florica îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru momentul în care l-a întâlnit pe Grigore. Acesta observă starea de spirit a celor pe care deja îi considera parte din familia lui şi le zice:

– Uitaţi de toate prin câte aţi trecut până acum. Haideţi să vă arăt camerele voastre. Florica, Gheorghe şi Maria abandonează în hol puţinele bagaje pe care le aveau şi-l urmează pe Grigore prin toată casa. Gheorghe a observat că Grigore nu i-a arătat o cameră şi profitând de neatenţia celor mari, care se sărutau, a intrat din curiozitate să vadă ce-i acolo. Minunându-se de mulţimea cărţilor, strigă bucuros:

– Mămucăăă! Eu şi Maria o să dormim aici. Dumneata poţi dormi cu domnu că aşa mare pat eu n-am mai văzut de când m-ai făcut.

– Taci, Gheorghe că te aud vecinii!, îl ceartă mamă-sa.

– Lasă-l să se bucure. Mi-am dorit mult un copil ca Gheorghe.

– Nu te supăra pe mine, Grigore, dar nu mi-ai povestit de ce nu te-ai căsătorit până acum.

– Florică, voi fi scurt! Altădată să nu mă mai întrebi! Sunt conştient că nu pot avea copii. N-am găsit o femeie cu unu, doi copii pe care să-i iubesc şi să-i fac fericiţi. De curve leneşe sunt sătul până peste cap. Eu îmi doream o femeie ca tine, să muncească, să se ocupe de gospodărie alături de mine. Dar… Acum lasă baltă această problemă! Să ştii că pe Gheorghe şi Maria îi voi pune să doarmă în bibliotecă până voi reuşi să-i fac să-nţeleagă că nu-i frumos să doarmă acolo şi-i voi muta în dormitorul de lângă bibliotecă.

– Iar tuu….

– Io ce?! Vrei să mă judece copiii ca pe o curvă, Grigore? O vreme, până ne căsătorim, voi dormi singură şi-oi veni la tine în dormitor când mi-i face semn de seara.

A doua zi dimineaţa, Florica şi-a luat rolul de soţie în serios. S-a sculat la cântatul cocoşilor şi-a pregătit micul dejun. Ca să fie meniul complet, Grigore îi ceru o cafea. În timp ce şi-au băut cafeaua, au făcut planuri. Cel mai important lucru în acel moment era un loc de muncă pentru Florica. În trei zile, Florica a fost angajată ca asistentă la sanatoriul unde se tratau cei bolnavi de reumatism cu împachetări de nămol scos din lacul de lângă sanatoriu. Era pe la sfârşitul lui septembrie. Şcoala începuse cam de două săptămâni. Pentru Grigore n-a fost o problemă să-i înscrie pe Gheorghe şi pe Maria la şcoală. În prima zi de şcoală, Gheorghe şi Maria n-au avut emoţii, fiindcă îşi doreau acest lucru. Fiind însoţiţi de mama lor şi de domnul Grigore, om respectat în Techirghiol, Gheorghe s-a comportat impecabil. Parcă se cunoştea cu copiii de când lumea şi avea grijă în pauze de Maria. Când au primit vacanţa de vară, Gheorghe şi Maria au avut parte de-o surpriză plăcută. Domnul Grigore s-a căsătorit la starea civilă şi religios cu mama lor. În acelaşi timp, a făcut demersul să-i înfieze pe amândoi, dându-le şi numele de Mureşan.

Sprijinit moral şi financiar de tatăl adoptiv, Gheorghe a terminat gimnaziul cu note bune. Pentru a-i îndeplini lui Gheorghe visul, Grigore s-a interesat unde-s cele mai renumite licee din Ardeal. Deşi era departe de casă, l-a înscris la un liceu din Carei şi pe urmă l-a transferat la Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea Mare.

Odată cu absolvirea liceului în anul 1940, pentru Gheorghe a început calvarul. În loc să se bucure ca toţi absolvenţii de liceu, în acel an, Ardealul a fost cedat Ungariei horthyste. Gheorghe s-a refugiat în România trecând graniţa fraudulos, pe la Beiuş. Cu sprijinul şi la rugămintea tatălui adoptiv, s-a înscris la Facultatea de Medicină din Cluj. Era nemulţumit, se simţea trădat. El îşi dorea să urmeze teologia. Spijinit de mătuşa Ileana, abandonează medicina şi se înscrie, în anul 1940, la Institutul Teologic de patru ani din Cernăuţi, pe care-l întrerupe în 1943, fiind mobilizat şi repartizat la o flotilă de aviaţie din Galaţi, pentru a deveni pilot.

Tânărul absolvent, chipeş şi bogat, moştenitor al averii lui Grigore, a beneficiat de bursă peste tot. Tatăl adoptiv n-a fost nevoit să-şi vândă din pământul pe care-l deţinea. Fiind mobilizat şi având cursurile de pilotaj, Gheorghe pierde pentru moment bucuria de a fi hirotonit preot. A fost încorporat în armată în Flotila a-III-a aviaţie de vânătoare din Galaţi. Era vreme de război. În timpul bombardamentului din 1944 asupra Galaţiului de către anglo-americani, Gheorghe a fost rănit grav în zona craniană. A fost internat de urgență în Spitalul Militar „Regina Maria” din Bucureşti, unde a fost operat imediat. Credinţa în Dumnezeu l-a salvat. Spitalul a fost vizitat de preşedinta Crucii Roşii din România, Regina Elena, împreună cu Patriarhul Nicodim. Patriarhului i s-a părut că Gheorghe se zbate între viaţă şi moarte şi l-a întrebat:

– Ce dorinţă ai, fiule?

pr. Ggheorghe Barsan Muresan in vesminte preotesti militare

pr. Gheorghe Bârsan Mureșan în veșminte preoțești militare (primul din stânga, față)

– Să fiu hirotonit preot, îi răspunde Gheorghe, cu o ultimă speranţă că-şi va face mama fericită. După câteva zile, se prezintă la căpătâiul lui Gheorghe Episcopul-vicar al Patriarhiei, Galaction Silişteanu-Cordun. După câteva întrebări adresate lui Gheorghe, observă că acesta este bine pregătit din punct de vedere teologic. În iulie 1944, Gheorghe a fost hirotonit preot la Mănăstirea Samurcăşeşti-Ciorogârla din judeţul Ilfov. Din motive de sănătate, Gheorghe se străduia să-şi convingă superiori militari să-l claseze ca inapt pentru serviciul militar. Spre surprinderea lui, într-un moment când se simţea mai bine, a fost repartizat la Regimentul 17 infanterie din Lugoj. Plecând pe front, l-a însoţit pe preotul confesor, căpitanul Gheorghe Dogaru, care a căzut la datorie. Gheorghe a fost numit să-l înlocuiască ca preot confesor. Tot timpul războiului, Gheorghe a purtat la piept o carte dăruită de preotul confesor Gheorghe Dogaru. Cu cartea „Te Deum” la piept, Gheorghe a trăit ororile războiului participând la operaţiunile militare din august 1944 la Sibiu şi la Oarba de Mureş, unde au murit peste unsprezece mii de ostaşi români. Faptul că nu le-a putut rosti tuturor rugăciunea împărătească „Tatăl nostru” i-a sfâşiat sufletul toată viaţa. După eliberarea ultimei brazde de pământ românesc în 25 octombrie 1944, Gheorghe a participat la luptele de pe frontul de vest, unde a căzut prizonier la germani. Fiind preot militar, a fost trimis într-un lagăr din Torino, în Italia. A fost eliberat de anglo-americani, la 13 iulie 1946. Când a sosit în ţară, pe una din filele cărţii „Te Deum” a scris: „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, care m-a apărat, am călcat iarăşi pe pământul României, după greul război şi marea suferinţă ce am învins-o. Nu voi uita niciodată grelele lupte din Munţii Tatra, nici viaţa grea de prizonier prin care am trecut. În toată viaţa mea mă voi ruga pentru pacea a toată lumea”. Relaţia dintre Gheorghe şi tatăl adoptiv s-a răcit, fiindcă a abandonat medicina şi în ascuns, ajutat de mătuşa Ileana, a urmat Facultatea de Teologie, dar s-a mai ameliorat prin logodna lui Gheorghe cu Iolanda Mărculescu, fiica unui coleg al lui Grigore la marina regală. Gheorghe însă rupe logodna cu Iolanda Mărculescu, iar suportă o răcire a relaţiei cu tatăl adoptiv şi revine în Ardeal, unde se căsătoreşte cu doamna Viorica (Viuca), care-i dăruieşte doi copii. După terminarea războiului, Episcopia Armatei i-a conferit lui Gheorghe brâul şi crucea de protopop iconom stavrofor. După anul 1948, relaţia dintre armată şi biserică a fost întreruptă brusc. Preoţii au fost înlocuiţi cu slugi devotate Partidului Comunist Român, încadraţi ca secretari de partid. Părintele Gheorghe Bârsan Mureşan a fost trecut în rezervă şi a oficiat ca preot civil la Episcopia Ortodoxă din Sighet, încadrat ca şef de birou. Fiind un bun creştin, a profitat de dreptul de a mai sluji în uniforma militară cu gradul de maior încă şase luni. A oficiat ca preot militar la Batalionul de grăniceri din Garnizoana Sighet. Apoi a predat chimia la Liceul de Băieţi din Sighet. După instaurarea dictaturii comuniste şi trecerea în rezervă, pentru preotul Gheorghe Bârsan Mureşan s-a agravat calvarul. După ce a cunoscut ororile celui de-al Doilea Război Mondial ca oştean şi preot militar, comuniştii i-au înscenat tot felul de procese. Motivul? – Era fiul vitreg al unui jandarm bogat din Techirghiol, Grigore Mureşan. Patrioţii, preoţii civili erau ca un ghimpe în coasta comuniştilor, de care aceştia trebuiau să scape. Astfel, preotul Gheorghe Bârsan Mureşan a fost închis pe nedrept la Satu Mare şi Sighet, timp de un an şi opt luni. Teroarea comunistă a culminat cu trimiterea preotului Gheorghe Bârsan Mureşan la canalul Dunăre-Marea Neagră pentru doi ani. După eliberarea din lagărul pentru exterminarea elitelor culturii, elitelor politice şi a preoţilor, cu ajutorul avocatului Mâţu, a durat câţiva ani până ce părintele Gheorghe a fost reabilitat şi repus în drepturi, conform cu aspiraţiile şi pregătirea lui.

pr. Ggheorghe Barsan Muresan cu sotia

pr. Gheorghe Bârsan Mureșan cu soția

Cu ajutorul lui Dumnezeu, în anul 1950, a fost numit preot în satul Motiş cu filie în Sălăţig, lângă Cehul Silvaniei. Văzând starea bisericii din Sălăţig, părintele Gheorghe Bârsan Mureşan şi-a suflecat mânecile şi s-a dăruit sfinţirii bisericii, pe care comunişti voiau s-o transforme în cămin cultural, dărâmându-i turnul. Cu toate piedicile puse de activiştii de partid din acea zonă, a reuşit să sfinţească biserica. Atunci era o lege care prevedea că o biserică sfinţită nu poate fi transformată sau destinată altor scopuri. Biserica mai trebuia pictată. Părintele Gheorghe se ascundea de comunişti, ca aceștia să nu-i poată aduce la cunoştinţă hotărârea partidului. Odată, când se ascundea în casa fătului din acea vreme, a venit securitatea să-l împiedice să-şi ducă la îndeplinire dorinţa de a sfinţi biserica. Soţia fătului era o femeie mică şi îndesată. În acel moment, nu se simţea prea bine şi stătea culcată în pat. Văzând securişti, îi strigă părintelui:

– Părinte, sai în pat după mine.

– Daa?!

– Nici un da!, dacă vrei să scapi. Părintele se conformează, şi soţia fătului îl înveleşte cu o pătură, fiind mai subţirel ca ea. După ce au cotrobăit prin toată casa, securiştii au plecat. În timp ce se aduna lumea să asiste la sfinţirea anunţată în secret, părintele s-a deghizat într-un ţăran sărac care cerşea încălţat cu opinci. Aşa a ajuns la uşa bisericii, unde-l aşteptau fătul şi curatorii cu veşmintele preoţeşti. Îmbrăcat preot, nimeni nu-i mai putea face nimic, conform legi. Biserica a fost sfinţită şi salvată de la transformare în cămin cultural. După aceste întâmplări, părintele a fost rugat de tatăl adoptiv să se întoarcă în Techirghiol, fiindcă se simţea rău din cauza unei afecţiuni pulmonare.

Fără un strop de ezitare, Gheorghe Bârsan Mureşan s-a mutat la Techirghiol pentru a-l îngriji pe cel care l-a crescut şi i-a fost un model demn de urmat în viaţă. După un an, tatăl adoptiv al părintelui s-a stins. O contribuţie majoră la agravarea bolii au avut-o comunişti din conducerea locală. I-au confiscat lui Grigore Mureşan patru camere din şase şi i-au băgat în ele nişte chiriaşi necivilizaţi, cu scopul de-a-l teroriza pe Grigore. După moartea lui Grigore, părintele Gheorghe Bârsan Mureşan primeşte încă o veste neplăcută din Sălaj, de la socrii săi. Comuniştii le-au confiscat pământul arabil, pădurea, batoza, moara şi toate atelajele trase de cai şi boi. După aceste întâmplări nefericite, s-au stins şi socrii părintelui Gheorghe Bârsan Mureşan. Adus la sapă de lemn de către comunişti după ce a pierdut proprietatea părinţilor din Techirghiol şi a socrilor din Sălaj, părintele Gheorghe s-a hotărât să se mute în Baia Mare dar n-a reuşit decât să se apropie de Baia Mare, fiind numit preot în Copalnic, lângă Mănăştur. S-a descurcat greu, având doi copii mici. Banii erau puţini. Contribuţia sătenilor de asemenea, fiindcă satul era împărţit în ortodocşi şi greco-catolici. A slujit acel sat cu devotament, deşi era una din cele mai sărace parohii din Maramureş. Pentru a-şi putea ajuta copiii să urmeze o şcoală în Baia Mare, s-a mutat în oraş. Până a fost numit ca al doilea preot la Biserica „Sfântul Nicolae” de lângă ținţirim, părintele a lucrat o vreme la mina Săsar şi la C.F.R., ca mecanic de locomotivă.

În anul 1971, cu ocazia hramului bisericii, sătenii din Motiş au sărbătorit o jumătate de mileniu de la atestarea documentară a satului. Au fost invitaţi fiii satului şi preoţii care au slujit acolo în ultimii ani. Pe părintele Gheorghe Bârsan Mureşan, motişenii l-au aşteptat la gara din Cehu Silvaniei cu un car împodobit de sărbătoare. De la intrarea în sat şi până la biserică, sătenii adunaţi pe marginea drumului aruncau tot felul de flori în carul care-l transporta pe părintele Gheorghe Bârsan Mureşan. Când a intrat în biserică, unde a slujit cu har şi dăruire, din podul bisericii s-a abătut o ploaie de flori asupra părintelui. Fiica părintelui, fiind elevă la liceu, s-a simţit în al nouălea cer datorită faptului că tatăl său a fost primit ca un rege de motişeni, sălăţigani şi de cei din satele apropiate. Se-ntreba gândind cu voce tare:

– Doamne! Ce-a făcut tata pentru oamenii aceştia de-l primesc ca pe un rege?

– Să ştii, domnişoară, că pentru noi părintele Gheorghe îi mai mult ca un rege. Dumnealui i-a scăpat pe cei doisprăzece feciori din sat când au fost arestaţi pentru că l-o agăţat pe miliţianu de atunci într-un ciot din nucu cel mare din curtea unde era danţu la şură. Printre ei a fost şi bărbatul meu.

– Daa!? Cum i-a salvat tata?

– Ascultă, domnişoară, că ţ-oi spune. Eu am fost de faţă când i-au arestat, că mi-o fost tare drag bărbatul meu şi-am plâns cu lacrămni amare după el:

Într-o duminică, părintele îi îndemna pe feciori şi fete să meargă la biserică la vecerne în pauza când mâncau ceatarâşii, să lase dracului munca patriotică organizată de comunişti cu scopu de-a-i opri să meargă la biserică. Părintele le-a promis feciorilor că dacă-l urmează la biserică, după vecernie, îi va învăţa cum se dansează tangoul şi voalţăru. Pentru fapta lor, cei doisprăzece feciori au fost arestaţi şi duşi din post în post prin toate satele, din Motiş până la Cluj, să nu mai facă şi alţii ce au făcut ei. Eu m-am dus la părintile Gheorghe şi l-am în-trebat:
– Amu ce-i de făcut, părinte?
– Îi de mers în urma lor şi să îndreptăm minciunile care se spun despre ei în toate satele pe unde trec, mi-a zis părintele.
– Da, io-s goasă (gravidă), părinte şi mă tem c-oi naşte pe drum.
– Nu-ţi fie teamă, că Dumnezeu va fi cu noi şi vor mai veni şi alte femei şi fete. După o săptămână şi câteva zile de chin şi amar, am ajuns în Cluj. Deja erau la Tribunalul Militar. Îi judecau de urgenţă. Dumnezeu nu ne-a părăsit. Părintele s-a întâlnit la tribunal cu un fost coleg de liceu, care era unul din cei mai renumiţi avocaţi din Cluj. I-a povestit ce-au păţit omu meu şi feciorii din sat. Cu cine a mai luat legătura părintele Gheorghe nu ştiu, dar în momentul când domnii judecători s-au dus într-o cameră în dos să le deie sentinţa, păritele, îmbrăcat cu haine preoţeşti şi cu învăţăturile primite de la avocat cum să-i susţină, fiindcă el nu-i putea reprezenta că-l arestau şi pe el, o intrat val-vârtej ca un apostol în sala de judecată şi-a strigat:
– Motişeni! Ieşiţi afară unu câte unu! Cel care v-a pus cătuşele vi le-a şi desface şi aşteptaţi-mă la gară, că eu mai am un pic de treabă. Când s-au întors judecătorii de la deliberare, părintele Gheorghe a cerut drept la cuvânt:
– Domnilor judecători, cred că vremea lui Horthy a trecut. Dumneavoastră nu sunteţi horthyşti să-i luaţi pe aceşti feciori cu arcanul. În sală sunt eu şi fătul, dar afară-i tot satul. Noi nu vrem răzmeriţă cu vărsare de sânge din cauza unui miliţian care a fost beat şi-i deranja pe feciori la hora satului. Şi acum e beat. Mirosiţi-l (îl stropise cineva cu horincă pe la spate, după cum i-a învăţat avocatul). Noi am plecat la gară. După un timp, a venit părintele Gheorghe tot transpirat, ud leoarcă, cu nişte hârtii în mână, pe care le-a ridicat către cer.
– Acesta-i actul prin care aţi fost iertaţi (achitaţi) şi de acum înainte o să facem şi muncă patriotică, dar nu în vremea Bisericii. Acuma, veniţi să îmbucăm de două ori din straiţă, că-i lung drumul până acasă. Pentru această faptă şi altele, acuma nu-i vremea să-ţi povestesc domnişoară, hai să ne veselim cu toţi din sat şi să ştii că părintele Gheorghe va rămâne în inimile noastre, a motişenilor şi sălăţiganilor cât îi lumea.

24 iulie 2015
(Material realizat cu sprijinul doamnei Puşa, fiica preotului Gheorghe Bârsan Mureşan, şi al doamnei Lucica Perşe din Motiş.)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: