Un copil aflat la mare
Se apropie mai tare
De vreo opt lebede albe
De pe țărm, ca niște salbe,
Pe nisipul plin de alge
Când la mal valul se sparge.
Și băiatul le-îndrăgește,
Cu pâinică le hrănește.
Când la el ajunge una
Drăgăstos întinde mâna,
Mângâind-o pe aripă
Și-o întreabă într-o clipă:
– Bună e pâinica mea,
Tu te-ai săturat cu ea?
Pasărea îl tot privește
Și răspunde… pe mutește,
Unduind gâtul frumos
Mulțumind politicos.
Și vorbesc așa, mai multe,
Cine știe, să-i asculte!…
– Mie-mi place înghețata,
Dar mi-a spus odată tata
Să am grijă, că răcesc
Și-ai mei mă doctoricesc
Cu sirop și cu pastile
Două sau mai multe zile…
Și am grijă, că-i de rău,
Gâtu-i scurt, nu-i ca al tău!
– Bine faci că ești cuminte
Și asculți sfat de părinte.
Dar te rog ca, altădată,
Să-mi aduci și înghețată,
Dacă spui că e gustoasă
Vreau s-o am și eu la masă.
Înainte de-a mânca
O să-întreb pe mama mea,
Că noi, lebedele toate,
Vrem să fim tot educate.
This entry was posted on Vineri, 8 iulie 2016 at 10:55 pm and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
