COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia Română pentru Cunoaştere şi Intervenţie Psihologică ; Plus Communication
Asociaţia Română pentru Cunoaştere şi Intervenţie Psihologică, în parteneriat cu Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa, organizează, în perioada 8-12 iunie 2016, în staţiunea Venus (Constanţa), la Hotel Afrodita, Conferinţa Internaţională „De la cunoaştere, la intervenţie în psihologie”, menită să atragă atenţia asupra necesităţii dezvoltării prevenţiei şi intervenţiei psihologice.
Evenimentul ştiinţific internaţional va fi susţinut de unii dintre cei mai reputaţi psihologi din lume, printre care Bernadette Blin (Franţa), dr. Gilles Lecocq (Franţa), dr. Michael J. Stevens (Statele Unite ale Americii) şi Caterina Farkash Vidder (Israel). Invitaţilor din străinătate li se vor alătura personalităţi ale psihologiei din România, dintre care-i amintim pe: prof. dr. Mihai Aniţei – preşedintele Colegiului Psihologilor din România, prof. dr. Irina Holdevici, prof. dr. Margareta Dincă, prof. dr. Odette Dimitriu, prof. dr. Doru-Vlad Popovici.
Manifestarea ştiinţifică se desfăşoară pe cinci secţiuni, pentru a acoperi întreaga sferă de intervenţie din domeniul psihologiei, şi anume: psihologia muncii, transporturilor şi serviciilor; psihologie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; psihologie clinică şi psihoterapie; psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională şi psihopedagogie specială. Conferinţa va pune accent pe activităţile practice, toate prezentările fiind ateliere de lucru, şi nu prezentări exclusiv teoretice.
Cine sunt personalităţile din străinătate prezente la conferinţa din staţiunea Venus
Bernadette Blin este psiholog, psihoterapeut, supervizor şi formator. Este fondatorul Institutului de Formare pentru Psihoterapie Transpersonală din Franţa şi autor a numeroase articole şi cărţi din domeniul psihoterapiei transpersonale. Bernadette Blin este, de asemenea, preşedinte EUROTAS (Asociaţia Europeană de Psihologie Transpersonală) şi vicepreşedinte al Grett (Asociaţia Franceză Transpersonală). Psihologul francez va verifica şi stadiul în care se află organizarea Conferinţei EUROTAS 2016 (tot la Venus, în septembrie 2016), care reprezintă cea mai amplă conferinţă organizată până în prezent în România.
Gilles Lecocq este doctor în psihologie, cercetător asociat la Laboratorul de psihologie aplicată al Universităţii din Reims Champagne-Ardenne şi Universitatea Picardie Jules Verne, EA 4298 şi cercetător asociat la ED PSI-FE a Institutului Catolic de la Paris. În acelaşi timp, Gilles Lecocq este formator în ştiinţe umane şi sociale aplicate la domeniile de sănătate, educaţie şi sport, preşedintele Asociaţiei „Le Corps pour le Dire” şi director de cercetare „Wellness & Empowerment”.
Michael J. Stevens este doctor în psihologie şi profesor emerit la Universitatea de Stat din Illinois (Statele Unite ale Americii). A primit numeroase premii internaţionale pentru merite deosebite, dintre care enumerăm:, premiu oferit de Asociaţia Americană de Psihologie, Divizia Psihologie Internaţională (2011); premiu conferit de Universitatea de Stat din Illinois (2009); premiul Psi Chi International Honor Society in Psychology (2008). De asemenea, în 2003, a primit titlul de doctor honoris causa al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.
Caterina Farkash Vidder este un cunoscut facilitator şi terapeut de constelaţii familiale, psihoterapeut de orientare corporală, terapia regresiei din Israel. Psihologul este prezent în România pentru al cincilea an consecutiv, datorită solicitărilor venite din partea comunităţii psihologilor din România.