Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 319 (1-15 februarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Mihai EminescuScrisoare către Eminescu (VIII). Bădie Mihai,
Cu câtă bucurie te întorceai tu acasă după lungile tale peregrinări prin lume! Îți revedeai părinții, frații, rudele, consătenii, prietenii, dar și codrul, lacul, câmpiile, locurile pe unde ți-ai petrecut anii copilăriei. Fiecare copac îți era cunoscut, fiecare deal sau vâlcea, fiecare floare și fiecare stea. Erai de-al lor și erau de-ale tale. Parcă te aud vorbind cu fiecare, dar mai ales cu codrii de aramă, cu mândrele păduri de argint: „Codrule, codruțule, / Ce mai faci, drăguțule? / Că de când nu ne-am văzut, / Multă vreme a trecut / Şi de când m-am depărtat, / Multă lume am umblat!”
Doamne, Bădie, câtă vreme aveai tu la dispoziție! Nu aveai televizor, nu aveai calculator, nu tabletă, nu telefon cu internet, nu facebook, nu twiter sau alte minunății de astăzi, mori de tocat timpul, care ne țin ocupați și ziua, și noaptea. Nu mai vedem cerul înstelat, nu câmpul înflorit, nu mai vedem un răsărit sau un apus de soare. Cine mai ascultă astăzi păsările cântând sau frunzele foșnind? Bădie, s-au împuținat și păsările, și frunzele, dar și codrii!
S-a schimbat lumea, Bădie! N-ai mai recunoaște-o! Nu mai sunt nămeții de-altădată, nu mai sunt nici copiii cu săniile și cu oamenii de zăpadă, nu mai sunt viscolele, nici gerul, nici săniile și nici zurgălăii din vremea ta. Acum, în ianuarie și februarie înfloresc pomii, pentru ca să înghețe în martie sau aprilie. În ianuarie umblă vitele la câmp, atâtea câte mai sunt, zburdă iezii pe poiană, temperaturile depășesc douăzeci de grade plus, umblă oamenii-n cămașă! S-au schimbat vremea și vremurile, dar și lumea cu toate ale ei. Cum îți răspundea ție codrul? – Ia, eu fac ce fac de mult, / Iarna viscolu-l ascult, / Crengile-mi rupându-le, / Apele-astupându-le, / Troienind cărările / Şi gonind cântările; / Şi mai fac ce fac de mult, / Vara doina mi-o ascult / Pe cărarea spre izvor / Ce le-am dat-o tuturor, / Umplându-şi cofeile, / Mi-o cântă femeile!
Ehei, Bădie, Bădie! Ce vremuri ai trăit și tu! Ce vremuri trăim și noi! Cine mai cântă astăzi doina? Cine se mai duce cu găleata la izvor! Astăzi avem apă la robinet! Doar răsucim puțin și se umple cofa. Dacă o mai umplem, dar multora ne intră apa în casă pe conductă, nu mai este nevoie să ne ducem cu cobelca la fântână ori la izvor. Pe vremea ta, Bădie, mergeau femeile și fetele la izvor, la fântână, la pârâu, și acolo, cu poalele-n brâu, spălau rufele, spălau lâna, spălau pânza de in, ori dimiile, apoi le întindeau pe poiană și, până acestea se uscau, femeile cântau, vorbeau, își descărcau una alteia sufletul. Bădie, asta a fost pe vremea ta! Astăzi nu mai face nimeni așa. Arunci tot ce ai de spălat în mașină, răsucești un buton și apoi te duci la televizor. Mașina îți spală rufele, ți le stoarce, ți le usucă și apoi te așteaptă să ți le iei. Tare te-ai minuna și tu! Sau, poate, ai plânge, căci comoditatea vremii noastre ne-a alungat legăturile cu natura, cu cântecul, ne-a ucis doina!
Codrule cu râuri line, / Vreme trece, vreme vine, / Tu din tânăr precum eşti, / Tot mereu întinereşti! Ce frumos ziceai tu, Bădie! Ce fericit erai, că puteai spune acestea! Din păcate, astăzi situația este alta! Codrii nu mai sunt cei pe care-i știai tu. Au rămas niște petece bolnave de pădure, asemenea unor oameni bătrâni și bolnavi. Ni i-au tocat nemernicii și i-au vândut la străini bucată cu bucată. Au rămas munții goi, iar pe locul codrilor seculari de altădată vezi niște mărăcinișuri fără rost. Codrul a fost atâta vreme al nimănui și au tăiat din el cât au vrut, fără să pună nimic în loc. S-au mai găsit și alți bicisnici, care și-au făcut un ideal în viață din a incendia pădurile. Au ars codrii, Bădie, zi și noapte. Au cerut ajutor pe limba lor fraților oameni, fraților români, dar nimeni nu i-a auzit! Fără codri, suntem ca niște fumători, Bădie, cu plămânii cojiți de tuberculoză!
Cale spre Schit SfNectarie_foto_Adrian PopPe vremea ta, codrul era semnul stabilității, al veșniciei. Toate se schimbau, doar codrul rămânea ca o mărturie peste veacuri, ca o legătură între generații: – Ce mi-i vremea, când de veacuri / Stele-mi scânteie pe lacuri, / Că de-i vremea rea sau bună, / Vântu-mi bate, frunza-mi sună; / Şi de-i vremea bună, rea, / Mie-mi curge Dunărea. / Numai omu-i schimbător, / Pe pământ rătăcitor, / Iar noi locului ne ţinem, / Cum am fost aşa rămânem: / Marea şi cu râurile, / Lumea cu pustiurile, / Luna şi cu soarele, / Codrul cu izvoarele!” Astăzi ar minți, dacă ar mai spune așa!
Ajută-ne, Bădie, să redăm țării frumusețea codrilor de altădată! Du-te la Măria Sa Ștefan Voievod și roagă-l să-și ia o învoire de câteva luni și să vină printre noi. El ar fi în stare să-i adune pe toți bandiții care au măcelărit pădurile, ori le-au pârjolit ca niște barbari, să-i bage-n jug precum pe leșii de la Codrii Cosminului de altădată. Cu ei să are toate coastele și pârloagele despădurite și să semene ghindă și să planteze puieți. Numai așa ar înțelege ei și urmașii urmașilor lor, așa cum au înțeles leșii de atunci, că România nu-i țara lui Papură Vodă, ci-i Țara lui Ștefan Vodă și-n ea nu-și face de cap orice terchea-berchea!
Hai s-o facem, Bădie, până nu apucă să taie și ce-a mai rămas!
Cu bine, Bădie, și-ți voi scrie în curând!”

*

pr. Arsenie Boca

pr. Arsenie Boca

Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca Cărarea Împărăției, mai spicuim un fragment:

CEI CURAŢI CU INIMA. Măsura celor sporiţi stă sub fericirea fecioriei sau a celor curaţi cu inima. Căci una e să făgăduieşti că vei petrece în feciorie şi alta e să ajungi cu adevărat starea nevinovăţiei şi nepătimirea. Cei ce-şi întorc mânia şi pofta de la cele de aici, care, de altfel ar fi în contra firii, aceia scapă de bărbatul sau de femeia dintr-înşii şi vin la starea unui suflet de fecioară. Sufletul ajuns la starea de fecioară are parte de crinul Bunei-Vestiri a naşterii lui Hristos într-însul în vremea aceasta, sortită dezvelirii darurilor dobândite prin Sf. Mir. Se întâmplă că sufletul trebuie să treacă prin nevoinţe fără de voie, neatârnătoare de el, care însă îi vin prin dumnezeiască orânduire, împlinind ceea ce mai lipsea din lămurirea la câtă s-a supus prin nevoinţe de bună voie. În vremea aceasta, lucrează asupra nevoitorilor puterea cea mai presus de fire a Duhului Sfânt. Dar, să nu uităm: numai după ce ei, prin nevoinţele cele de bună voie, au scos toate puterile sufletului din robia lucrării contra firii şi le-au adus la lucrarea potrivită cu firea, spre care le erau date.
Odată dobândită această convertire şi armonie lăuntrică a puterilor, vine şi lucrarea cea mai presus de fire şi ajută creşterea şi rodirea darurilor Duhului Sfânt, potrivit orânduirii lui Dumnezeu cu fiecare. Prunc nou s-a născut firii, pe care a întors-o la starea de fecioară fără prihană. „Iar pruncul creştea şi se întărea cu Duhul, umplându-se de înţelepciune şi Harul lui Dumnezeu era cu El”. „El e steaua de dimineaţă, care răsare în inimile credincioşilor”, după cum zice Petru. El e Dumnezeul-lumină – lumina ta – cea care era învăluită de întunericul neştiinţei din vremea patimilor, care va răsări ca zorile şi va grăbi tămăduirea ta. Pe dărâmăturile tale vechi se vor face zidiri din nou, cărora le vei pune temelia cea străveche: Iisus Hristos. Lumina lumii şi lumina ta va creşte tot mai tare, pruncul Iisus s-a făcut, în ceata celor desăvârşiţi, bărbat desăvârşit, şi vine, plecându-şi capul, sub mâna de ţărână a zidirii Sale, arătându-ne smerenia ca pe un Botez.
Duhul lui Dumnezeu, lumina cea adevărată: Hristos, lumina care luminează pe tot omul ce vine în lume, ajută sufletul să se cunoască cu adevărat ce este faţă de sfinţenia lui Dumnezeu. La lumina adevărului veşnic îşi vede mulţimea păcatelor, loviturile tâlharilor, tăieturile fărădelegilor şi întârzierea tămăduirii. Pe măsură ce sporeşte într-însul lumina dumnezeiască a cunoştinţei de sine, pe aceeaşi măsură vede câtă stricăciune i-a făcut vremea închisă în necunoştinţa de sine. Aşa se face că sub lucrarea sfântă a Harului, nevoitorii se văd cei mai mari păcătoşi – căci e Cineva sfânt în ei şi le arată aceasta. Iată cuvântul Sf. Marcu Ascetul: „Cu cât sporeşti virtutea astăzi, cu atât te-ai dovedit dator pentru ziua de ieri, făcând arătată capacitatea firii. Fiindcă prin sporul de azi s-a dovedit, că nu există un spor sau un scăzământ al firii, ci al voinţei.”
