Scrierea pe nisip

foto_Monica Hajdu
„Hoc autem dicebant tentantes eum,
ut possent accusare eum.
Iesus autem inclinans se deorsum,
digito scribebat in terra”
(Secundum Ioannem, 8:6)

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

Nisipul este lipsit de vegetaţie pentru că, asemeni infinitului, se opune oricărui principiu extatic. El creşte mai degrabă, în sine printr-o perpetuă autonumărare. Dacă Infinitul divin este, în sens aristotelic, „gândirea care se gândeşte pe sine”, nisipul este numărul nenumărabil care se numără pe sine. Prin această inombrabilitate a particulelor, nisipul este analogonul sensibil al Infinitului. În timpul asumării condiţiei istorice, Fiul lui Dumnezeu a evitat să dea doctrinei sale o expresie scrisă, preferând învăţământul omiletic. Conform evangheliilor, Mântuitorul Iisus Hristos a scris o singură dată pe pământ, pe pulbere, pe nisip, mulţumindu-se, chiar şi atunci, să zgârie doar câteva cuvinte, prin aceasta inaugurând un nou mod de exprimare, pe care o vom numi aici „scrierea pe nisip”. Precedente existau, desigur, în filosofia greacă şi cea orientală, mai ales la Socrate şi la Buda, însă oralitatea hristică, pentru că emana dintr-o natură divină, va institui arhetipal această paradigmă. În virtutea mesianităţii Sale, învăţătura lui Iisus are chiar, privită sub raportul umanităţii ei, o adâncime ontologică ultimă. Acest lucru amplifică nedumerirea iscată pe de o parte de profunzimea şi forţa învăţăturilor Sale, iar pe de altă parte de evitarea autoredactării lor în scris.

Varianta greacă a scrierilor veterotestamentare (Septuaginta) foloseşte pentru verbul a face din primul verset al Genezei („La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”) forma de aorist a verbului „poieo” deci „epoiesen” care mai înseamnă a împlini, a crea. De aici derivă cuvintele româneşti poet şi poezie. Dumnezeu este creatorul prin excelenţă al universului, pe care grecii l-au denumit cu termenul de „kosmos” (ordine, podoabă, armonie, frumuseţe). Dumnezeu, marele contrapunctist, a creat această „fugă în la minor” căreia îi spunem univers. El este autorul acestui grandios poem. Noi, ca fiinţe create, suntem chemaţi să adâncim misterul acestei frumuseţi, să creăm în prelungirea acestui act primordial. Se pune însă întrebarea dacă „creaţia” umană trebuie să se limiteze la interpretarea strictă a datului revelat sau dacă îşi poate asuma teritorii ficţionale autonome, complementare acestuia. Fără a încerca să dăm un răspuns definitiv acestei întrebări, vom spune că Biserica nu este refractară valorilor artistice, filosofice şi literare.

Heidegger spunea că „limba este lăcaşul fiinţei”. Lăcaşul trebuie să-l cuprindă pe locuitor. Nu există însă niciun fel de lăcaş care să cuprindă Logosul. Cuvântul neavând „unde să-şi plece capul” nu poate locui nici în lăcaşul rostirii. În momentul în care Hristos vorbea (în aramaică), cuvintele sale erau transcendente oricărei gramatici, pentru că erau cuvinte energetice. Aceasta este raţiunea pentru care Hristos a spus : „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece”. Evident, Hristos nu s-a referit la faptul că limba aramaică în care El a vorbit istoric va supravieţui trecerii Cerului şi pământului, ci la faptul că în realitate „cuvintele” energetice (învestite cu energia divină necreată) sunt atemporale. Această atemporalitate şi supracosmicitate a cuvintelor Logosului arată faptul că ele sunt creatoare, respectiv productive în sens absolut. Cuvintele divine nu pot fi arbitrare ca cele omeneşti pentru că orice cuvânt divin este cosmogonic. Atunci când Dumnezeu vorbeşte, se creează universul. Atunci când degetul divin scrie pe nisipul abisului, abisul se clatină. Dumnezeu a vorbit şi toate s-au făcut. Dumnezeu a scris de la începuturile lumii, iar textul sacru al Infinitului este, aşa cum am arătat mai sus, lumea însăşi.

Iisus nu a refuzat scrierea din aceleaşi raţiuni ca şi Buda sau Socrate. Pentru Siddartha Gautama scrisul nu avea sens pentru că lumea însăşi era vacuum. Pentru Socrate rostirea avea un sens terapeutic prin dezvăluirea treptată a cea ce există mai adânc în fiecare din noi. Maieutica socratică era un exerciţiu de arheologie spirituală comparabil, în timpurile moderne, cu tentativele cathartice, mult mai confuze, ale psihanalizei. Pentru un asemenea angajament terapeutic al rostirii, scrisul nu putea să apară decât ca un suprem simptom al ineficienţei, ca un blocaj al trezirii spirituale.

Motivul pentru care Iisus nu a scris nimic nu are raţiuni nici de ordin cosmologic şi nici de ordin psihologic. Dacă ar fi totuşi să ne referim la aspectul cosmologic, am putea vorbi de o lipsă de consistenţă a lumii, dar nu de o evanescenţă în sine a ei ca în budism, ci de una prin raportare la realitatea supracosmică a lui Dumnezeu. Lumea nu poate fi „Ens realissimum”, fiinţa în cel mai înalt grad reală, acest regim fiind rezervat exclusiv Divinităţii. În concepţia maximiană, lumea nu este Fiinţa în Sine. Cuvântul divin este el purtătorul sensului suprem al realităţii. Natura realissimă a Logosului este temeiul incomprehensibilităţii acestuia (accentuăm aici asupra sensului etimologic al cuvântului incomprehensibil). Dacă Logosul este necuprins sau, dogmatic vorbind, dacă natura divină a lui Iisus este necircumscrisă şi dacă energiile acestei naturi sunt la rândul lor necircumscrise, atunci imposibilitatea exprimării în scris a inexprimabilului apare ca o limită de la sine înţeleasă. Nici o limbă sau scriere istorică nu poate transcrie cuvintele divine în plenitudinea şi conţinutul lor ultim, orice exprimare lingvistică a revelaţiei având un caracter incomplet. De aceea spune Sfântul Apostol Pavel că profeţiile vor dispărea în Eshaton pentru că tipul de cunoaştere speculativă (per speculum in aenigmate) va fi înlocuit de cunoaşterea „faţă către faţă” (facie ad faciem). Această transparenţă eshatologică a cunoaşterii este însă una supra verbală. Iată de ce apofatismul trebuie să se răsfrângă şi asupra rostirii. Această suspendare radicală a discursului abandonează scrisul nu dintr-o dispreţuitoare distanţă faţă de fapta creatoare, ci din auzirea unei îndepărtate muzici cereşti, din adâncirea unui mister fără margini şi fără sfârşit.

Nescriind nimic, Hristos ca om a depăşit inclusiv acel orgoliu auctorial care este înrădăcinat instinctiv în personalitatea umană. Fiecare purtăm în suflet un scriitor. Există, cu alte cuvinte, în fiecare ins o propensiune auctorială, o doză de „grafomanie”, care ţine de mecanismele abisale ale datului nostru existenţial. Această limită devine însă cu adevărat primejdioasă când grafomania se transformă în grafoterapie. Cuvântul odată scris, pornit în lume, este un bun public care nu mai poate fi controlat. Scriitorul seamănă, însă nu ştie cine, cum şi ce va culege. Cuvântul are forţă, poate organiza haosul sau poate face haos. Această putere a cuvântului devine cu atât mai pregnantă, cu cât cel care o mânuieşte are o forţă creatoare mai mare. Astfel, erorile geniale au un grad de periculozitate mult mai ridicat decât gafele inofensive ale mediocrităţii. Pe de altă parte, mult mai primejdioasă se dovedeşte a fi lectura precară şi imatură a unor mari opere. După publicarea romanului „Suferinţele tânărului Werther” al lui Goethe, au urmat valuri de sinucideri. De asemenea, în multe clinici de psihiatrie au fost găsiţi pacienţi cu volume din scrierile lui Cioran sau Schopenhauer sub pernă. A nu se înţelege că filosofia schopenhaueriană sau aforistica cioraniană sunt lipsite de valoare ontologică sau estetică. Am oferit aceste exemple pentru a arăta lipsa evidentă a unei bune comprehensiuni şi totodată a unor repere culturale şi morale la respectivii pacienţi.

Avem, aşadar, două tipuri de scriere: scrierea pe nisip şi scrierea pe hârtie, deşertul şi biblioteca, „sângele” şi cerneala. Prima a dat sfinţi, iar cea de a doua autori.

(Telegraful român, nr. 21-24, Sibiu, 2004.)
https://vasilechira.wordpress.com/category/teologie/

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: