Ion Pena, scriitorul interzis din Cimitirul Eroilor – Alba Iulia

de Marin SCARLAT

Considerat, de unii, poate cel mai bun epigramist teleormǎnean, Ion Pena a fost în primul rând un poet apreciat în perioada interbelicǎ. Nǎscut pe 25 august 1911, într-o familie de țǎrani, în comuna Belitori, azi Troianul, mort în rǎzboi pe 29 iulie 1944 și înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, Ion Pena este mai mult un necunoscut astǎzi. De ce? Pentru cǎ între 1945-1989, mort fiind, a fost ascuns de ciracii cenzurii în „fondul special – interziși – S”. Nu le-a scǎpat mai nimic, l-au ras de tot. Pânǎ în anul 2000, nu s-a știut mai nimic de el. Doar epigramiștii seniori își mai aminteau de epigramele în care-i creionase pe titanii epigramei, Pǎstorel Teodoreanu și Cincinat Pavelescu.

În urma documentǎrii facute în biblioteci și arhive, am descoperit cǎ Ion Pena a publicat și era apreciat în marile publicații bucureștene „Universul literar”, „Pǎcalǎ”, „Prepoem”, „Epigrama”, „Vremea”, în revista buzoianǎ „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion și Alexandru Lungu, ca și în cele teleormǎnene „Oltul”, „Drum”, „SO4H2”, „Graiul tineretului”. De tânǎr, Ion Pena și-a creat multe adversități publicând texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei și culturii germane”, în revista „SO4H2”, pe când avea doar 22 de ani. Condeier cultivat, rafinat, cu un spirit inteligent, acid și chiar autoironic, Ion Pena dă scrierilor sale concizie și finețe.

Antibolșevic convins, scria înainte de venirea trupelor sovietice în revista „Pǎcalǎ”, al cǎrei motto era: „Iar când la Patria Română / Râvnește hidra bolșevică / Nesățioasă și păgână, / Ia și o armă, că nu strică!”

În „Universul literar”, suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelicǎ, „Universul”, Ion Pena era catalogat „Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți”. „Astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr-o dată pe primul plan al poeziei tinere”, „versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia. În miezul lor se sbate un poet de rasă, care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena”.

Astăzi, noi putem să judecăm firul epic din proza utopică în două părți „Moneda fantazienilor”, scrisă în Banat, la Sichevița, între anii 1937-1938, în care Pena merge cu anticipația pânǎ în 1 ianuarie 2000. Prima parte a fost publicatǎ în revista „Drum”, în anul 1937, numărul de Crăciun, iar partea a doua, singurul manuscris, în dactilogramă, rămas la fratele mai mic, Petre Pena, a ajuns la nepotul lor, Marin Scarlat, care l-a dat spre publicare. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea și cooperativizarea (coop-uri, grădinițe), Ion Pena dovedindu-se un bun analist social de anticipație. Prozatorul și publicistul Constantin Stan (1951-2011), membru al Uniunii Scriitorilor, în 2001, în articolul „Un caz ciudat”, vorbește despre faptul că „Pena, prin povestirea sa, îl devansează pe George Orwell”, autorul faimosului roman „Ferma animalelor”, scris în 1945. Iar profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab afirma în 2001: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian”. Acum, în 2016, citind și cumpǎnind, putem afirma că Ion Pena a fost un vizionar.

Istoricul și criticul literar Stan V. Cristea, membru al USR, consemna în revista „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943-1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie. Îi întrezărim – incredibil, cumva, pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”, iar în ziarul „Drum” din 17-23 august 2001, acesta sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo de graba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui Ion Pena ne dezvăluie un poet adevărat și sensibil, care a putut să meșteșugească destule versuri memorabile”.

Profesional, Ion Pena a funcționat timp de patru ani și zece luni în Banat, la Sichevița, între 1936 – 16 iulie 1941, ca delegat de agenție. Aici înființeazǎ Căminul cultural „Lumina”, cu sediul în incinta Primǎriei. Doneazǎ căminului cultural un aparat de radio, iar bibliotecii din localitate cǎrți în valoare de mii de lei. Ulterior, împreunǎ cu sǎtenii, procurǎ un aparat de proiecție. Profesia avea sa-l ducǎ pe Ion Pena, în august 1941, la Domnești, județul Muscel, actualmente Argeș, unde lucreazǎ ca agent administrativ. Aici înființeazǎ „Biblioteca Modernǎ”, prin care cautǎ sǎ satisfacǎ cerințele de lecturǎ ale localnicilor, implicându-se puternic în activitatea de culturalizare a sǎtenilor. În Domnești, se împrietenește cu Gheorghe Șuța, care-l și gǎzduiește pânǎ la plecarea sa pe front. Acesta era liderul Partidului Național Țǎrǎnesc din Domnești, mare industriaș și comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara – Argeş, participantǎ activǎ la „Rezistența anticomunistǎ din Munții Fǎgǎraș – Haiducii Muscelului”. În fapt, Gheorghe Șuța fiind fratele avocatului Nicolae Șuța, viitorul şef de cabinet al vicepreşedintelui PNȚ, Ion Mihalache.

Viața lui Ion Pena s-a desfǎșurat sub zodia tragicului, ca sǎ nu spunem a blestemului. A avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani, fiind al cincelea copil, din cei șapte, pe care pǎrinții l-au condus pe ultimul drum al vieții. Prietenia sa cu Gheorghe Șuța și apartenența la PNȚ aveau să-i condamne familia la supravegherea și perchezițiile miliției și securitǎții. Ion Pena n-a avut copii și n-a fost cǎsǎtorit, urma s-o facǎ dupǎ rǎzboi, dar n-a mai apucat, sfârșind în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia. O floare de fatǎ a rǎmas strivitǎ pe viațǎ. Strǎbunicii mei din partea mamei, pǎrinții lui Ion Pena, şi-au trǎit viața în doliu, fǎcuserǎ poteci cǎtre cimitir şi bisericǎ, cu înmormântǎrile și parastasele celor cinci copii. Acest demers, fǎcut pentru suferințele acestor suflete, este datoria mea de nepot, altfel totul s-ar fi pierdut.

Membrii Fundației „Alba Iulia 1918, pentru Unitatea și Integritatea Romaniei” la mormântul lui Ion Pena din Cimitirul Eroilor