Norii mă povestesc –
le îngăduie asta cerul
în care fug adesea
din sila prafului de pe pământ
În graiul nimbus
în zborul-joc
numele meu e mreana ce zboară un peşte nefericit
în apele curgătoare
cu prundul stând pe loc
Sufletul meu are solzi
cu efigia de argint a lunii
iar gândul şuviţe de soare
să uit noaptea din care
cândva am urcat
şi iarăşi noaptea
în care-am să cad
Norii mă povestesc
peste rai peste iad
nici sfinţenie nici ispită
dar cu gura rănită
de cârligul undiţei ecleziastului
pe când murmur dulcele cânt
despre vânarea de vânt
This entry was posted on Marți, 7 iunie 2016 at 10:40 pm and is filed under Arte, Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
e-Bibliotheca septentrionalis 