Drumu-i lung, armata-i grea…

de Gelu DRAGOŞ

Gelu Dragos_soldatEra început de octombrie când am fost chemat în armată. Terminasem liceul, primisem repartiţie, în urma promovării bacalaureatului, un post de electromecanic la Palatul Poştelor din Zalău, municipiul reşedinţă de judeţ Sălaj. Am încercat apoi şi la facultate, tocmai la Iaşi, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, la Drept, dar am căzut cu brio, iar pentru mine, sosirea ordinului de încorporare la postul de miliţie din Mireşu Mare nu a fost o surpriză. M-am prezentat la Centrul Militar Judeţean Maramureş şi am fost repartizat la Timişoara. Alţii o păţiseră şi mai rău, mă refer la distanţă: Iaşi, Galaţi, Bucureşti. Dacă îmi părea rău de ceva în acele momente, era faptul că părinţii mei şi bunica Iuliana aveau mult de lucru pe câmp, iar eu nu-i puteam ajuta la recoltat, apoi faptul că iubeam disperat o fată şi mai era şi temerea de necunoscut pentru cineva care avea 18 ani şi opt luni.

Părinţii mei, Ana şi Aurel, erau îngrijoraţi și preocupați să nu-mi lipsească nimic, motiv pentru care mi-au cumpărat cufăr de carton, cu ceva metalic pe la colţuri. Era destul de spaţios pentru ceea ce trebuia să duc cu mine. Zvonurile că se rabdă foame, frig şi altele circulau şi pe la Lucăceşti. Îmi spusese asta verişorul meu Valentin, care tocmai se liberase din armată, culmea, tot de la grăniceri, şi mi-a propus să-mi împrumute valiza lui din lemn masiv, mult mai sigură şi cu o încuietoare pe care nici cei mai iscusiţi hoţi n-ar fi putut-o sparge.

Am fost repartizat la Brigada 9 Grăniceri din Timişoara și mi-a luat bilet fratele meu mai mare, Ioan, de la Agenţia CFR de la Buclă [n.r.: denumirea populară a unei intersecții din Baia Mare]. În preziua plecării, mi-am luat rămas-bun de la părinţii mei dragi, de la bunica şi de la căţelul Pufi, de la toţi vecinii și prietenii, de la toate rudele, de parcă aș fi plecat pentru totdeauna. Părinţii şi bunica m-au condus la autobuzul de ora 20.00 spre Baia Mare, de unde aveam trenul la ora 1.00.

Acum, scriind aceste rânduri, îmi dau seama cât de important a fost fratele meu în momentele majore ale vieţii mele de până atunci: înscrierea şi admiterea la liceu, apoi la facultate, prima zi de serviciu, sau plecarea în armată – aşa-zisa „şcoală a vieţii”. Era atunci percepţia că cine nu face armată nu este fecior „de treabă”, că nu-i sănătos fizic şi mintal.

Noi, eu şi fratele meu mai mare cu unsprezece ani decât mine, am ajuns pe la ora 24.00 în gară, gară care era arhiplină şi credeţi-mă că Baia Mare are o gară imensă, spaţioasă. Peronul era plin de „răcani” şi părinţi, fraţi, surori şi… iubite. Era ca o secvenţă din filmele ruseşti ale anilor ’80, pe care le-am vizionat la cinematograful Dacia în anii de liceu. Fratele meu mi-a dat câteva sfaturi şi priveam îngrijoraţi cum atmosfera se încinge în apropierea orei fatidice, când sosea trenul cu destinaţia Baia Mare-Timişoara: unii erau foarte supăraţi, supărare amplificată şi de prezenţa iubitelor şi a părinţilor, alţii erau ameţiţi, iar unii aproape de comă alcoolică. Se cânta, se răcnea, se lălăia, ştiu că erau la modă cântecele bănăţene ale lui Vasile Conea şi cele ale Irinei Loghin. M-am retras într-un colţ cu fratele meu şi am privit straniul spectacol. Patrula de miliţie avea de lucru, ca şi poliţiştii de la T.F.

La sosirea acceleratului, plânsetele s-au înteţit, dar majoritatea s-au abţinut a plânge, vrând să demonstreze că de-acum sunt bărbaţi. În compartimentul ocupat, mi-am regăsit un coleg de liceu, care fusese repartizat la Arad. Dar mai mult m-am bucurat de locul care era scris pe biletul de tren.

Gelu Dragos soldatDupă o călătorie obositoare, în care n-am închis un ochi, dimineaţa în jurul orei 7.00 am fost preluaţi de ofiţeri şi subofiţeri M.Ap.N., care ne-au dus la unitate. Am fost invitaţi printr-un ordin scurt în sala festivă, pentru a fi dispuși pe eșaloane. Datorită faptului că am absolvit un liceu electrotehnic, am fost repartizat la Compania a IV-a Transmisiuni, plutonul I. Am avut bucuria să-l întâlnesc pe colegul de clasă Aurel Pop, ceea ce îmi mai atenua din dorul de casă și frica de necunoscut. Comandant ne-a fost tânărul locotenent Jenică Moşneagu, moldovean de prin Galaţi, un tip roşcovan, îndesat, inteligent, proaspăt absolvent al Academiei Militare, dar nu mai înalt de 1,68 metri. Ne-a povestit că perioada de trei luni, până la depunerea jurământului, este cea mai importantă pentru noi, recruţii. În funcţie de rezultatele obţinute, vom rămâne la Brigadă, unde condiţiile sunt bune, sau vom fi repartizaţi ca centralişti la pichetele de pe graniţa cu Ungaria şi Iugoslavia, unde condiţiile sunt austere, iar pericolele tot timpul iminente. Aveam să aflu mai târziu că unii soldaţi se umpleau de scabie acolo, apa era dusă cu şareta în bidoane mari şi trebuia să le ajungă pentru două săptămâni, că acolo se trăgea efectiv în cetăţenii români care voiau să treacă frontiera, bocancii şi uniformele erau vechi (recondiţionate) iar cel care pregătea mâncarea, bucătarul cum ar veni, era selectat din rândul soldaţilor.

Aşadar, aveam de-a face cu o perioadă de foc, un nou examen. Nu prea avem timp să mă gândesc la cei de-acasă ori la prietena mea, deoarece din prima seară gradaţii ne-au pus la „condus”, adică să facem târâş pe sub paturi cu valiza pe post de maşină sau… tanc. A doua zi am avut ca sarcină de la aceiaşi gradaţi (ei erau şefii în unitate după ora 15.00, când subofiţerii şi ofiţerii plecau acasă) să spălăm toaleta companiei cu periuţa de dinţi; vă daţi seama că a doua zi a trebuit să ne cumpărăm altă periuţă de la chioşcul unităţii. Ca să-şi facă un leuţ în plus pe lângă solda de mizerie, sergentul şi caporalul ne întrebau ce dorim să ne cumpăram, le dădeam banii (noi nu aveam voie să mergem la chioşc) iar ei ne aduceau comanda, la preţuri umflate. Ştiu că un coleg din Bacău şi-a terminat banii în prima săptămână şi a depins doar de mâncarea de la cantină, în care de trei ori pe săptămână era varză. Se făceau bani frumoşi prin acest mod de operare. Oricum, eu nici nu am condus grupă, nici n-am fost gradat (decât mult mai târziu), dar nici nu am procedat aşa cu noii veniţi, deşi am prins două ture de „răcani”. La vreo 3-4 zile, pe când eram la cititul presei şi locul unde puteam să scriem acasă, vine caporalul cu un teanc de scrisori. Ca să primeşti scrisoarea, trebuia să „bagi” între 25-50 de flotări, în funcţie de „valoarea” persoanei expeditorului. Scrisoarea mea era de la prietenă, care era în primul ei an de învăţământ şi îmi scrisese „cartea” la maşina de scris, başca şi nişte versuri sentimentale, motiv pentru care a trebuit să execut 50 de flotări! Noroc că pe vremea aceea duceam viaţă sportivă şi nu cred să fi avut mai mult de 55 de kilograme. Am uitat să precizez un lucru esenţial: scrisorile ne erau deschise şi citite de sergenţi şi caporali celor din ciclurile doi (aveau şase luni de armată) şi trei (aveau nouă luni de armată).

Am avut parte de un locotenent la început de carieră, apropiat ca vârstă de sergentul plutonului, şi de o instrucţie, fără să exagerez, ca la trupele de elită. Îmi amintesc că după-amiaza eram duşi la baza de antrenament şi făcea instrucţie cu noi de „ne săreau capacele”. Cei din celelalte plutoane (radiolocaţie, radiotelefonişti) au fost mult mai norocoşi, se întorceau la unitate şi cu o oră mai devreme decât noi.

Pe nesimţite, timpul a trecut şi a trebuit să participăm la prima tragere. Comandantul companiei transmisiuni era locotenent-colonelul Lupaşcu, care mai mult stătea în birou, portdrapelul companiei fiind maiorul Opriţa. Îmi amintesc cu plăcere de primul marş şi prima tragere. Cântam pe parcursul celor 30 de kilometri cântece patriotice: „Treceţi, batalioane române, Carpaţii”, „Drum bun, drum bun, toba bate…”, „Frunzuliţă, muşeţel”, „Suflecată pân’ la brâu…” şi altele, pe care acum chiar nu mi le amintesc. Am avut în dotare un pistol-mitralieră fără cusur, în sensul că nu era dereglat, şi am obţinut punctaj foarte bun: 29 de puncte din 30. Prima tragere. La raport, maiorul Opriţa m-a menţionat şi mi-a spus că după ce depun jurământul voi fi lăsat, ca premiu, în permisie, lucru care s-a şi întâmplat. La jurământ, în plină iarnă, am primit uniforme şi scurte noi, precum şi bocanci noi-nouţi, iar la mine a venit din nou fratele meu, Ioan, pentru acest important eveniment din viaţa mea de soldat al Armatei Române. A fost emoţionant, am primit în ziua aceea mâncare bună – fasole cu ciolan –, iar ca „desert” o bere, plus că mai aveam mâncare primită de-acasă. Erau frumoase mesele pe care le organizam la primirea câte unui pachet de-acasă. Am dat mâna pentru prima dată cu locţiitorul comandantului, colonelul Ciortan, pe care-l respectam mult şi îmi era drag pentru că era brunet şi sprâncenat şi semăna puţin cu tatăl meu.

Alexandru Griguta si Gelu Dragos fruntas

Alexandru Griguţă și Gelu Dragoş. După verificarea pachetelor…

După trei luni de efort şi temeri, am reuşit să fiu selectat ca telegrafist la Brigada 9 Grăniceri, comandant col. Petru Teacă, şi în ciclul doi, alături de bunii mei prieteni, fraţii Sandu şi Alexandru Griguţă, să fim invitaţi la verificatul pachetelor pe care le primeau „pufanii”. Alcoolul întotdeauna era confiscat de către ofiţerul de serviciu, iar când era căpitanul Sabău, cu origini maramureşene, şi recolta bogată, mai primeam şi noi câte o sticlă de vin sau votcă poloneză, dar la fel de bine ne bucuram de un borcan cu magiun sau de o conservă de carne. De slănina din Ardeal, întotdeauna…

Armata pentru mine a însemnat o adevărată şcoală, în sensul că mi-a întărit caracterul, mi-a înfrânat pornirile, iar oraşul Timişoara era frumos şi atunci (vorbesc de perioada octombrie 1985 – ianuarie 1987) și respira un aer de libertate.

Despre păţaniile din acest ciclu al tinereţii mele voi reveni cu altă ocazie. Oricum, trebuie să mulţumesc îndrumătorilor mei de atunci, bravi şi patrioţi ofiţeri români, care ne doreau binele, într-o societate aşa cum era atunci, socialistă şi ceauşistă.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: