de Octavian LUPU
Apăsă un simplu buton, şi întreg canalul de înregistrări video se şterse într-o clipă. În mai puţin de o secundă, se topiră în neant sute de ore de muncă desfăşurate pe parcursul ultimilor cinci ani. Artistul îşi şterse broboane mari de transpiraţie de pe faţă. Emoţia îl copleşi. Toate creaţiile sale audiovizuale dispărură fără urmă în abisul cosmic al nimicului. Privea ecranul gol şi nu îi venea să creadă cât de uşor i-a fost să apese pe acel fatidic buton, deşi în trecut îşi dorise nespus de mult să ajungă cunoscut prin intermediul înregistrărilor sale.
Cu tenacitate, studiase cele mai moderne manuale de înregistrare şi prelucrare a imaginilor. Citise mii de pagini din lucrări de specialitate privind producţia video. Alte sute de ore le dedicase însuşirii metodelor de captare şi menţinere a atenţiei publicului. Cu mult sârg, realizase nenumărate clipuri pe care le răspândise cu generozitate pe cd-uri, dvd-uri şi direct pe Internet. Credea că va schimba lumea sau cel puţin, o parte a ei, că va aduce bucuria şi pacea în sufletele oamenilor.
Dar acum, totul dispăruse şi, straniu, nu îi părea rău. Dimpotrivă, un sentiment de eliberare îi străbătu sufletul, similar celui trăit la încheierea liceului. Încă o etapă fusese depăşită în straniul joc al iluziei. Îşi aduse aminte de clipele când păşise afară din incinta campusului în care i-a rămas prizonieră adolescenţa. Emoţia i-a fost atât de puternică, încât până şi lacrimile au îngheţat în ochii săi întunecaţi de revoltă şi neputinţă.
La acea dată, eliberarea de o perioadă în care fusese supus unor privaţiuni fără sens conferea un nou sens vieţii sale. Schilodit sentimental în cei patru ani de internat cazon, totuşi, ieşise învingător, fiindcă fiinţa sa interioară îi devenise mai oţelită ca niciodată. Dobândise acel straniu curaj de a-şi privi fără ocoliş temerile şi de a nu fugi din calea lor.
Aşa era şi în clipa de faţă. Ani de zile trudise în promovarea unui ideal, pe care ulterior descoperise că nimeni nu îl împărtăşea. Zile şi nopţi gândise şi visase la un orizont luminos, pe care mai târziu îşi dădu seama că nimeni nu şi-l dorea. Zădărnicia efortului depus îl îngenunchease în repetate rânduri, până când realiză că, de fapt, se afla într-un alt gen de spaţiu al însingurării, asemănător celui din timpul adolescenţei.
Se întoarse către ecranul strălucitor al calculatorului şi privi din nou confirmarea ştergerii, cu bucuria lucrului bine făcut şi încheiat cu succes. Răsplata consta în munca depusă, prin care învăţase răbdarea şi perseverenţa. Lupta cu anonimatul îl călise. Ignorarea publicului îl transformase într-un artist care nu mai privea decât la propria sa creaţie.
Îşi aduse aminte de sutele de articole pe care le alcătuise şi le dăduse drumul pe apele tulburi ale internetului. Ele completaseră partea audiovizuală, dar în timp se dovediseră mai eficiente în captarea interesului publicului cititor. Fiindcă scrisul diferea radical de vorbitul în faţa unei camere de luat vederi sau a unui reportofon. Aşezarea ordonată a cuvintelor pe portativul hârtiei sau al documentului electronic genera o reflexivitate similară privitului în oglindă, când aveai impresia că persoana ţi se dedubla între un original şi o copie.
Deschise un nou document şi începu să scrie în timp ce privea prin fereastra larg deschisă din dreapta sa. Observă albastrul infinit al cerului brăzdat de formele pufoase ale norilor şi zâmbi. Sosise clipa unui nou început. Urma să păşească într-o altă lume, populată de litere, cuvinte şi simboluri. Cutele feţei i se neteziră imediat. Bucuria luă locul întristării. Emoţia deveni luminoasă dobândind culori de curcubeu.
Nu ştia exact titlul povestirii pe care o alcătuia, dar era convins că el va veni undeva, spre final. Se lăsă în braţele inspiraţiei, care îl călăuzi pas cu pas printr-o pădure deasă formată din propoziţii, fraze şi paragrafe. Universul se rotea cu repeziciune în jurul său, născocind forme şi înţelesuri noi. Povestirea dobândea cu repeziciune dimensiuni nebănuite.
Cuvântul scris se rostogolea pe suprafaţa documentului electronic, înlănţuind efemerul în tiparul eternităţii. Amintiri felurite veneau dinspre copilărie, adolescenţă şi tinereţe, pentru a se uni cu impresii ale prezentului şi proiecţii ale viitorului. Abstractul devenea concret dobândind culoare, sunet, gust, miros şi formă.
În imaginaţie, vedea mii de cititori stând în faţa calculatorului sau cu telefonul mobil în mână citind gândurile pe care el le răspândea pe suprafaţa imaculată a ecranelor electronice. Un elan neştiut de multă vreme îi veni în ajutor, pe măsură ce se apropia de apogeul povestirii. Personajele dobândeau contururi clare, mişcându-se cu vigoare şi energie. Tastele calculatorului se auzeau ascuţit, pe măsură ce rupeau tăcerea încăperii. Doar ele mai vorbeau desluşit, sub formă de sunete ce mimau cuvintele proaspăt scrise.
Glasul lor se înălţa ca un discurs bine alcătuit, ce se întreţesea muzical cu zgomotul străzii şi uruitul ascensorului aflat nu departe de camera în care se afla artistul. Prin tonalităţi ce alternau ca intensitate, zgomotul clapelor atinse de către degetele nerăbdătoare ale artistului îmbogăţea atmosfera ce îl înconjura cu blândeţe din toate părţile.
Emoţia îl copleşi iarăşi. Lacrimi îi apărură în colţurile ochilor, dar imediat îngheţară sub intensitatea sentimentului aflat în adâncul sufletului. Cuvinte translatate în limbajul calculatorului se întorceau către autor cizelând înţelesuri noi din exprimări străvechi, uitate de generaţia prezentă. Dinamica schimbului de idei dintre artist şi propria sa creaţie continua asemenea unui joc în care fiecare parte încerca să nu se lase mai prejos. Acest lucru îl bucura, fiindcă avea în faţă un partener care răspundea prin ecouri profunde la propriile sale cuvinte.
Oglinda exprimărilor încifrate prin litere reda fidel starea sa de spirit şi dorinţa pe care o avea de a schimba cursul lucrurilor. De data aceasta, ştia că avea să reuşească. Lumea scrisului îl primea cu generozitate pe artist, dezvăluindu-i faţetele nebănuite ale realului şi imaginarului. Emoţia primordială a naşterii pe un nou tărâm îi reveni din memoria sufletului. Lacrimile stăteau să înceapă, dar se opriră imediat sub intensitatea extremă a surprizei că în faţă avea larg desfăşurat spre nesfârşit orizontul nemărginit al bucuriei. Şi atunci, titlul povestirii veni de la sine, asemenea unei trăiri extreme ce topea treptat, dar sigur, gheaţa întunecată a nefericirii.
e-Bibliotheca septentrionalis 