Moaste_Manastirea Casiel_foto_Delia FloreaCa atare, sfinţii sunt convinşi de păcatele lor. De aceea, judecându-se pe ei înşişi vrednici de iad, primesc de la Dumnezeu Raiul şi în dar mântuirea. Cei înşelaţi nu-şi văd păcatele, ci virtuţile. Pe când sfinţii sunt „păcătoşi” convinşi de păcatele lor – căci puterea sfinţitoare a lui Hristos se află în ei şi întru recunoaşterea neputinţei se săvârşeşte darul –, înşelaţii sunt nişte păcătoşi închişi în neştiinţă, dar convinşi de „mântuirea” lor, căci s-a întărit într-înşii întunericul cel mai dinafară, care-i face să se dea pe ei înşişi mai presus de Biserică şi sfinţi. Sunt cei ce n-au avut grijă şi s-au suit la părerea de sine; văzând darul lui Dumnezeu şi socotindu-1 al lor, şi-au frânt aripile minţii. Cei desăvârşiţi nu simt numai spinul păcatelor lor, ci găsesc într-înşii murmurând toate păcatele oamenilor. Căci prin cei desăvârşiţi se răsfrânge sfinţenia lui Dumnezeu, ca printr-o oglindă, şi într-înşii iarăşi toată firea omenească-şi simte durerea şi păcatul. Abia lor le îngăduie atotştiutorul Dumnezeu să bată război cu stricătorul firii omeneşti şi cu sabia Duhului neîntrerupt să-1 ardă. Dar nu spre el le e privirea, ci având toată făptura lor absorbită de dar, s-au făcut ca un pârjol într-un rug nearzător şi, strămutaţi de dragostea lui Dumnezeu, chiar şi numai cu atâta, că sunt în lumea aceasta, ard pe „stăpânitorul” ei în inimă, ca o sabie de văpaie. Această nebănuită simţire a neputinţelor, întru care se desăvârşeşte darul lui Hristos, ne face înţeleasă mutarea din cele de aici a unui cuvios părinte: „Venind el la vremea mutării din viaţa aceasta, şi în jurul lui şezând Părinţii, a strălucit faţa lui ca soarele. Şi le-a zis lor:
„Iată, Avva Antonie a venit!” Şi după puţin a zis: „Iată, ceata Proorocilor a venit!” Şi iarăşi faţa lui mai mult a strălucit. Şi a zis: „Iată, ceata Apostolilor a venit!” Şi s-a îndoit faţa lui în strălucire. Şi se părea ca şi cum ar vorbi cu cineva şi i s-au rugat lui bătrânii zicând: „Cu cine vorbeşti, Părinte?” „Iată, îngerii au venit să mă ia şi mă rog ca să fiu lăsat să mă mai pocăiesc puţin!” Şi i-au zis lui bătrânii: „Nu ai trebuinţă să te pocăieşti, Părinte!” Şi le-a zis lor bătrânul: „Cu adevărat, nu mă ştiu pe mine să fi pus început pocăinţei!” Şi au cunoscut Părinţii, că a ajuns desăvârşirea. Şi iarăşi de năprasnă s-a făcut faţa lui ca soarele şi s-au temut toţi. Şi le-a zis lor: „Vedeţi, Domnul a venit, şi zice: Aduceţi-Mi pe vasul pustiului!” Şi îndată şi-a dat duhul şi s-a făcut ca un fulger şi s-a umplut tot locul de bună mireasmă.
Cu aceste graiuri trece pragul dincolo, în adâncul smereniei, nevoitorul ce a ajuns desăvârşirea.

*

ips-bartolomeu-anania-mitropolitul-clujuluiFile de jurnal – 30 nov. 1981. Am vorbit ieri cu Părintele Valeriu Anania, directorul Institutului Biblic al Patriarhiei. Și-a cerut scuze pentru că nu mi-a răspuns la ultima scrisoare, din lipsă de timp. În legătură cu Bibliografia revistei B.O.R., mi-a spus: „Grija dumitale trebuie să fie orientată spre realizarea lucrării. Publicarea ne privește pe noi. Termină cât mai repede și adu-mi manuscrisul, iar pe urmă lasă pe mine, c-oi fi eu în stare de el. Nu trebuie să-ți pui problema spațiului tipografic. Asta este lucrare care apare o dată la un secol și ca atare merită orice sacrificiu. Fie vom scoate un număr special de revistă, fie vom obține aprobare s-o scoatem sub formă de carte, asta-i treaba noastră. Dumneata fă-o!” În încheiere, mi-a spus: „Cu bine și să ne dai tot lucruri bune!” (…)
Am plecat spre Severin la ora 2.54 noaptea, cu rapidul 15. În compartimentul meu, ticsit de lume, a venit și o doamnă între două vârste, bine îmbrăcată. Era de la Craiova și fusese în delegație la București. Pe lângă servietă, avea și un pachet bine ambalat. L-a ascuns printre celelalte bagaje. Parcă cine știe ce comoară avea în el, așa era de grijulie. După ce s-a asigurat că l-a camuflat bine, că nu se vede nimic dacă s-ar uita de la ușă vreun ochi indiscret, ne-a spus conspirativ: „Am reușit să cumpăr din București doi pui congelați! Abia aștept să ajung acasă și să-i gătesc. Ah, de când n-am mai putut să cumpăr carne!” S-a așezat pe bancă, și-a scos o carte și până la Craiova n-a mai zis o vorbă.
De la Filiași, au urcat doi ingineri din Timișoara. Fuseseră în delegație la Turceni. Au vorbit mult despre greutățile lor profesionale, despre alimentația proastă a Timișoarei, despre sistemul taxelor și impozitelor, pe care l-au calificat drept „jaf la drumul mare”. Printre altele, au mai spus: „Am fost și la Târgu Jiu. Am văzut Coloana Infinitului a lui Brâncuși. Dom’le, omul ăsta a fost unul dintre cei mai mari filozofi și vizionari ai lumii. Prin coloana aceea, el ne-a spus tot ce putea spune despre timpul nostru, adică, uite așa: când te lasă, când te strânge, când te lasă, când te strânge; nici să mori, nici să trăiești, nici să mori, nici să trăiești!

*

Folclor din Mehedinți (LXXX). Continuăm să prezentăm bocetul și ritualul înmormântării din nordul județului Mehedinți. După ce s-au făcut toate pregătirile necesare, mortul este așezat în coșciug și patru bărbați îl scot din casă. În acest moment, la Săliștea Izvernei se sparge o oală (inform. Cocoteanu Sevastița), pentru „a se sparge toate relele și necazurile din acea casă”. În Izverna, pentru ca mortul să nu devină moroi, i se taie puțin păr și cu el se afumă prin casă (inform. Domnica Stoica, Izverna, născută în 1896). De asemenea, i se mai pun sub pernă: tămâie, marmură (eventual, cioburi de farfurie) și un pieptene, iar în sân i se bagă o pâine coaptă-n spuză și un ou (inform. Domnica Stoica). Despărțirea de casă, de grădină și acareturi, de locul unde a trăit, este redată cu multă simțire în cântări:

Scoală, (N), scoală,
Scoală-te-n picioare,
Uită-te-n bătătură,
Până când mai auzi gură,
De vezi cine-o tăbărât,
Un cal mare, mohorât,
Dar este Domnul Hristos
Și calul este frumos
Și are pernă-n șea,
Numai gata să te ia.
Să te ia și să te ducă,
Pe dealul cu brazi mărunți,
C-acolo-ți găsești părinți.
Iar pe dealul cu bujorii,
Acolo-ți sunt frățiorii”.
(inform. Bârcea I. Ana, Mărășești)

Noi, câte-am venit,
Toate-am păgubit,
Unele părinți, altele copii,
Unele bărbați, altele și frate,
Unele nepoți, altele surate!
Ei când te-or vedea,
De noi te-or întreba:
Noi ce le-am trimis?
Iar noi le-am trimis:
Lumini din stupini,
Chiți de floricele,
Cu ațe legate,
Cu lacrimi spicate!
Plecași, dragă, plecași,
Iar dorul cui îl lași?
În sân, lângă brâu,
Ca un spic de grâu.
Când mergi la întins (secerat),
Secera o prinde,
Dorul te-o cuprinde,
Pe mine m-oi plânge!
(inform. Cocoteanu Sevastița)

La așezarea în car sau căruță, se are grijă ca mortul să fie cu picioarele înainte, adică în sensul de mers. Aceasta, „pentru ca nu cumva să se mai întoarcă înapoi și să mai ia cu el din casă oameni sau vite!” (inform. Bârcea I. Ana). În timpul călătoriei până la biserică și apoi până la cimitir, „se cântă cu voce tare și cu țipăt”. Corul de bocitoare își urmează cântările:

Pădure, verde pădure,
Tot așa aduni la lume!
Tot așa mi-ai adunat
Și nu te-ai mai săturat.
Mi-ai luat junii ca pomii
Și neveste cu cunune!
Mi-ai luat mândri băieței,
Rămân în urmă de ei
Multe coase ruginite,
Livezi multe necosite!
Mi-ai luat mândre fete mari,
Rămân în urmă de ele,
Numai negrele mărgele
Și pârâu de lacrimi grele!
La umbră de păr uscat,
Șade o zână bătrână,
Dar ea-i cu condeiu-n mână.
Cartea-i pusă pe genunchi
Și-acolo-n carte scriare,
Iarăși vii și morții are.
– (N), de ce nu te-ai rugat,
Să te treacă tot la vii,
Tot cu noi pe-aici să fii?!”
– Ba, eu m-am rugat,
Dar când am ajuns,
Cartea s-o-ncheiat,
Condeiul s-o rupt,
Sticla s-o vărsat,
Sufletu-a zburat
La Domnul Hristos,
Că-i locul frumos!
– Și-nainte să mai mergi,
Până la luncile verzi,
Acolo să te oprești
La izvor cu apă rece,
Că pe-acolo lumea trece!
Să iei apă, să te speli,
Mâinile până la coate,
Numai de sudori de moarte!
Și-nainte să mai mergi,
Până la un curs de rai
Și-acolo puțin să stai.
Că-nainte-ți vor ieșire
Surioara, vulpioara.
Iar tu să nu te-nspăimânți,
De soră bună s-o prinzi,
Fiindcă vulpea e cuminte,
Știe toate cele multe.
Te-o duce la târgurele,
Să cumperi trei cununele,
Să le dai, (N), la crai,
Ca să te primească-n rai.
Acolo veacul să stai,
Că foc mult în suflet ai!”
(inform. Bărbuț P. Elena)

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Constantin Grădinaru (Haarlem – Olanda): 188 de lei; Doamna Crăciun Adriana-Doinița (Mangalia – CT): 120 de lei; Domnul Mitran – De Keyser Ovidiu (Zoersel – Belgia): 96 de lei; Domnul Costache Plăcintă (Turnu Severin): 84 de lei; Doamna Flueraru Elena-Romelia (Brăila): 70 de lei; Doamna Pârvuceanu Eugenia (Gârla Mare – MH): 60 de lei; Domnul col. Pera Valeriu și Domnul Pera Alexandru, amândoi din Turnu Severin, fii ai satului Malovăț, Doamna dr. Ionescu Mihaela-Aritina (Curtea de Argeș – AG), Doamna Clelia Ifrim (București) și Domnul Barbu Constantin (Brăila): câte 50 de lei.
Domnul ing. Ion Michescu (Onuț) a achitat prima sa contribuție de cult, în valoare de 200 de lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: „Scrisoare pastorală” – 318, în „Observatorul”, Toronto (Canada), 2016 febr. 12, ediție și on-line (http: / / www.observatorul.com); în „Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare, 2012, 14 febr., ediție și on-line (https: / / ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Avocatul diavolului, în „Națiunea”, București, 2016, 14 febr., ediție on-line (http: / / www.ziarulnatiunea.ro); Paradisul birocrației, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXVI (2016), nr. 6587 (20-21 febr.), p. 5.

*

coperta_proverbeParohia noastră a publicat primul volum din Dicționarul proverbelor religioase românești (630 pag.), realizat de preotul Dvs.
Ideea realizării unei asemenea lucrări o port de mulți ani în suflet, ca pe o povară scumpă.
După 1989, am început publicarea unui serial de articole menite să explice și să comenteze proverbe și expresii românești cu conținut religios. Articolele s-au bucurat de un ecou foarte favorabil din partea presei și a publicului cititor. Asta m-a încurajat, și am continuat cercetările în această direcție, ceea ce a făcut să public asemenea materiale și în niște volume speciale. Descopeream în acele crâmpeie de gândire profunzimi nebănuite, care dovedeau nu numai cunoașterea învățăturii creștine, ci și puterea de creație, de sinteză și de exprimare a autorului anonim. Două mii de ani de creștinism pe pământul românesc își spuneau cuvântul cu prisosință și în această specie folclorică: proverbul. Alături de alte specii folclorice, precum colindele și legendele, alături de complexul de tradiții și obiceiuri religioase, care încununează curgerea anului sau a vieții omenești, proverbele religioase formează o bază documentară solidă pentru alcătuirea unei etnoteologii românești. Câteva studii pertinente în acest sens s-au realizat, dar e prea puțin față de volumul imens de material existent.
La realizarea volumelor de față, am avut în vedere câteva teme mari, pe care le-am ilustrat cât am putut mai bine cu material corespunzător, astfel: I. Proverbe și expresii cu caracter dogmatic: cele privitoare la Dumnezeu (creator, conducător, mântuitor și judecător), creația lumii, om (trup, suflet, mântuire), Maica Domnului, biserică, cruce, sfinți, icoane, Sfintele Taine, viață, moarte, judecată, rai, iad, diavol etc.; II. Proverbe și expresii cu caracter moral: cele privitoare la virtuți (credință, nădejde, dragoste, curaj, dreptate, cumpătare, înțelepciune etc.), păcate și vicii (alcoolism, hoție, crimă, corupție, mită, desfrâu, dușmănie, invidie etc.); III. Proverbe și expresii cu caracter canonic: cele privitoare la comportamentul episcopului, preotului, călugărului, la Sfintele Taine (în special căsătoria, familia) etc.; IV. Proverbe și expresii religioase cu caracter liturgic: cele privitoare la sărbători, slujbe, materiale și obiecte liturgice, la comportamentul credinciosului în biserică, la Sfintele Taine etc.; V. Proverbe și expresii religioase necreștine: cele privitoare la soartă, superstiții de tot felul, farmece, descântece, personaje mitologice ș.a., socotind că acestea, în mare parte, sunt reminiscențe ale unor vechi religii precreștine din spațiul românesc sau ale unor religii ale altor popoare cu care românii au intrat în contact de-a lungul timpului. Am însoțit o bună parte din aceste proverbe de note de subsol, în care am făcut comentariile și precizările ce le-am socotit necesare pentru înțelegerea mai bună a unităților paremiologice citate. Sperăm că într-un timp foarte scurt vor vedea lumina tiparului și celelalte volume. Realizarea acestor volume constituie un pas important spre realizarea unor studii mai profunde de etnoteologie românească, bazată și pe proverbe. Aceasta este o necesitate, fiindcă teologii, în special, când au abordat teme de acest gen, s-au bazat mai ales pe genul liric, respectiv pe colinde.
Lucrarea noastră era necesară în peisajul cultural românesc actual, pentru a dovedi, încă o dată, dacă mai era cazul, câteva adevăruri fundamentale: 1. Poporul român are o vechime milenară în spațiul carpato-danubian; 2. Poporul român are o continuitate neîntreruptă pe acest teritoriu, elemente din vechile religii precreștine regăsindu-se atât în proverbe, cât și în alte genuri folclorice; 3. Poporul român s-a născut creștin, ceea ce a făcut să-și însușească deplin învățătura creștină nealterată, s-o păstreze cu sfințenie ca pe un dascăl de cuget și simțire, ca pe o călăuză sfântă a vieții, ca pe o pavăză și un reazim la vremuri de nevoie; 4. Poporul român a avut capacitatea să recepteze învățătura creștină în nuanțele ei cele mai subtile încă înainte de apariția culturii scrise. Am putea spune, fără teama de a greși, că poporul român a fost cel mai mare teolog al românilor dintotdeauna; 5. Limba română s-a dovedit a fi capabilă la 1688 să recepteze și să redea cu fidelitate Biblia, fiindcă ideile și terminologia specifică se plămădiseră îndelung în creuzetul gândirii și vorbirii populare, proverbele și colindele fiind dovezi incontestabile în acest sens. Sperăm ca lucrarea noastră să fie de un real folos cercetătorilor și cititorilor.

*

Taxe poștale. O veste tristă marchează începutul acesta de primăvară. Poșta Română a mărit enorm taxele poștale pentru trimiterile externe. Un număr din „Scrisoare pastorală”, spre exemplu, trimis în străinătate ca „imprimat” sub 20 grame costa 1,00 lei. De la 1 martie, va costa 3,50 lei. Un plic de 2 kg cu cărți, „imprimat”, costa 13 lei. De la 1 martie, va costa 118 lei. Adevărat zid al Berlinului între oameni. Rugăm pe toți abonații noștri din străinătate care au ajutat parohia noastră cu mai puțin de 100 de lei și primesc „Scrisoarea pastorală” prin poștă, pe hârtie, să nu se supere, dar nu le-o mai putem trimite în continuare, sub această formă. Prețul poștei pentru cele 26 de numere dintr-un an este de 81 de lei. La această sumă se adaugă costul cărții de la sfârșitul anului, de 30-40 de lei, plus taxa poștală pentru carte. Nu mai socotim hârtia, tonerul, uzura imprimantei și a calculatorului și nici mintea popii. Aceasta din urmă nu face nici doi bani măcar! Îi rugăm, așadar, pe cei în cauză, să ne comunice câte o adresă de e-mail, la care să le trimitem „scrisoarea”. Cât privește taxele interne, se pare că nu se vor modifica. Deocamdată! Mulțumim frumos pentru înțelegere!

*

emoticon_rasZâmbete.
● Paradoxul literaturii: Pe vremea comunismului dacă scriai o carte, puteai face pușcărie. Acum, dacă scrii o carte, te scot din pușcărie…!
● Cine râde la urmă, e greu de cap;
● Un ascultător este curios de ce Adam și Eva au trăit peste 800 de ani, iar astăzi omul nu trăiește mai mult de 100 de ani. Radio Erevan lămurește dilema ascultătorului:
„Deoarece, între timp, medicina a progresat foarte mult”!
● Doi moldoveni se ciocnesc uşor în trafic. Coboară amândoi din mașini și se iau la ceartă: „Da cine ţi-a dat ţie carnet, măi?” „Da ţie cine ţi-a spus că eu am carnet, măi?”
● Un enoriaș se duce la preot: „Părinte, am păcate mari!” „Spune, fiule, Dumnezeu e mare și iartă!” „Părinte, acum douăzeci de ani, în timpul războiului, am ascuns un evreu în beci” „Fiule, ăsta nu e păcat. I-ai salvat viața. Mergi cu Domnul liniștit acasă!” „Da, Părinte, dar i-am cerut 20 de dolari pe zi!” „Fiule, asta nu este prea bine! Ai profitat de necazul lui. Dar, totuși, i-ai salvat viața. Mergi acasă, ține post două săptămâni și fă rugăciuni!” Omul pleacă, nu prea convins, și după cinci minute bate la ușa preotului din nou. Intră și îl întreabă pe preot: „Părinte, crezi că ar fi bine să-i spun că s-a terminat războiul?”

*

Anunț. Primim pomelnice pentru Paresimi. Cele de morți vor fi pomenite în zilele de sâmbătă, iar cele de vii în zilele de duminică și în celelalte sărbători, la Sf. Liturghie, pe tot timpul Postului Sfintelor Paști.

*

Înmormântări. În ziua de 9 februarie, am oficiat slujba înmormântării pentru Munteanu Simion (Nicu, 86 de ani) din Malovăț. Dumnezeu să-l ierte!

*

Program. În cursul lunii martie, avem următorul program de slujbe: 1 mart. (sfințirea apei și a semințelor la Bârda și Malovăț); 5 mart. (Bârda – Malovăț); 6 mart. (Malovăț); 12 mart. (Bârda – Malovăț); 13 mart. (Bârda); 14 mart. (slujbă seara la Malovăț); 15 mart. (slujbă seara la Bârda); 16 mart. (slujbă seara la Malovăț); 17 mart. (spovedit și împărtășit, la biserică și în sat, dimineața, la Bârda; slujbă seara la Bârda); 18 mart. (spovedit și împărtășit la biserică și în sat, dimineața, în Malovăț; slujbă seara la Malovăț); 19 mart. (Bârda – Malovăț); 26 mart. (Bârda – Malovăț); 20 mart. (Malovăț); 25 mart. (pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 27 mart. (Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com

Sănătate, pace și bucurie să vă dea Dumnezeu!

Anunțuri

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: