Un „muzeu în funcţiune” – Hidrocentrala Sadu I

Eugen Rotarescu

de jr. col. (r) dr. Eugen-Nicolae ROTĂRESCU

Comuna Sadu din judeţul Sibiu, a cărei existenţă este atestată documentar din anul 1358, se află la o depărtare de 15 km sud de Sibiu şi face parte din zona cunoscută sub numele de Mărginimea Sibiului.

Sadu I_cSădenii sunt mândri de comuna lor natală şi pot prezenta lumii exterioare multe din izbânzile lor în plan economic, social şi cultural. Din acest punct de vedere, o realizare importantă o constituie hidrocentrala Sadu I, proiectată şi construită după planurile inginerului Oskar von Miller şi ale altor specialişti. În 1895 a început construcţia hidrocentralei, şi în 1896 a produs energie electrică, care a asigurat electrificarea comunei Sadu, iar ulterior şi a localităţilor Cisnădie şi Sibiu.

Sadu I_bHidrocentrala Sadu I este un punct de atracţie istorică, tehnică şi turistică, care funcţionează şi astăzi, neîntrerupt, din anul 1896. În acest an se împlinesc 120 de ani de la punerea în funcţiune.

Din perspectivă istorică, această hidrocentrală prezintă o importanţă deosebită, pentru că a utilizat pentru prima dată în România tehnica producerii, transportul şi distribuţia energiei electrice la distanţă. Din acest punct de vedere, specialiştii i-au conferit statutul de prima hidrocentrală din România, a doua din Europa şi a treia din lume.

În interiorul hidrocentralei, la etaj, este amenajat un muzeu, intrarea fiind gratuită, în care se poate aprofunda cunoaşterea evoluţiei istorice a acestei hidrocentrale şi a activităţii oamenilor care au muncit cu devotament şi s-au dăruit pentru a asigura producerea necontenită a energiei electrice necesare comunităţilor umane.

Sadu I_a

Sadu I_g

O subliniere specială: tatăl meu, Eugen-Nicolae Rotărescu, a lucrat timp de 35 de ani în această „uzină electrică”, cum îi spunea dumnealui. La pensionare, vădit emoţionat şi cu lacrimi în ochi, a declarat că nu a lipsit nemotivat nici o zi de la serviciu şi nici nu a întârziat vreodată, „mi-am făcut datoria şi sunt fericit”.

Sadu I_e

Sadu I_f

În amonte de hidrocentrala Sadu I, s-au construit alte hidrocentrale, respectiv hidrocentrala Sadu II (pusă în funcţiune în anul 1907) şi Sadu V (inaugurată la 5 decembrie 1955), precum şi barajul Gâtu Berbecului Sadu, după al cărui proiect s-a construit barajul Vidraru pe Argeş.

Sadu I_d

Valea Sadului, numită aşa după râul Sadu, care desparte Munţii Lotru şi Munţii Cindrel din grupa Carpaţilor Meridionali, oferă un peisaj deosebit pentru iubitorii de linişte şi turism rural. Drumul este asfaltat până la hidrocentrala Sadu V. În continuare, drumul este neasfaltat, dar practicabil, pentru a se ajunge în staţiunea Păltiniş şi la Sibiu.

NOTE:
Expresia muzeu în funcţiune” este din articolul: Chiseliţă, D., Sadu I – hidrocentrala de 111 ani, Tribuna, 28 iun. 2007.
Cu excepția fotografiei autorului, sursa imaginilor este:
https://peregrinprinlume.com/2013/07/10/valea-sadului/

 

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: