Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 330 (16-31 iulie)

Cosanzeana

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Calul troian. Cu câteva mii de ani în urmă, în Asia Mică, aproape de strâmtoarea Dardanele, era o cetate mare, frumoasă, bogată şi puternică, numită Troia. Făcea comerţ pe mare şi pe uscat, avea armată numeroasă şi bine înzestrată. Regele Priam conducea cu înţelepciune, şi poporul era mulţumit. La un moment dat, această cetate a fost atacată de greci. Nu discutăm aici cauzele acestui război, important este că cetatea a fost asediată multă vreme, dar duşmanii n-au putut să pătrundă. Atunci au recurs la un şiretlic: au construit din scânduri un cal uriaş. În abdomenul calului s-au ascuns câţiva soldaţi curajoşi, un fel de comando de astăzi. Armata grecilor s-a retras din jurul cetăţii, dând impresia tuturor că se simte învinsă şi renunţă la luptă. La una din porţi a rămas „calul”. Când s-au pierdut în zare grecii, troienii au ieşit bucuroşi din cetate. Se simţeau învingători. Au socotit că grecii le-au lăsat calul acela drept cadou şi l-au băgat în cetate. S-au pus pe chef până noaptea târziu, cu mâncare, băutură, cântece, jocuri şi toate cele obişnuite în asemenea împrejurări. Rând pe rând, demnitari, ofiţeri, soldaţi şi locuitori, obosiţi, beţi, au adormit fără grijă. La miezul nopţii, soldaţii greci ascunşi în pântecele „calului” au ieşit din ascunzătoare, au ucis cei câţiva paznici care dormitau la poartă şi au deschis. Mulţimea armatei greceşti a dat năvală în cetate, au semănat moartea şi groaza şi au devenit stăpâni.
calul troianLucrurile acestea le-a relatat în versuri un orb, Homer. Umbla din sat în sat şi din cetate în cetate şi cânta aceste versuri, cerşindu-şi pâinea. În ele era cuprinsă toată istoria grecilor. Aceste versuri au fost scrise apoi de oameni luminaţi şi au dat la lumină două capodopere ale literaturii universale: Iliada şi Odiseea. Veacuri la rând aceste cărţi au adus bucurie în suflet şi înţelepciune în mintea celor ce le-au citit. Faptele privitoare la cetatea Troiei au fost privite de istorici drept folclor, legendă. Ei au analizat cu mult mai multă maturitate situaţia. Treaba lor!
Am relatat cele de mai sus fiindcă am senzaţia că şi în cazul de faţă istoria se repetă. Un orb ne avertiza în urmă cu aproape trei mii de ani în urmă că una din metodele cele mai eficace într-un război clasic este atacul-surpriză, viclenia, şiretenia. A fost folosit cu succes de-a lungul veacurilor în toate locurile. La porţile Europei au bătut sute de ani musulmanii cu tunuri, dar n-au reuşit să pătrundă. Au pierit mii de soldaţi şi de-o parte şi de alta a liniei frontului, dar Europa a rămas ea însăşi până în vremea noastră. Astăzi calul troian pătrunde în cetate sub forma valurilor de imigranţi. Printre oamenii bătuţi de soartă pătrund şi soldaţi deghizaţi, care-şi fac tot mai des simţită prezenţa. Aproape că nu este săptămână în care să nu auzim de o nouă crimă teroristă, de un nou atac. Oameni liniştiţi, civilizaţi, aflaţi la o serbare, la un magazin, pe stradă, se trezesc într-o clipă sfârtecaţi de bombe. Preot octogenar, care oficia slujba în biserică, a fost decapitat sub privirile îngrozite ale enoriaşilor săi. Ameninţările sunt răspândite peste tot şi sub toate formele. Cele peste cinci sute de milioane de locuitori ai Europei se tem de cele peste şaizeci de milioane de musulmani de pe teritoriul ei. Sunt în alertă maximă servicii de forţă şi securitate, armatele multor state europene şi, cu toate acestea, nu pot face faţă valului de atentate teroriste. Statisticile spun că până în 2020 vor fi în Europa o sută şaizeci de milioane de musulmani, iar până în 2050 jumătate din continentul nostru va fi musulman.
Se tem oamenii simpli, sunt îngrijoraţi toţi cei care se gândesc la viitorul copiilor şi nepoţilor lor. Doar cei care ar putea să facă ceva cât mai este vreme privesc nepăsători viitorul şi ne vorbesc de drepturile omului, de legalizarea căsătoriilor homosexuale, de introducerea educaţiei sexuale în şcoli încă de la grădiniţă şi altele de genul acesta. Nu cumva semănăm cu locuitorii Troiei, beţi de fericire, siguri de victorie, greoi şi obezi, nepăsători şi naivi? Calul troian a intrat de mult în Europa. Depinde numai de noi dacă ne trezim la realitate înainte de a fi prea târziu!
Să ne ferească Dumnezeu ca tocmai acesta să fie biciul Său, cu care să ne pedepsească pentru destrăbălarea morală, pentru necredinţa noastră!

*

Proverbele – oglinda lui Dumnezeu (V).

Proverbe_Iuliu ZanneProvidenţa. Dumnezeu a creat lumea, dar n-a părăsit-o, nu s-a retras în expectativă, ci este permanent implicat în conducerea ei, în conservarea speciilor, în re-crearea permanentă a lumii, în ocrotirea ei. Această implicare a lui Dumnezeu în istorie, în viaţa lumii şi a creaţiei Sale în general nu este determinantă pentru om, nu-l transformă pe om într-un obiect fără personalitate, ci dimpotrivă. Dumnezeu respectă voia omului, singura vieţuitoare pământeană care este înzestrată cu voie liberă. Am putea vorbi mai degrabă de o conlucrare divino-umană. I se cuvine omului să fie conştient de prezenţa şi de lucrarea lui Dumnezeu în lume şi în viaţa lui şi să se lase în voia lui Dumnezeu în tot şi în toate. Proverbele sunt numeroase în acest sens, ilustrând cu prisosinţă aspectele problemei: „Când va Domnul, poţi pluti şi pe uscat ca pe mare” (Zanne, IX, 201); „Cea mai mică mişcare a Domnului frământă tot pământul şi toată marea” (Zanne, VIII, 703); „Ceea ce e de la Domnul hotărât pentru tine n-o vei putea depărta nicicum” (Zanne, VIII, 703); „Dacă Dumnezeu ar fi dat porcului coarne, ar răsturna pământul” (Zanne, IX, 698); „De ne-ar da Dumnezeu şi coarne, şi trebuie să le purtăm” (Zanne, IX, 603); „Domnul a dat, Domnul a luat, la orice întâmplare fie cât de mare, pururea tu să zici, c-atunci mâhnirea fuge de la tine” (Zanne, VIII, 703); „Domnul cu noi şi la bine şi la rău, pururea să zici” (Zanne, VIII, 703); „Făr’ a Domnului voinţă, şi făr’ a lui ştiinţă, nici se duce, nici nu vine, nici trăieşte oarecine” (Zanne, VIII, 703); „Ferească Dumnezeu să-i crească porcului coarne” (Zanne, IX, 698); „Nu se cuvine nouă să ne mâhnim pe Domnul, ori bine de ne dă, ori şi vreun rău, că noi nici binele, nici răul al nostru nu-l cunoaştem” (Zanne, VIII, 702); „Ce ne trimite Dumnezeu trebuie să primim, ori bun ori rău” (Zanne, VI, 658); „Dumnezeu are două scări, cu care suie şi coboară” (Zanne, VI, 639); „Dumnezeu are două scări, cu câte un cap vârât în pământ şi cu altul agăţat d-al şaptelea cer; şi pe una suie pe român, iar pe alta îi dă drumul la vale!” (Zanne, VI, 639). Proverbele vor să spună că Dumnezeu este atotprezent, atribut numit „ubicvitate”, el fiind duh. Proverbele nu ar avea sens, decât că vor să ne spună că Dumnezeu se poate apropia şi se poate îndepărta de noi, după cum sunt faptele şi credinţa noastră.
„Dumnezeu are multe scări, prin care pe unii îi suie iar pe alţii îi coboară” (Zanne, VI, 640), adică umileşte pe cel mândru şi înalţă pe cel smerit. Când cineva din sărac devine bogat şi viceversa. Într-un mod eliptic, şi cu înţelesurile de mai sus, se zice că un om s-a suit sau s-a coborât. „Dumnezeu are scări şi de suit, şi de scoborât” (Zanne, VI, 639); „Dumnezeu ferească grădina de ştir şi pământul de chir” (Zanne, VI, 675); „Dumnezeu fereşte, / Pân-ce nimereşte” (Zanne, VI, 656); „Dumnezeu giuruieşte şi nebunul trage nădejde” (Zanne, VI, 668); „Dumnezeu încarcă şi descarcă” (Zanne, VI, 662); „Dumnezeu întârzie, dar nu uită” (Zanne, VI, 653); „Dumnezeu îţi ia mintea şi apoi te bate” (Zanne, VI, 659). Mintea este una dintre funcţiunile sufletului, care-i dă omului capacitatea de a se conduce, de-a fi liber în luarea deciziilor, de-a fi superior tuturor vieţuitoarelor. Atâta vreme cât mintea este sănătoasă şi omul este în deplinătatea funcţiunilor sale mintale, există speranţa că omul se va reabilita din punct de vedere moral, în cazul în care a căzut în păcat. Dumnezeu aşteaptă aceasta, fiindcă „nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui”. În momentul în care omul nu mai este în deplinătatea capacităţilor mintale, nu mai poate să se conducă, nenorocirile se pot ţine lanţ. „Dumnezeu la unul dă tot şi la altul nimic” (Zanne, VI, 652). Proverbul vrea să spună că oamenii nu au fost şi nu vor fi niciodată egali între ei. Se nasc inegali, în sensul că fiecare vine pe lume cu o anumită zestre genetică, moştenită de la înaintaşii săi; fiecare are o anumită capacitate de gândire, care-l va ajuta să rezolve problemele în viaţă; fiecare vine într-o familie cu mai multă sau mai puţină educaţie, cu mai multe sau mai puţine posibilităţi materiale, care-l vor ajuta pe om să se dezvolte mai mult sau mai puţin în viaţă. Oamenii se nasc inegali şi din alt punct de vedere. Dumnezeu dă fiecăruia câte un „talant”, adică un talent, o vocaţie, o chemare spre o anumită ramură de activitate. Unuia îi dă un astfel de „talant”, altuia doi, altuia cinci. Desigur, nu aşteaptă de la toţi aceeaşi roadă, ci de la fiecare cere în funcţie de ceea ce i-a dat. „Dumnezeu mi-a dat, Dumnezeu mi-a luat, fie numele lui binecuvântat” (Zanne, VI, 662). Acestea sunt cuvintele pe care le rostea Iov din Vechiul Testament de câte ori i se anunţau noi nenorociri care se abăteau asupra lui. Textul denotă credinţă, speranţă şi convingere că toate sunt cu ştirea şi cu voia lui Dumnezeu. „Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtişag” (Zanne, VII, 793); „Dumnezeu ne ceartă după puterea noastră” (Zanne, VI, 661); „Dumnezeu ne dă mâini, dar nu ne zideşte poduri” (Zanne, VI, 657). În situaţii grele, catastrofale, proverbele motivează: „Când Dumnezeu nu-i acasă, sfinţii îşi fac de cap” (Zanne, VII, 159).

*

Sfaturi părinteşti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca Cărarea împărăţiei, mai Arsenie Bocaspicuim un fragment: OAMENI DIN IAD. Nu vorbesc de iadul teologic, ci de iadul vieţii mizerabile, de convoiul mizeriei asupra căreia desfigurarea şi degenerarea se întind ca o pereche de gheare, trăgând pe cine prind într-o enormă gloată de chinuiţi şi dosădiţi ai sorţii. Tot spaţiul ocupat odinioară de moarte e deţinut azi de boală şi de infirmitate. S-au redus bolile infecto-contagioase prin măsurile medico-preventive, au sporit în loc cele degenerative şi afecţiunile cronice ale pielii şi ale sistemului nervos, circulator, digestiv şi respirator; pe urmă cancerul, bolile dentiţiei şi bolile ereditare. Boala încleştează umanitatea în suprafaţă şi în adâncime, cantitativ şi calitativ. Asta o spune un profesor de medicină. „Nu vorbesc de cei ce ajung în spitale, străpunşi de una sau mai multe din cele peste 800 de feluri de cleşti ai bolii. Ce curios e numărul! în bolile spiritului, numai deviaţia în materie de credinţă pe bază de Biblie, a dat până acum 800 de secte religioase. Contagiunile spiritului, în totalitatea lor, sunt pur şi simplu nenumărate. Câte capete, atâtea nonsensuri! Lucrul cel mai imposibil din lume ar fi o unificare a minţilor. Fiecare e unic în lume; de-ar învia toţi oamenii de la Adam până la sfârşitul lumii, n-ai să găseşti doi oameni identici. Aceasta e genetic adevărat. Diferenţierile astea dezechilibrate, din ce în ce mai prăpăstioase, creează haos între oameni, creează metereze de război, creează mizerie, creează chingile iadului, care strâng viaţa, de-o frâng.
Lazării de la porţile bogaţilor nu ridică o pretenţie, ci o răbdătoare rugăminte. Bogaţii ăştia sunt ei sănătoşi la minte? Le-a zis Dumnezeu „nebuni” pe degeaba? Căci acestor două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu nebuni: celor ce leapădă pe Dumnezeu şi celor ce leapădă pe oameni din inima lor. De fapt, nu mai sunt buni decât să facă din viaţa celorlalţi un iad. Ura, această desfigurare spirituală, face mii de victime, căci stinge pe Dumnezeu şi din ochii celorlalţi. Ura îşi ridică împotrivă şi mai mare ură, atât a oamenilor, cât şi a lui Dumnezeu. Ea e un climat al mediului viciat, o viforniţă, o boare a haosului. Ea face din viaţa aceasta o anticameră a iadului. Acesta e mediul exterior. Să zic mediul social? Mediul: cu acestea pricepem ce pot să dea variabilele vieţii, netezite de iubire, sau desfundate de ură. Configuraţia persoanei umane nu e determinată numai de elementele eredităţii, ci şi de elementele mediului. Omul, aşa cum e, e rezultatul interferenţei dintre cei doi factori. Ereditatea nu fixează poziţii fatale, din care nu putem ieşi, ci limite mai mult sau mai puţin fixe, după cum e vorba de o însuşire sau alta, în cadrul cărora mediul ne fixează poziţia.
Energia de creştere şi orânduire a configuraţiei nu apare în mod automat în cromatină, ci ca o reacţiune a cromatinei faţă de un diferenţial al mediului. Viaţa şi organismul nu sunt o simplă actualizare a virtualităţi lor native date în sistemul genezelor, ci un rezultat al interferenţei dintre aceste virtualităţi şi mediu, în care configuraţia genezelor se dezvoltă. Surprindem la mijloc şi un mic cerc vicios, dar real: structura genezelor atârnă de mediul – de toate mediile – în care s-au configurat; iar dezvoltarea lor atârnă, pe lângă acestea, şi de toate configuraţiile mediilor viitoare, din tot parcursul creşterii. Desigur că şi ideea aceasta nu poate fi împinsă până la absurd; dintr-un ou de muscă nu poţi ajunge la un pui de găină. Acţiunea mediului nu e fără frâu; are margini, şi încă bine definite, totuşi destul de elastice ca să ne permită – zic specialiştii – ca printr-un mediu dirijat să obţinem o muscă numai cu un ochi, sau cu trei ochi. A denatura firea e uşor, mult mai uşor decât a scoate denaturarea introdusă în fire. Cu alte cuvinte, putinţele de dezvoltare, pe care le închide sistemul genetic, nu se reduc niciodată numai la una singură, ci la mai multe, chiar foarte multe. Din acestea foarte multe, mediul totdeauna alege una singură.
Cu treaba asta, a mediului dirijat, s-a angajat educaţia; aceeaşi datorie o au religiile. Câteodată însă vin vremuri când pare că se năruie stihiile – cine mai poate dirija furtuna? De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreştină.

*

File de jurnal – 28 nov. 1981 (III). Din vorbă-n vorbă, am ajuns la concluzia că aş putea realiza împreună cu Dl. Virgil Medan o culegere de cântece şi obiceiuri de la românii din Serbia. Eu să fac culegerea, iar dumnealui să facă transcrierea muzicală şi fonetică. A precizat chiar că ar avea prieteni şi posibilităţi de a publica lucrarea la Belgrad. În orice caz, rămâne o lucrare de perspectivă, care m-ar tenta.

Stefan Pascu

Ştefan Pascu

Domnul Medan nu are o părere bună despre Domnul Ştefan Pascu. Îl dispreţuieşte chiar pentru că i-ar fi fost ostil într-o problemă, cândva. „Te culci pe laurii victoriei pentru că ai ajuns academician doar cu Voievodatul Transilvaniei, cu colaborări şi spicuiri de ici, de acolo! Păi, e posibil aşa ceva? Cu asta onorezi demnitatea ce ţi-a fost încredinţată?!” „Deie Dumnezeu, mi-am zis, să facă toţi academicienii ţării măcar atât cât a făcut – şi, fără îndoială, va mai face –, Domnul Ştefan Pascu!” Domnul Virgil Medan a rămas foarte surprins de relatarea mea cu privire la sprijinul pe care mi l-a dat Domnul Pascu pentru publicarea lucrării cu Nicolae Iorga. „Mă surprinde, a zis, fiindcă ştiu că n-a ridicat pe nimeni până acum! În orice caz, trebuie s-o recunoaştem, că este o autoritate în materie de istorie şi are un cuvânt greu de spus!”
Domnul Medan m-a invitat la simpozionul „Samus” de la Cluj, care se va ţine în luna mai 1982. M-a notat chiar cu comunicarea Cultul focului în comuna Malovăţ jud. Mehedinţi. Am observat, totuşi, un lucru: Domnul Medan vânează ideile. A fost entuziasmat când i-am vorbit de părerile mele cu privire la interpretarea baladei Mioriţa, dar, când i-am pus problema că aş vrea să ţin o comunicare pe această temă, a lăsat-o moartă, încercând să-mi plaseze ideea interpretării religios-creştine, în sensul că păstorul mioritic este simbolul Mântuitorului, deşi, din câte am sesizat, ideea mea n-a uitat-o!
L-am invitat la simpozionul de la Severin. Mi-a dat o notă ca să se înscrie cu tema Iorgovan – interpretări etimologice. Mi-a spus că nu suportă comunicările lungi, greoaie, bazate pe un aparat critic, ci le preferă pe cele de până la cinci pagini, în care „să mustească ideile” şi în care să-ţi prezinţi numai propria ta poziţie. Comunicarea sau articolul însuşi să fie o concluzie a unei cercetări îndelungate. Sunt de acord cu acest punct de vedere, atunci când e vorba de articole de ziar ori revistă de popularizare, dar când vrei să faci ştiinţă, nu poţi altfel decât să laşi la o parte superficialitatea.
În final, Domnul Medan mi-a spus: „Prefer amatorismul luminat profesionalismului mediocru!” Ne-am înţeles că vom ţine legătura.

*

Şăitanul sirian. Prietenul meu Tudor este un om care a cutreierat o bună parte din Asia şi din Europa. A lucrat pe diferite şantiere, a cunoscut oameni, locuri, întâmplări. I-a plăcut să întrebe, să cerceteze, să se minuneze, într-un cuvânt să-şi satisfacă setea de cunoaştere. Memoria foarte bună l-a ajutat să reţină multe şi de toate cu o exactitate impresionantă. Acum, ca pensionar, ar fi bun de ghid turistic la o firmă internaţională. Ar avea ce le povesti călătorilor din preaplinul său.
Domnul Tudor lucra în Siria cu mulţi ani în urmă. Nu era acolo război şi lucrurile mergeau strună. Românii angajaseră lucrări mari acolo, în cele mai diferite sectoare, dar în special în extracţia petrolului, în construcţii, în aducţiuni de apă etc. Aduceau statului român venituri valutare substanţiale. Printre lucrătorii români erau şi mulţi localnici, fie muncitori, fie tehnicieni şi ingineri din domeniile respective. Erau de mare folos românilor. Ajunseseră să înveţe fiecare câteva cuvinte din limba celorlalţi şi, uşor-uşor, reuşeau să se înţeleagă binişor.
Unul dintre colegii de muncă ai Domnului Tudor, sirian dintr-un sat apropiat şantierului, avea acasă un tractor românesc, construit la Braşov. Îl avea de multă vreme, lucrase cu el, dar, la un moment dat, tractorul se stricase şi nimeni nu ştia să-l repare. De vreo doi ani tractorul şedea într-un colţ al curţii şi ruginea. Atât le-a trebuit românilor, ca să afle de necazul sirianului. Repede s-au constituit într-o echipă de specialişti de vreo patru-cinci şi, în afara orelor de program, au plecat acasă la sirian, ca să-i repare tractorul. Dintre români, unul se pricepea, într-adevăr, la tractoare, restul erau mai mult pentru decor. Au ajuns acolo, mecanicul s-a apucat de lucru. Ceilalţi au început să se intereseze, ba de una, ba de alta. Au găsit sub o polată nişte bidoane cu smochine şi alte fructe din zonă, pe care sirianul urma să le usuce pentru iarnă, sau să le facă un fel de suc dulce, foarte căutat acolo. Imediat au improvizat din nişte oale de tablă un fel de alambic (cazan) şi în mai puţin de două ore a început să curgă o ţuică tare, ca un fel de palincă ardelenească. Au gustat românii, i-au dat şi sirianului. Acesta nu întâlnise o asemenea băutură, nu ştia ce-i alcoolul. Au băut binişor. Românii erau rezistenţi, obişnuiţi cu o asemenea tărie, sirianul s-a făcut turtă după primele pahare. A început să vorbească aiurea, să se clatine, să cadă, să-şi dea ochii peste cap. Om beat!
foto_Amza JucanMama sirianului, o femeie în vârstă, foarte autoritară, văzându-şi copilul în ce stare este, a luat cărbuni pe vătrai, a pus peste ei ierburi pe care numai ea le ştia şi a început să afume prin casă, pe la colţurile casei, prin grajd şi prin curte, să-l afume pe sirianul cherchelit. Degeaba. Beţia, beţie! Dacă a văzut biata femeie că nu reuşeşte aşa, a pus mâna pe pietre şi a început să-i zburăturească pe români, strigând cât putea: „Afară cu şăitanul! Afară cu şăitanul!”
Au fugit românii, n-au avut încotro, deşi le-a părut rău de ţuica rămasă nebăută.
Mama sirianului a socotit că fiul său este îndrăcit, că a intrat „şăitanul” în el, adică diavolul, care a fost adus de români. Adică, ei nu ştiau acolo ce înseamnă beţia şi cum se manifestă un om beat!
Adevărul este că dacă fiul ei ar fi fost descoperit că a consumat alcool şi s-a îmbătat, putea fi condamnat la moarte, conform legilor musulmane. Nu era de glumit cu şăitanul!

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare şi donaţii, astfel: Doamna Bucur Emilia din Bucureşti şi Doamna Aurelia Săvescu din Turnu Severin, fiică a satului Malovăţ: câte 50 de lei.
Domnul Meilă Nicolae şi Doamna Teşilă Elisabeta din Malovăţ au donat câte 50 de lei pentru lucrările efectuate la biserică.
Le mulţumim cordial tuturor! Dumnezeu să le răsplătească jertfa!

*

În luna iulie am donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe, astfel: 3 iul. (Malovăţ): 204 pâini; 10 iul. (Bârda): 102 pâini; 17 iul. (Malovăţ): 240 de pâini; 20 iul. (Bârda): 92 de pâini; 24 iul. (Bârda): 120 de pâini; 31 iul. (Malovăţ): 124 de pâini. Aşadar, în luna iulie au fost donate 882 pâini. Copiilor prezenţi li s-au donat şi ciocolate. Au fost, de asemenea, donate trei seturi din rechizitele şcolare primite de la Părintele Sebastian-Cătălin Hogea din Spania.

*

Rugăm pe toţi părinţii din satele Malovăţ, Bârda, Bobaiţa, Colibaşi, Laz, Valea Boierească şi Negreşti, ai căror copii vor începe casa I la 15 septembrie anul acesta, să poftească, împreună cu copiii, viitorii şcolari, la una din bisericile parohiei noastre, în duminici sau sărbători, pentru a primi câte un ghiozdan şi un set de rechizite pentru şcoală. În cazul în care cele 20 de seturi nu vor fi donate până la 1 sept. a.c. viitorilor şcolari menţionaţi mai sus, rechizitele rămase vor fi donate elevilor din clasele mai mari, care vor veni la biserică.

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale, astfel: „Scrisoare pastorală” – 328, în „Observatorul”, Toronto (Canada), 2016, 30 iul., ediţie şi on-line (http://www.observatorul.com); „Scrisoare pastorală” – 329, în „Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare, 2016, 26 iul., ediţie şi on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Sexul îngerilor, în „Apollon”, Urziceni, 2016, nr. 7 (iul.), p. 23, ediţie şi on-line (www.revista apollon.ro.); Măciuca ciobănească, în „Apollon”, Urziceni, 2016, nr. 7 (iul.), p. 34, ediţie şi on-line (www.revista apollon.ro.).

*

Zâmbete.
Femeia când tace înseamnă că are multe de spus!
În spatele fiecărei femei supărate e un bărbat care habar n-are ce-a făcut!
„Şefule, am avut un vis tare urât. Eram amândoi în iad. Dumneata te perpeleai într-un cazan cu smoală!” „Aoleo! Şi tu?” „Eu…, tot slugă! Băgam lemne pe foc!”
Toţi oamenii aduc fericire: unii prin prezenţa, alţii prin absenţa lor…

*

Excursii. ♦ La 25 iulie am participat cu un grup de enoriaşi la hramul Mânăstirii „Sfânta Ana” din Orşova. A fost multă lume. Slujba a fost oficiată de un sobor de patru ierarhi şi mai mulţi preoţi, sub conducerea Preasfinţitului Episcop Nicodim. La întoarcere, am vizitat şi Mânăstirea Vodiţa. Amândouă mânăstirile sunt adevărate minuni rătăcite-n munţi, cum îi plăcea să spună regretatului Arhim. Caliopie Georgescu.
♦ La o dată pe care vom stabili-o de comun acord, organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Turnu SeverinMânăstirea Vodiţa – Orşova – Mânăstirea „Sf. Ana” – Valea Dunării – Mânăstirea Mraconia – Moldova Nouă – Mânăstirea Slatina – Nera – Oraviţa – Mânăstirea Ciclova – Bozovici – Turnu Severin. Preţul va fi de maximum 50 de lei, în funcţie de numărul de participanţi. S-au înscris 7 persoane până acum.
♦ În ziua de 29 august organizăm o excursie-pelerinaj la Mânăstirea Schitul Topolniţei din jud. Mehedinţi. Preţul va fi de aprox. 5 lei.

*

Filme.
● Vineri, 17 iun., la Bârda, şi vineri, 24 iun., la Malovăţ, a fost difuzat filmul Lavra PoceaevPociaev. Era vorba de istoria Mânăstirii Pociaev din Ucraina, de la începuturile ei (sec. XVI), până în vremea noastră. Este o mânăstire zidită pe locul unde s-a arătat Maica Domnului şi a lăsat imprimată în piatră „urmiţa Maicii Domnului”. Mânăstirea a fost greu încercată în vremea invaziilor, epidemiilor; vieţuitorii ei au fost adesea sacrificaţi de jefuitori, supuşi la grele încercări; slujba a urmat însă cursul ei neîntrerupt, ziua şi noaptea, iar locaşul a supravieţuit până azi, fiind o adevărată bijuterie a artei bisericeşti. Acolo s-au petrecut şi încă se petrec multe minuni, în special vindecări de boli grele. Sunt prezentate cazuri concrete de acest gen, care pun la grea încercare pe oamenii de ştiinţă din vremea noastră. Pelerinii vin necontenit să se închine la icoanele făcătoare de minuni de la această mânăstire, să se împărtăşească din sfaturile şi înţelepciunea bătrânilor călugări, să ceară ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Lui. A fost un film ziditor de suflet.
●Vineri, 29 iulie, la Malovăţ, a rulat filmul Agapie. Un film zguduitor, care prezintă Agapieviaţa Sfântului Agapie de la Muntele Athos. Un tânăr ca oricare altul, doritor de desăvârşire sufletească, s-a dus la Muntele Athos să se călugărească. Pe când era în perioada de pregătire (noviciat), mânăstirea a fost jefuită de piraţi (hoţi de mare), care l-au luat rob de Agapie. L-au dus la Constantinopol şi acolo l-au vândut ca sclav. Au urmat ani cumpliţi pentru Agapie. Stâpânul îl ţinea legat cu lanţuri la mâini şi picioare ca să nu fugă, îl punea să tragă plugul la arat, să sape, să care lemne, să facă de toate, din noapte până în noapte. Zile întregi nu-i dădea nici mâncare, nici apă, dar îi dădea bătaie din plin. Noaptea era legat la zid, cel mai adesea stând în picioare. Nimeni nu-i credea când era obosit sau bolnav. Agapie nu-şi pierdea nădejdea în Dumnezeu. Se ruga permanent, nu protesta, primea totul ca pe o încercare şi ca pe o pedeapsă pentru păcatele lui. Înduioşându-se de patimile lui, Maica Domnului i-a apărut într-o noapte în grajdul în care era ţinut, i-a dezlegat lanţurile şi l-a eliberat. Agapie s-a întors la mânăstire, dar călugării l-au sfătuit să se întoarcă la stăpân, fiindcă acesta îl cumpărase. Uimit de eliberarea miraculoasă şi apoi de întoarcerea lui Agapie, stăpânul şi fiul lui, musulmani fiind, s-au creştinat şi au venit cu Agapie la Athos, unde s-au călugărit şi ei. Răbdarea, credinţa şi stăruinţa în rugăciune nu rămân nerăsplătite. Toate sunt cu ştirea şi cu voia lui Dumnezeu.
● Vineri, 19 aug., la ora 19, în biserica de la Bârda, iar vineri, 26 aug., tot la ora 19, în biserica de la Malovăţ, va rula filmul Ostrovul. După film urmează o audiţie muzicală.

*

Maidane de gunoi. De câţiva ani s-a introdus şi în satele comunei noastre serviciul de colectare a gunoaielor. A fost o măsură inteligentă, fiindcă se umpluseră ogaşele, drumurile şi poienile de tot felul de gunoaie din gospodăriile cetăţenilor noştri. Firma contractantă a plantat câteva tomberoane în fiecare sat, ce-i drept la distanţe kilometrice, iar oamenii au început să ducă gunoiul acolo. Când s-au dus la primărie să-şi plătească impozitele, au aflat că au de plată un plus de 30 de lei, reprezentând plata pentru colectarea gunoiului. Oamenii au plătit taxa respectivă şi au crezut că totul a intrat în normalitate, că au făcut încă un pas spre civilizaţia europeană. Dar n-a fost aşa!
Primaria MalovatTomberoanele plantate în satele comunei s-au dovedit repede a fi prea puţine şi prea depărtate unele de altele. Totodată, s-a văzut repede că firma colectoare nu prea are ţinere de minte, fiindcă treceau şi două săptămâni până ajungea maşina să golească tomberoanele. Până ajungeau maşinile respective, tomberoanele se umpleau, iar gunoiul continua să fie depus pe lângă tomberoane, aşa încât te trezeai că în mijlocul satului apare un adevărat depozit de gunoi. Găinile şi câinii scurmau în voie, căutând bucăţi de mâncare, căldura toridă făcea să se împută repede resturile alimentare, aşa încât, de la o măsură înţeleaptă şi modernă, s-a ajuns la unul sau mai multe focare de infecţie în plin centru civic.
Rugăm pe Domnul primar să atenţioneze firma contractantă a acestor lucrări de salubritate publică să-şi facă datoria pentru care este plătită. Dacă este posibil, să renegocieze contractul, în sensul de a obliga firma să planteze mai multe tomberoane în sate şi să ridice gunoiul la două, cel mult la trei zile, în caz contrar suportând sancţiuni cât mai severe. Totodată, rugăm cetăţenii comunei să înţeleagă că la tomberon nu se duc bălegarul de la grajd, molozul de la demolări sau fânul putred. Dacă vrem servicii de calitate, avem şi noi datoria să ne purtăm civilizat! Păi, nu?

*

Botezuri. Cununii. Înmormântări. În ziua de 16 iulie am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Argetoianu Antonia-Victoria, fiica Domnului Argetoianu Victor-George şi a Doamnei Argetoianu Alexandra-Veronica din Malovăţ. Să trăiască! În ziua de 16 iulie am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Argetoianu Victor-George din Malovăţ şi Doamna Pecie Alexandra-Veronica din Colibaşi. Dumnezeu să le ajute! În ziua de 17 iulie am oficiat slujba înmormântării pentru Glavan Marian (68 de ani) din Malovăţ, în ziua de 19 iulie pentru Ivaşcu Ilie (87 de ani) din Bârda, iar în ziua de 21 iulie pentru Hurduc Floarea (90 de ani) din Malovăţ. Dumnezeu să-i ierte!

*

Program. În cursul lunii august avem următorul program de slujbe: 6 aug. Malovat(pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 7 aug. (Bârda); 11 aug. (spovediri şi împărtăşiri în Bârda, la biserică şi în sat); 12 aug. (spovediri şi împărtăşiri adulţi în Malovăţ, la biserică şi în sat); 13 aug. (spovedit şi împărtăşit copiii din Malovăţ); 14 aug. (Malovăţ); 15 aug. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12); 20 aug. (Malovăţ-Bârda); 21 aug. (Bârda); 27 aug. (Malovăţ-Bârda); 28 aug. (Malovăţ); 29 aug. (Malovăţ). În situaţia în care se va face excursie-pelerinaj la Schitul Topolniţei, slujba din 29 aug. se anulează. În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: