Melodia autorului anonim pentru solistul fără nume

Melodia_autorului_anonim_pentru_solistul_fara_numede Octavian LUPU

În mijlocul imensei încăperi goale, artistul stătea în picioare privind absent în jurul său. Sala de concerte zăcea în beznă. Nici un spectator nu se afla prezent în acele ore ale serii. În regie se observau pupitrele de comandă, dar nu era nimeni care să le manipuleze. Pe scenă se aflau îngrămădite cutii cu echipamente pe jumătate strânse şi cabluri împrăştiate de la spectacolul precedent.

Dar artistul continua să stea în mijlocul scenei, fără să se mişte, notând doar spaţiul vidat de viaţă al sălii în care ar fi încăput cu uşurinţă peste două mii de persoane. Nicio urmă de încruntare nu i se citea pe faţă. Destins, zâmbea la duşmanul invizibil cu care se lupta de multă vreme şi care, de data aceasta, părea că îl învinsese.

Din întuneric, de undeva din spatele său, nu departe de ecranul cu plasmă, auzi pe cineva vorbindu-i:

– Lupta cu depresia este cea mai grea de pe pământ. Adversarul nu te lasă, până când nu te face praf din punct de vedere emoţional.

Dar artistul nu răspunse. Asculta în tăcere şi fără să privească spre cel care îi adresa aceste cuvinte.

– Trebuie să dobândeşti o concentrare a atenţiei dusă până la extrem pentru a-l putea învinge pe adversar, continuă acesta fără să îşi dezvăluie identitatea.

– Cine eşti? întrebă artistul. De ce îmi vorbeşti astfel? De unde ştii ce se află în inima mea?

Se auzi un râs binevoitor, după care străinul îi spuse:

– Răul se află în fiecare om. În adâncul sufletului există o legătură secretă cu stăpânul întunericului, mai precis, o uşă prin care se comunică cu el.

– Nu ştiu la ce te referi! Cine este acest stăpân al întunericului? De ce nu îmi dai pace? strigă la el artistul fără să se întoarcă.

Dar străinul continuă ca şi cum nu ar fi auzit nimic:

– Această uşă trebuie să fie închisă şi bine păzită. Ulterior, trebuie întărită fortăreaţa minţii pentru a respinge toate asalturile lui.

Tăcerea devenea tot mai densă. Întunericul accentua sentimentul singurătăţii. Pereţii sălii semănau cu nişte ziduri de cetate pe care se profilau umbrele tenebroase ale unor fiinţe nepământene. Dar artistul nu dădea atenţie la aceste detalii. El continua să privească spre scaunele goale, pe care ar fi trebuit să stea mii de persoane la acea oră.

Cu ochii minţii, el urmărea spectacolul acelei seri. Observa feţele fiecărui participant. Citea emoţiile celor care scandau fragmentele lirice ale cântecelor sale. Vedea braţele sutelor de tineri înălţate în aer legănându-se în ritmul muzicii accentuate ritmic prin sunetul tobelor.

Însă vocea străinului se auzi din nou:

– Utilizând puterea concentrării, dusă la maxim, vei străpunge atacul adversarului. După aceea, mergând pe calea destinderii extreme, vei descuraja orice efort de revenire al duşmanului.

Artistul distingea lumina proiectoarelor care-i urmăreau pe membrii trupei sale şi se minuna de farmecul sunetelor emise de chitarele electrice la unison cu sintetizatoarele electronice. Aceste sublime creaţii ale erei digitale reuşeau să redea cu precizie linia melodică a creaţiilor sale.

– Dar acest duşman poate fi aruncat din interiorul gândurilor tale, îi spuse străinul. Fiinţa umană este luminoasă. Nu există niciun fel de întuneric în adâncul ei, continuă el, în timp ce artistul se întoarse către străin pentru a putea să îl vadă mai bine.

Acesta ieşi din umbră şi artistul îi zări în treacăt silueta înaltă, ce se impunea de la distanţă, când el îi spuse îndreptându-se către ieşire:

– Să nu uiţi niciodată! Ai doar şaptesprezece ani şi viaţa reprezintă un joc frumos şi plin de fericire! Cu un simplu zâmbet, perspectiva întunecată se schimbă într-o clipă, şi norii cenuşii dispar pe negândite dinaintea ta!

Artistul rămase mut, dar imediat îşi reveni. Cu gesturi precise şi ferme ridică de jos microfonul, care întâmplător rămăsese conectat la staţia de amplificare de pe scenă. Se întoarse din nou spre sală. Respiră adânc şi începu să cânte cea mai frumoasă melodie din viaţa sa, inspirată de un autor fără nume:

De fiecare dată este dificil
Să-ţi urmezi consecvent calea.
Ea este un drum anevoios,
Ce suie şi coboară neîncetat.
Nu sunt lipsit de talent,
Scriu cu uşurinţă un cântec.
Doar să fiu lăsat să arăt
Ceea ce pot cu adevărat.
Cu greu îmi regăsesc sensul,
Totul în jur este dezarticulat.
Dificultăţile mă împresoară
Şi prietenii mă ignoră.
Dar orice se va întâmpla
Tot voi supravieţui.
Nu este prima oară
Când mă aflu aici.
De data aceasta
voi învinge din nou!
De data aceasta
nu voi mai greşi!
Este nespus de important
Să creadă un străin în tine.
De data aceasta voi învinge!
Chiar acum voi reuşi!
Cei dragi m-au părăsit,
Şi m-au lăsat singur.
Dar pot fi găsit oricând
De cei ce mă iubesc cu adevărat.
Camera trecutului este goală
Cu multe amintiri pe pereţi.
Dar o zi va veni în curând
Când ceilalţi vor reveni.
De data aceasta, voi învinge
Cu siguranţă, voi reuşi!
De data aceasta, voi învinge
De data aceasta, voi reuşi.

Cântecul său devenea tot mai puternic. Reverberaţii profunde zguduiau sala. Emoţia sentimentelor exprimate topea singurătatea şi răspândea lumină peste miile de scaune populate de fiinţe eterice, ce fremătau în lumina lunii. Bucuria se instala cu fiecare vers. Valuri de fericire veneau la finalul fiecărei strofe, asemenea unui ocean care fremăta în orele de flux, când se revarsă peste mal.

Şi deodată, luminile proiectoarelor se aprinseră surprinzând silueta singuratică a artistului cu microfonul în mână. Din culise, apărură membrii trupei, care se aşezară disciplinat la instrumentele lor, intrând pe rând în ritmul muzicii ce se derula aproape la nesfârşit. Bătăile tobei se alăturară sunetelor de chitară şi de orgă electronică.

Sute de persoane pătrunseră nerăbdătoare în sală şi începură să fredoneze melodia cântată de artist. Versuri nemuritoare erau repetate cu elan de către tinerii aflaţi la vârsta adolescenţei. Scaunele se umplură imediat, şi spectacolul începu cu adevărat. Efervescenţa serii deschise o perspectivă inedită. Sala deveni un imens templu al viitorului. O poartă secretă se deschise şi toţi cei doritori puteau pătrunde într-un nou orizont.

Artistul zâmbea, cânta din tot sufletul şi privea cu bucurie către toţi cei care reveniseră la spectacolul anulat al serii. Totul scanda în jurul său cu elan şi voioşie. Universul îşi găsise un nou ax în jurul căruia să se rotească cu nesfârşitele sale galaxii, care, asemenea unor roiuri de stele, se îngrămădeau să îl privească pe cel care cânta în ritmul unei melodii compuse de un autor anonim pentru un solist fără nume.

Bucureşti
7 iunie 2016

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: