Faza naţională a Concursului Internaţional de Discursuri EF Challenge

Patru elevi se vor califica pentru selecţia mondială

1_poza

COMUNICAT DE PRESĂ – Qdays Educational Holidays ; Plus Communication

Sâmbătă, 16 aprilie 2016, începând cu ora 11.00, la Centrul de Limbi Străine Flying Colours din Bucureşti, douăzeci de elevi cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani vor participa la finala naţională a Concursului Internaţional de Discursuri EF Challenge. Cele mai bune patru discursuri se vor califica mai departe, la selecţia mondială a competiţiei, care va avea loc în data de 30 aprilie.

La ediția din acest an a competiţiei, organizată de Qdays Educational Holidays, s-au înscris peste 200 de elevi din toată ţara, care au trebuit să găsească răspunsul la una dintre cele mai interesante întrebări din lume: „Crezi că nimic nu e imposibil?” Douăzeci dintre cele mai convingătoare discursuri, în limba engleză, au fost selectate de un juriu format din patru specialişti în public-speaking şi profesori de limba engleză, pentru a participa la faza naţională a concursului. La competiţia pentru marea selecţie mondială, juriul va alege cele mai bune două discursuri pe care le vor susţine cinci elevi cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, iar pentru categoria de vârstă 15-19 ani, 15 tineri se vor lupta pentru a obţine cele două locuri care îi vor trimite la următoarea etapă.

Finaliştii vor prezenta acelaşi discurs pe care l-au pregătit sub atenta coordonare a profesorului şi care a fost trimis organizatorilor pentru selecţia naţională, dar, spre deosebire de etapa trecută, discursul va fi susţinut în faţa unui juriu. Discursurile câştigătorilor se vor filma de către organizatori şi se vor trimite la selecţia mondială. În continuare, după o amănunţită selecţie, vor fi anunţate cele mai bune 20 de discursuri din lume, care vor fi prezentate în faţa unui public internaţional, la Forumul EF Youth Leadership, care va avea loc în august 2016, la Rio de Janeiro (Brazilia).

Finala nationala concurs discursuri

Participanţii la faza naţională

Pentru categoria de vârstă 11-14 ani, finaliştii sunt următorii:

  • Ionescu Rareş – Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti (coordonator prof. Manicea Elena-Iulia),
  • Lică Oana – Centrul „ProLanguage” din Sibiu (coordonator prof. Pleşca Anca Elena),
  • Nicolescu Mira Miriana – Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti (coordonator prof. Simonca Mihaela),
  • Oancea Olguţa Eliza – Şcoala Gimnazială nr. 1 din Lehliu-Gară, Călăraşi (coordonator prof. Giuglan Roxana),
  • Tănase Ema – Şcoala Gimnazială „Spectrum” din Constanţa (coordonator prof. Gemil Erda).

Aceştia vor susţine discursurile în intervalul orar 11.00-12.00.

Pentru categoria de vârstă 15-19 ani, finaliştii sunt următorii:

  • Andras Andreea – Colegiul Naţional Bănățean din Timișoara (coordonator prof. Boșneac Mariana),
  • Boşneac Alec-Tudor – Colegiul Naţional Bănățean din Timișoara (coordonator prof. Buican Maria),
  • Chelba Ștefana – Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” din Răduți, Suceava (coordonator prof. Cîrciu Loredana),
  • Dogaru Elena Isabela – Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea (coordonator prof. Sardarescu Carmen),
  • Hica Vlad Andrei – Colegiul Naţional Biligv „George Coșbuc” din București (coordonator prof. Roxana Marin),
  • Ghiţoi Alexandra-Laura – Colegiul Naţional „Gheorghe Lazar” din București (coordonator prof. Sticlea Elena),
  • Halmaghi Maria – Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu (coordonator prof. Suciu Marilena),
  • Ladan Claudiu – Colegiul Naţional „Petru Rareș” din Piatra Neamţ (coordonator prof. Diaconescu Adina),
  • Lupoae Andreea – Colegiul Naţional „Costache Negri” din Galați (coordonator prof. Daczo Liliana),
  • Miron Ana-Maria – Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” din București (coordonator prof. Dumitriu Delia),
  • Mot Ana-Maria – Mark Twain International School din București (coordonator prof. Ionuț Alexandru Rosca),
  • Palco Daniel – Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” din Aiud (coordonator prof. Andreea Hamorszki),
  • Peter Georgiana – Colegiul Naţional Bănățean din Timișoara (prof. Faur Ramona),
  • Sprînceană Sebastian – Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” din Pucioasa (coordonator prof. Ianeț Alina)
  • Ungur Ligia Mirela – Colegiul Naţional „Unirea” din Târgu Mureș (coordonator prof. Pintilie Tünde).

Aceştia vor susţine discursurile în intervalul orar 12.30-14.45.

Premii atractive pentru elevi și pentru profesorii coordonatori

Pentru selecţia mondială, organizatorii au pregătit și premii atractive pentru participanții din întreaga lume. Douăzeci dintre aceștia, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, vor fi câștigătorii unei excursii la EF Youth Leadership Forum în Rio de Janeiro. Cei mai mici dintre oratori (11-14 ani) au șansa să câștige un curs împreună cu colegii de clasă, în Marea Britanie sau în Singapore. Zece elevi vor câștiga o tabără internațională de studii pe o durată de două săptămâni. Recompensați vor fi și profesorii coordonatori, iar zece dintre aceștia vor primi un curs de pregătire didactică în străinătate și 300 de elevi și profesori vor câștiga un curs online de limbă engleză la EF Englishtown, pe o durată de trei luni.

Avem unii dintre cei mai buni oratori din lume

„În urma preselecţiilor care au avut loc în şcoli, au fost trimise către preselecţia naţională peste 45 de discursuri elaborate şi prezentate de elevii români. Am rămas cu toții foarte plăcut surprinşi de profunzimea argumentelor şi de viziunea lor despre lume şi viaţă. Totodată, am remarcat optimismul cu care aceştia privesc viitorul lor şi credem cu tărie că ţara noastră excelează la capitolul public-speakingului, mai ales în rândul elevilor. Putem afirma, fără teama de a greşi, că elevii români sunt unii dintre cei mai buni oratori din lume. Trăind într-o epocă a globalizării, în care comunicarea publică şi cea intercomunitară reprezintă unele dintre cele mai importante valori pe care copiii trebuie să le deprindă, considerăm că sistemul educaţional românesc ar trebui să ia în calcul şi introducerea unei materii opționale de public-speaking, care să îi pregătească pe tineri pentru societatea modernă”, declară Andrei Henegar, directorul Qdays Educational Holidays şi coordonatorul etapei naţionale a concursului internaţional de discursuri.

Qdays Educational Holidays este reprezentantul oficial al EF Education First în România și coordonatorul ediției naționale a EF Challenge. De șase ani, Qdays organizează tabere internaționale și promovează multiculturalitatea prin educație internațională. Programele disponibile prin intermediul Qdays dar și informații mai multe despre EF Challenge pot fi găsite pe pagina http://www.Qdays.ro
Persoană de contact
Andrei Henegar
directorul Qdays Educational Holidays
0725.449.500
contact@qdays.ro
Transmite
dr. Tănase Tasenţe
director general
Plus Communication
0725.465.508

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: