Mă trezește-un miros isteț de cafea
Mă smulge dintr-un somn al împăcării…
Urcam un dâmb color cu pruni văratici –
Tot îmi croiam în minte-un ideal
Și la un crâng de-aluni voiam s-ajung
Ca să culeg la nemurire flori de câmp,
Închipuindu-mi că te afli după deal…
Cum de pe-o tablă ștergi ce se scrisese,
Fug visele răzlețe, speriate
Ca și copii timizi prinși la cireșe…
Mai era o enigmă, un vag amănunt,
Îmi scapă-n uitare ca o creangă de gând…
Cum în răspărul apei urcă sturionii
Ca să-și sădească viața viitoare,
Reiau grijile vieții – mărunte, trecătoare.
A altor bucurie mă fac a fi a mea
Și orice mugur proaspăt îmi mîngâie privirea;
Silesc acum uitarea să ia în seamă chipuri
Din viață scurse-ntocmai ca apele-n nisipuri…
E-o stranie-mpăcare și visele prevăd –
Cu cei dragi ție-n lume să te mai vezi o dată,
O cruce-n orizont cu trupul ei de piatră
Rezumă drama sorții pentru cei ce văd.
This entry was posted on Joi, 7 iulie 2016 at 2:35 am and is filed under Arte, Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
e-Bibliotheca septentrionalis 