Zeiţa de la Casa cu Lei

Casa cu lei_Constanta

de Corina Diamanta LUPU

În Constanţa, pe strada Dianei, la numărul 1, se află Casa cu Lei. Numele acestei case vine de la patru lei din piatră aşezaţi fiecare în vârful a tot atâtea coloane care încadrează, două câte două, intrarea. Cei patru lei protejează casa: ştiu cine intră şi cine iese, aud vorbele ce se rostesc între zidurile ei şi ţin răul la distanţă. Ei îi dau un aer maiestuos, simbolizând puterea, forţa, curajul şi autoritatea.

Construită în zona peninsulară, aproape de mare, Casa cu Lei nu este o simplă casă, ci un palat ridicat cu tot dichisul. În 1898, clădirea a fost gata să îşi primească proprietarii. De atunci, Casa cu Lei a trăit de toate, şi bune, dar şi destule rele. Tăvălugul vremurilor, când vesele, când triste, a trecut peste ea.

Pe rând, Casa cu Lei a fost, printre altele, galerie de artă, sediu de bancă şi restaurant, a primit oameni de tot felul, a răbdat nepăsarea unora şi a întâmpinat cu lumina razelor de soare fericirea altora, a întinerit şi a îmbătrânit, după cum îi surâdea sau nu viaţa. Într-un timp, Casa cu Lei a adăpostit iubiri vinovate, a ascuns întunecate poveşti de amor şi a fost martora multor jurăminte de dragoste, deziluzii şi despărţiri. Mai târziu, grele timpuri de jale i-au umbrit momentele de glorie, căci, uitată şi abandonată, Casa cu Lei a stat îndelung închisă, părăsită şi goală, cu uşile şi ferestrele ferecate, cu treptele scării de la intrare descompuse, cu interiorul devastat.

Destinul Casei cu Lei a fost unul schimbător şi, poate, prea umil. Dar, cu toate acestea, temeliile i-au rămas întregi şi ea a supravieţuit pustiului. Şi aceasta, pentru că leii ce o păzesc nu şi-au abandonat menirea. Slujitori ai zeiţei Diana, cea care a botezat cu numele ei strada pe care se află casa, aceştia nu s-au clintit de aici. Nu doar din devotament faţă de zeiţă, ci şi pentru că ei ştiu că nu pot să zboare. Căci Diana le-a hotărât soarta: să nu stea la intrarea în casă, ci sus, în faţa mansardei, suspendaţi între cer şi pământ, deşi nu au aripi.

Bătuţi de ploi şi de vânt, arşi de soare, cei patru lei din piatră au visat mereu să se preschimbe în grifoni şi să părăsească pentru totdeauna casa de la malul mării. De aceea, în nopţile cu lună, când nimic nu le mai poate ostoi dorul după depărtări, Diana îl aduce cu ea pe Pan. Şi el le cântă leilor despre ierburile înalte ale savanei, despre căldura ei toropitoare, despre întinderile-i nesfârşite. Iar ei îl ascultă pe Pan şi îşi uită mâhnirea. Apoi, zeul se întoarce în lumea sa şi duce cu el, peste întinsul de ape, suspinul celor patru lei de piatră.

În urma lui, doar marea mai şopteşte o poveste veche, despre un rege viteaz şi mândru, purtând sub armura de cavaler, o inimă de leu.

Bucureşti
24 mai 2016

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: