Renaştere

BJ Petre Dulfu_foto_Alexandru Ioan Roman

de Livia MĂRCAN,
Satu Mare

Livada cuvintelor dintr-un cer de carte dezvăluie frumuseţea răpitoare a lumii şi a inimii. Din dorinţa ploilor care înrămează stele, cărţile ne cresc nădejdea pe drumul vieţii. Sufletul nostru, ca nufăr pe ape, gândul de-acum val moleşit, nu îngroapă viaţa zadarnic, nu-i totul sfârşit. Îngenunchez supusă la capătul întrebărilor care gravează nemărginirea din filele cărţilor – scântei neaprinse din inimile minţii. Dragostea mea pentru ele – apă înceată în floare, sufletul meu între foile scrise se pierde. Soarele, rănit şi el de neputinţă, trimite nopţii un somn veştejit. Stele care-mi luminează zilele par vechi luminiţe de ceară, dorul trecut înnoiesc. Moarte, destine, vise îşi cer din ele jocul firesc. Sufletul înfrânt de inefabil intră ca nufărul în ape, în ele adâncit; departe, totu-i aproape… tot, în sfârşit; aşa ţi se întâmplă când intri în Biblioteca „Petre Dulfu” din Baia Mare.

Sevele cunoaşterii se tescuiesc în neant printre valurile literelor care se întrec în cuvintele cărţilor. Întinde mâna, răsfoieşte o carte, învie bucuria inocenţei şi vei simţi cum te înalţi pe scara de foc a Renaşterii, mereu ademenit de atingerea Infinitului! Adunate în bibliotecă, au adâncit în jocul timpurilor fântânile din salbele curcubeului; lucrurile lumii acesteia sunt bătute de vânturi ca trestia, numai dragostea noastră de ştiinţă stă dreaptă în bătaia vântului şi-a filelor. Desfăcută din toate ispitele, îşi înclină cu grijă aripile, şi de acolo, din vârful catargului, este stăpâna urgiei şi a largului. Niciun val nu trebuie să-i abată privirile, niciun sunet la cârmă rotirile! Printre filele moi, se scutură literele de aur ce-l flutură. În paginile lor, toate furtunile răscolesc cu sete genunile, cresc valurile iubirii de oameni. Iată cum am înaintat prin fulgere şi vâltori, pe când toate păreau să fie paragină. Candid înveşmântate în beteală precum norul palid revarsă cerneală spre lumea însetată de cunoaştere. Privind senine azurul cerului, împovărate sunt cuvintele cărţilor de esenţă divină. Poţi chiar să urci cu ele pe scară de vânt, căci drumul fără întoarcere este şi fără izvodiri de calendare.

Niciodată nu e prea târziu sau prea devreme să deschizi o carte; întotdeauna închid un vis, adună întotdeauna stele de pe cer, sau cântă din vârful paginii despre viaţă cu sfâşieri de mătase.

BJ Petre Dulfu_sala de lectura_foto_Alexandru Ioan RomanCiteşte o carte ca să-ţi îmblânzeşti tăcerile şi să te fereşti de rătăciri, aluneci uşor în bărcile soarelui, gustând nectarul dragostei de oameni chiar dacă eşti doar o aripă de păpădie. Cuvine-se a învăţa înţelesul citirii care îmboboceşte tainele şi dă o stare de viitor Pământului. Asemenea păsării ce-n zboru-i pe cer scrisul timpul purifică. Cântecul cuvintelor din cărţi se cuminecă în zori cu aurora apelor şi alunecă pe liniştea dintre cuvinte.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: