Elogii – XXXIV

Vasile Sav(1)

de Vasile SAV

„Zăpezile demult s-au ascuns în trupul mieilor şi, din

ochiul zeului, cresc mugurii, asemeni tinerilor sâni ai

fecioarelor, numai în sufletul meu este toamnă.

În toate sunt risipit, dar eu nu te am decât pe tine,

lumină a melancoliei.

Adesea am poposit pe înaltele piscuri, unde doar

şoimii se întorc noaptea, când, aidoma izvoarelor, lumini

ascundem în noi, mai lucitoare decât stelele.

Iubirea pretutindeni era o prea mare nelinişte.

În somn, prin mari căderi de goluri, fiinţa, asemeni

unei îndepărtate raze, unduitoare înmugurea, învăluită

în mireasma macilor, lumini întoarse spre un alt tărâm,

de unde doar peşterile poartă veşti.

Umbrele amurgului s-au lăsat şi mirat mă întreb cu

cel ce, înaintea mea, fără de vreme, s-a stins: «Iată, copilăria

mea demult a pierit, şi eu vieţuiesc!»

Rareori se întorc aduceri aminte de când, prin roua

din crânguri, căutam cuibul privighetorilor, căci, în toate,

sunt risipit, dar eu nu te am decât pe tine, lumină a

melancoliei.”

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: