Trăind cu o viperă în mână

de Alexandru JURCAN

Herve Bazin_Vipere au poing_1948Acum câțiva ani am văzut-o pe Odile Hervé Bazin la Facultatea de Filologie din Cluj, unde s-a organizat colocviul Bazin. Scriitorul Hervé Bazin a avut patru soții și șapte copii. S-a căsătorit cu Odile în 1988 și, la 75 de ani, a avut cu ea un copil – al șaptelea. Scriitorul născut în 1911 a murit în 1996. La colocviu s-a discutat intens, în prezența soției Odile, despre fețele urii, despre figura monstruoasă a mamei, anti-utopie etc. Normal, totul despre opera lui Bazin (Vipera sugrumată, Țipăt de cucuvea, Cu capul de pereți, Moartea căluțului etc.)

Romanul autobiografic Vipère au poing a fost publicat în 1948. La apariție, a provocat un adevărat scandal în Franța, iar în prezent e inclus în bibliografia școlară a elevilor francezi. Cum reașază timpul valorile! La noi s-a tipărit acum câțiva ani versiunea în română semnată de Iulia Soare (Curtea Veche, 2010). Cartea e uluitoare, cu un stil de excepție, ca să nu mai vorbim de portretul mamei monstruoase, poreclită Folcoche de către cei trei copii martirizați, în acel huis clos, în care se mai află și un tată fără autoritate, colecționând mereu insecte, precum și perceptorul. O sumbră vară din 1922 devine un bun pretext pentru a denunța ipocrizia ritualurilor catolice. Mama Folcoche (poreclă prin contracție, de la folle și cochonne – nebună și scroafă!) impune un regim auster, aplică bătaia, în stil de zgripțuroaică. Băiatul Jean Rezeau – naratorul – e cel mai rebel, nesupus, insolent. E poreclit Brasse-Bouillon, adică unul care mai agită supa fierbinte, nu vrea să cedeze, să facă vreo pace rușinoasă. Copiii scriu pe copaci V.F. (răzbunare Folcoche ‒ în franceză vengeance înseamnă răzbunare) ‒ terapeutică necesară.

Vipere au poing_Philippe de Broca_DVDAvem două versiuni cinematografice: una din 1971, în regia lui Pierre Cardinal, cu Alice Sapritch în rolul mamei, iar cealaltă în 2004, regizată de Philippe de Broca, unde joacă Catherine Frot în rolul Folcoche (am admirat-o recent în filmul Marguerite). Ambele actrițe sunt magnifice, cu o naturalețe a maleficului, fără îngroșări inutile. Alice e mai întunecată, în timp ce Frot filtrează răutatea printr-o lumină bizară. În ambele filme e utilizată vocea din off (la Cardinal mai puțin). La Broca, rolul Jean e jucat de magneticul Jules Sitruk, care acum, la cei 26 de ani, se poate lăuda deja cu alte roluri notabile în filme. Jean își hrănea mereu ura, care îi lipsea când mama draconică era internată la spital. „Am mers în viață cu o viperă în mână” – ne spune el. Mai mult, vrea să-și uite copilăria, s-o „vomeze”. Stând la masă, o fixează cu privirea pe Folcoche și gândește: „e dreptul meu să te privesc… ești urâtă, mamă, ai ochi de viperă, nu te iubesc”.
Vipere au poing_Pierre Cardinal_DVDLa Cardinal, asistăm la o scenă finală în care Folcoche e… umanizată, lăcrimează în confesiunea ei către Jean: a fost o sacrificată, deoarece avea zestre tentantă, deci s-a căsătorit fără să iubească. La Broca se insistă pe ideea de adulter, adică fiul cel mic ar fi fost fructul unei aventuri.

Totuși, filmul din 1971 conține mai multe scene de cinematograf rafinat. Hora copiilor e filmată de sus, realizându-se un triunghi de capete răvășitor. Tot la Cardinal, copiii sunt tunși la zero, sporindu-se senzația de închisoare austeră, iar natura e studiată pe îndelete: flori, gâze, frumusețe, într-o contrapondere cu copilăria trunchiată și mutilată.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: