Miracolul

de Aurelia OANCĂ

Într-un oraș mare, cu multe case frumoase și cu blocuri până la nori, locuiau foarte mulți copii. Mai buni, mai răi, albi, negri, asiatici, toți aveau loc în acel oraș. Unii erau bogați, alții săraci, iar alții erau copiii nimănui. Nu aveau casă, nu aveau părinți, nu aveau haine și nici ce mânca.

Un astfel de copil era și Marius. Era frumușel, dar era așa de murdar, că parcă nici nu se vedea acest lucru. Toți îl izgoneau când îl vedeau și nu îl iubea nimeni. El nu era rău ca ceilalți copii ai străzii, de aceea nu era iubit nici măcar de ei. Îl băteau și-l izgoneau de lângă foc sau îi luau mâncarea când primea ceva de la cineva. Marius s-a ascuns într-un colț întunecat, unde nu-l putea vedea nimeni. Îi era fig și foame și se gândea la copilașii care locuiau în casele cu geamuri luminate. Orașul era împodobit cu mii de beculețe, cu brăduți de Crăciun și cu tot felul de ornamente colorate. Bietul copil, neavând nimic din ce aveau copiii din casele cu geamuri luminate, stătea și se gândea: „Acum va veni Moș Crăciun cu daruri pentru ei. Ce mult mi-aș dori și eu o casă, cu un pătuț, cu o masă plină cu mâncare și cu o sobă unde să-mi încălzesc mâinile înghețate de gerul de afară”. A închis ochii, și o lacrimă grea și fierbinte a căzut pe zăpada albă.

Moș Crăciun, care avea vești despre toți copiii, s-a întristat foarte tare când i-a povestit îngerașul despre Marius și despre dorința lui. I-a chemat la el pe toți elfii și spiridușii, le-a spus să construiască o căsuță cu tot ce trebuie în ea. Apoi, să pună o punguță magică peste ea, să o transforme într-o căsuță mică de tot, care să încapă într-o cutie de jucării. O puse moșul în cutie, apoi în sacul mare și, când a pornit la drum, i-a spus renului său, Rudolf, să fie atent la drum și să coboare către Marius. Renul Rudolf era un ren fermecat, ce înțelegea limbajul oamenilor și așa îl putea asculta pe Moș Crăciun și putea să îi conducă și pe ceilalți reni. Nasul lui năzdrăvan a început să pâlpâie când l-a văzut pe Marius, așa că a început să coboare cu sania moșului. Moșul a coborât din sanie, a luat darul lui Marius și l-a pus lângă el. Apoi, s-a urcat în sanie, și când s-a înălțat aproape de Lună, a întins bagheta magică și darul lui Marius s-a înălțat, s-a lățit, s-a făcut mare. Zgomotul, trosniturile și fâșâiala l-au trezit pa Marius din somn. S-a frecat la ochi și nu îi venea să creadă ce vedea. A vrut să plece, gândindu-se că nici aici nu mai are loc, dar în acel moment auzi o voce și întoarse capul:

– Este casa ta, Marius. Vino înăuntru!
– Cine-mi vorbește? întrebă el.
– Îngerașul tău păzitor.
– Dar eu nu am îngeraș.
– Ba da, ai. Fiecare copil are.

Atunci Marius intră în căsuță. Ochișorii îi erau plini de lacrimi. Își șterse lacrimile cu mâneca de la paltonașul rupt și murdar. Apoi, se apropie de masă și văzu mai multe farfurii pline cu bunătăți: mâncare, prăjituri, fructe, bomboane etc. Într-un colț, un brăduț mic, împodobit; lângă el, un pătuc frumos aranjat și foarte curat. Pe celălalt perete un dulap plin cu tot felul de haine. Întinse mâna să ia o căciulă, dar o trase repede îndărăt.

– Cum să pun eu mâna mea așa murdară pe căciulița asta frumoasă?

Întoarse capul trist, dar în acel moment văzu o ușă întredeschisă lângă dulap. O dădu la o parte și văzu o cădiță mică, o chiuvetă și tot ce trebuie într-o baie. Bucuros, se dezbrăcă și repede se urcă în vană să facă o băiță bună. Nu se mai spălase de multă vreme. După ce a ieșit din apă, s-a uitat în oglindă și s-a retras speriat.

– Cine o fi băiatul din oglindă?
– Tu ești, îi răspunse îngerașul.
– Dar eu nu sunt așa de frumos!
– Ba ești, dar acum ești curat, de aceea ești altfel.

Marius se duse la dulap, se îmbrăcă frumos, apoi se așeză la masă și începu să mănânce din toate bunătățile aflate acolo. Sătul fiind, se duse încet spre pat, puse capul pe perna albă și moale și adormi pe loc. Îngerașul ieși, închizând ușa după el și plecă sus, la Moș Crăciun.

– S-a bucurat? întrebă Moșul.
– Foarte mult, îi răspunse îngerașul, dar mie mi s-a părut mai mult speriat.
– După atâta frig și foame, cum ai fi vrut să fie?
– Ai dreptate, Moșule, dar acum este fericit și doarme liniștit la căldurică.
– Mă bucur, zise Moșul. De acum nu va mai tremura prin toate colțurile întunecate și mizerabile.

Mulțumit, Moș Crăciun, pocni din biciul său fermecat și plecă spre alți copii.

sept. 2008