Elogii – LXXXV

Vasile Sav(1)

de Vasile SAV

„Bătură toba. Aprinseră focuri. Sunară din goarne. Puseră străji. Strigară, din cimitir, peste case şi traseră clopotu-n dungă: «Să audă tot natu’ şi să bage bine de seamă.
Că a fost văzut şi mai mişună încă prin preajmă.»
Închiseră porţile. Apropiară obloanele. Dădură drumul la câni. Şi-şi ţineau lămpile cu flacăra trasă.

Murmurau, vegheau, aşteptau.

«E alb ca de nea. Are potcoave de-argint. Se scaldă, de trei ori pe zi, în iezer. Are plete negre şi se pieptenă cu pieptene de-aur. Poartă blănuri alese, de cerb. Nu-l pătrund nici săgeata, nici plumbii. Rătăceşte prin păduri. Doarme în peşteri. E ultimul. În nopţi cu lună, cântă, şi pietrele se mişcă, şi arborii freamătă, şi vieţuitoarele se opresc mirate şi-ascultă. E iubăreţ. Nu-l răpune decât glonţ de argint. Tras la-mbinarea dintre sine şi cal. Ştie, însă, şi poartă platoşă groasă, solzoasă.»

Şi fetele se sulimeneau pe ascuns. Se-mbujorau. Îşi împleteau sânzâiene în păr. Îşi ghiceau în palmă şi-şi descântau. Ascultau vântul şi se rugau. Şuşoteau şi cântau, în gând, hymeneul. Se-mplineau.

Şi nevestele îşi puneau lemn de măr dulce în conci şi se-ncingeau cu brâie-nflorate. Ardeau răşinuri în foc şi se spălau în taină cu lapte de iapă.

Toamna, târziu, se strânseră-n poteră. Cu puşti şi pistoale. Cu furci. Cu topoare şi arcuri. Cu ţepuşe şi plase. Cu câni. Auzeau bătăi de copite. Cutreierară munţi şi păduri. Cotrobăiră prin peşteri. Închiseră văi şi se-nspinară în spini, prin hăţişuri. Afumară vizuinile. Secară iezerul. Arseră bălăriile. Puseră smârcuri. Zburătăciră păsări şi uciseră sălbăticiuni. Dar nu-i dădură de urmă. Osteniţi, renunţară.

Pe drumul întoarcerii, alături, sleiţi de puteri, auzeau tot mai clar bătăi de copite. Dar ei nu-l vedeau. Simţeau doar bătăi de copită.

Bătură iar toba:
«Că a fost văzut şi mai mişună încă prin preajmă.»

Şi-n nopţi cu lună, cântă, şi pietrele se mişcă, şi arborii freamătă, şi vieţuitoarele se opresc mirate şi-ascultă.

Şi fetele se sulimenesc pe ascuns. Se-mbujorează. Îşi împletesc sânzâiene în păr. Îşi ghicesc în palmă şi îşi descântă. Ascultă vântul şi se roagă. Şuşotesc şi cântă, în gând, hymeneul.

Se-mplinesc.

Şi nevestele îşi pun lemn de măr dulce în conci şi se-ncing cu brâie-nflorate. Ard răşinuri în foc şi se spală, în taină cu lapte de iapă”.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: