Zbuciumul universului

Mihai Eminescu

de Aurelia OANCĂ

În zbuciumul său, universul
Creat-a şi aştri, şi sori,
Dar unul a fost cel cu versul,
Luceafărul nostru, în zori.

Pe razele sale coboară
Cuvintele cele măiastre
Şi frunza din codru doboară
Şi cântecul viu dintre astre.

El plopi numărat-a-n tăcere,
De dragostea-i dulce mânat,
„Şi dacă” prin ram efemere
Trec umbrele nopţii ciudat.

Cu flori şi cu murmur de ape,
Cu gânduri trimise-n etern,
Cu dorul lăsat să se-adape,
Din mare, din soare, din tern.

Căci asta a vrut universul,
Luceafăr din el să avem,
Să cânte, să scrie în versul
De dor, de frumos, de blestem.

14.01.2014

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: