Vasile Blidaru – ultimul luptător

Vasile Blidaru

Vasile Blidaru

de Nicolae IUGA

Recenta apariție a revistei trimestriale „Familia română” (nr. 3-4/2015), editată de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, redactor-șef dr. Teodor Ardelean, revine asupra personalității celebrului luptător anticomunist Vasile Blidaru (1911-1958) din satul Odești (jud. Maramureș) și scoate la lumină (http://www.familiaromana.ro/pdf/fr_2015_3-4.pdf, vezi pag. 109–115), prin contribuția lui Marian Bancoș, o serie de texte inedite aparținând unui gen literar ocazional și rar, cu un adevăr sufletesc aparte, acela al scrisorilor în versuri de pe front.

De regulă, scrisorile de pe front, mai cu seamă cele trimise de către militarii români plecați din Ardeal în Primul Război Mondial fetelor pe care le iubeau sau soțiilor rămase acasă, cu copiii și în plus cu muncile specifice bărbatului pe cap, erau versificații cu o anumită formă relativ fixă și cu un conținut stereotip, care nu împiedicau însă cuvintele să deștepte în destinatare emoții puternice și evocări strict personale.

În cazul lui Vasile Blidaru însă – pe atunci plugar român în etate de treizeci de ani, om însurat, cu un copil, și concentrat pe front „la unguri”, adică în armata horthystă în al Doilea Război Mondial – avem texte originale de sute de versuri, cu detalii de viață unice, emanând o vădită tristețe și sensibilitate proprie de sub coaja dialectal-frustă a cuvintelor: „Când m’am despărțit de t’ine / Multă supărare’m vin’e. / Nu știu când ’oi mai vin’i / Nici pă când ne’om întâlni / Nu știu pă unde m’or da / Nici pă când m’oi înturna / Poate mâ’ni ori poate’alaltă / Ori poate că niciodată. / Poate vin mâ’ni înapoi / Ori poate mor în război / Pușcat de armă străină / Și’ngropat fără lumn’ină / […]. / Și eu mi’am făcut cortu / Cu ușa cătră Codru / Pă lături și la ’sfințât / Cortu l’am acoperit / Să nu văd unguri mai mult / Că pre rău m’o bătrânit. / Io din cort am tot privit / Cătă codru înfrunzât / Ș’am crezut că te’oi vedea / Să’mi spui cum ești cu lumea […]”. Au fost, totuși, scrisori expediate dintr-o unitate militară maghiară în vreme de război dar, pentru a trece de vigilența dublei cenzuri, militare și naționale, Vasile Blidaru le „criptează”, adică le redactează în limba română scrisă cu… litere chirilice, alfabet pe care atunci îl mai cunoșteau doar foarte puțini români tineri, din aceia provenind din familii de țărani înțelepți, cu înclinații cărturărești, așa cum era și Vasile Blidaru, familiarizat de timpuriu cu slova bătrânelor cărți bisericești.

Aceste versuri au și o serioasă importanță extraliterară, de ordin istoric, prin însuși faptul că au fost scrise de unul dintre cei mai hotărâți și longevivi luptători anticomuniști, căzut în luptă cu Securitatea abia spre sfârșiltul lunii mai a anului 1958. Însuși Raportul oficial al Securității cu nr. 350/24 mai 1958 afirmă că „Prin lichidarea banditului Blidaru Vasile, organele noastre au lichidat ultima bandă contrarevoluțiuonară ce activa pe teritoriul R.P.R.” (vezi Teodor Ardelean, Marin Bancoș, Un Om, o viață, o legendă, Editura Centrul Media West, Arad, 2014, p. 432, carte în care s-a publicat de fapt o bună parte din imensul său dosar de Securitate).

Pentru a liniști conștiința și – de ce nu – spre dezamăginrea celor care veghează la respectarea strictă a Legii nr. 217/2015, așa-zisa lege „antilegionară”, dată într-o țară în care nu mai există legionari și în care se caută zădărnicirea construirii unei catedrale, în timp ce se aprobă construirea de moschei, trebuie să arătăm că luptătorul anticomunist Vasile Blidaru nu a fost legionar de nici un fel, nici membru și nici simpatizant. A fost un simplu țăran mai înstărit, fiindcă era în același timp și un tâmplar neîntrecut, un om de treabă, care s-a ținut departe de orice fel de activitate politică, până după al Doilea Război Mondial. Atunci, prin 1946, văzând cam ce fel de oameni flămânzi și hoți se înghesuie la noua putere, s-a hotărât să intre și el în Frontul Plugarilor, partidul primului ministru dr. Petru Groza. Dar Vasile Blidaru nu era omul care să fie nevoit să-și „completeze” veniturile din politică, dimpotrivă era un om cu ceva avere și foarte corect, ceea ce i-a atras invidia și ura proaspeților profitori sub titlul de comuniști. Au urmat niște denunțuri care priveau părerile lui politice, arestarea și ancheta la Securitate. A reușit să evadeze, a fugit în Italia, unde a făcut câteva luni de instrucție într-o unitate de diversiune, după care a revenit acasă și a trăit zece ani ca haiduc de temut și de legendă al Codrului (o zonă etnografică situată la intereferența Maramureșului cu Sălajul și Sătmarul), până când a căzut luptând cu arma în mână împotriva prigonitorilor săi cei fără de cuget și fără Dumnezeu, care nu îl lăsau să trăiască.

Fie-i memoria binecuvântată!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: