Naşterea Preasfintei Fecioare Maria – 8 septembrie –

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

florica-batu-ichim_coperta-gradina-cu-ingeri-si-sfinti1După ce Dumnezeu i-a făcut pe oameni după Chipul şi Asemănarea Sa, i-a pus să locuiască în rai, un loc minunat, unde nu era nici durere, nici boală, nici moarte. Totul era perfect, nici chiar animalele nu se mâncau între ele. Dar Adam şi Eva nu au ascultat de Dumnezeu, mâncând fructe din pomul oprit. Aşa a intrat păcatul în lume. Pentru acest păcat (numit păcatul neascultării sau păcatul originar), Adam şi Eva au fost goniţi din rai. Fiinţa umană a căzut, şi odată cu ea a căzut întreaga fire. Dumnezeu le-a promis oamenilor un Mântuitor. Acest Mântuitor este Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om”. Acum putem înţelege de ce e atât de importantă pentru noi această sărbătoare, Naşterea Preasfintei Fecioare Maria (8 septembrie).

În Biblie nu este scris despre naşterea Sfintei Fecioare Maria, dar din tradiţie noi aflăm cum a fost aceasta. Erau doi oameni drepţi în faţa lui Dumnezeu, pe nume Ioachim şi Ana, care, deşi ajunseseră la bătrâneţe, nu aveau copii. În vremurile acelea, cei care nu aveau copii erau consideraţi păcătoşi sau pedepsiţi de Dumnezeu pentru cine ştie ce păcate grele. Trecuseră 50 de ani de când drepţii Ioachim şi Ana erau căsătoriţi şi ei nu aveau copii. Oamenii gândeau urât despre dânşii din cauza aceasta şi chiar s-a ajuns până acolo încât odată, la o sărbătoare, când dreptul Ioachim s-a dus la Ierusalim să-şi ducă darul său la altar, Arhiereul Isahar nu a vrut să-i primească darul pentru că nu avea copii. Sfântul Ioachim s-a întristat mult şi s-a dus în munte să se roage acolo, singur, pentru ca Dumnezeu să le dea un copil. Sfânta Ana, acasă, se ruga şi dânsa stăruitor pentru un copil. Şi iată, după 40 de zile îngerul Domnului le-a vestit că vor avea un copil. Acel copil avea să fie o fetiţă, Sfânta Fecioară Maria. Iată ce scrie în Proloage: „Maica Domnului a fost rodul rugăciunilor, lacrimilor şi frângerilor inimii părinţilor ei, un rod al îndurării lui Dumnezeu, un copil dorit, cerut şi dobândit prin rugăciune. Un copil cu o chemare dumnezeiască pe umeri: chemarea de a fi Mama care a dat trup de om lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos”.

Sfaturi pentru părinţi şi nepărinţi:

  1. Învăţaţi-i pe copii să spună: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Învăţaţi-i să fie atenţi când se cântă aceasta în biserică. De asemenea, atrageţi-le atenţia la icoanele din biserică unde este Maica Domnului şi explicaţi-le aceste icoane. Bineînţeles, nu veţi discuta aceasta în timpul slujbei, ci după terminarea ei.
  2. În trecut, în mod drept, copiii erau consideraţi un dar de la Dumnezeu. Astăzi multe familii refuză acest dar spunând: „Copiii sunt bătaie de cap, eu vreau să-mi trăiesc viaţa!” sau „Să ne facem întâi o situaţie şi după aceea” (după aceea s-ar putea să fie prea târziu sau să nu vină niciodată) sau pur şi simplu „Nouă nu ne plac copiii!” Uciderea copiilor în pântecul mamei a devenit o modă. Unele femei au făcut-o fără să ştie că ucid o fiinţă umană, altele au făcut-o din disperare, altele au fost forţate să o facă, altele, copile tinere păcălite de „modă”, (televiziune, filme etc.), au făcut sex la o vârstă prea fragedă şi, aflându-se gravide, n-au mai ştiut ce să facă. Alte femei au făcut-o pentru că pur şi simplu nu le-a păsat de fiinţa umană care a fost ucisă în chinuri groaznice în pântecul care trebuia să-i fie un loc sacru de apărare înainte de a vedea lumina zilei. Ne cutremurăm dacă ne gândim câte fiinţe umane, prunci nenăscuţi, sunt ucişi într-un singur an în întreaga lume. Sângele lor strigă la Dumnezeu pentru dreptate.
    Mame, indiferent de ce spun cei din jur, ascultaţi de vocea conştiinţei voastre şi de porunca lui Dumnezeu şi nu vă ucideţi pruncii în pântec! Nu vă temeţi! Dumnezeu nu o să vă lase fără mâncare şi fără un acoperiş deasupra capului! Voi, bărbaţilor, bunicilor, soacrelor, nu forţaţi femeia gravidă să avorteze! Păcatul ei va atârna şi asupra voastră! Voi, vecini, colegi, prieteni, nu încurajaţi femeia gravidă să avorteze, nu râdeţi de ea, ci sfătuiţi-o cu toată dragostea să-şi nască pruncul pe care îl poartă în pântec. Iar voi, biete femei pe care v-a ispitit diavolul şi cu voie sau silite aţi făcut acest păcat al uciderii de prunci în pântecul vostru, duceţi-vă degrabă la preot, spovediţi-vă şi faceţi-vă canonul pentru că moartea vine ca un fur, azi eşti, şi mâine nu, şi nu vreţi să ajungeţi cu aceste păcate în faţa Marelui Judecător.
  1. Oare noi sau copiii noştri nu ne grăbim, uneori, şi-i judecăm pe alţii numai pentru că noi îi credem răi? Nu mă refer la necunoscutul de pe stradă care poate să ne fure copilul. Mă refer în general la rudele şi prietenii noştri pe care uneori îi judecăm prea aspru. Ceilalţi oameni, până şi Arhiereul Isahar, au crezut că Sfinţii Ioachim şi Ana sunt oameni păcătoşi când, în realitate, ei erau mult mai drepţi în faţa lui Dumnezeu decât toţi ceilalţi. Deci, să-i învăţăm pe copiii noştri să nu-şi judece colegii prea aspru pentru că nu pot să ştie cu adevărat viaţa cuiva. În acelaşi timp (fără a-i judeca, explicându-le că fiecare îşi are necazul lui), să îi învăţăm pe copii să stea departe de ceilalţi copii care iau droguri, fură sau sunt decăzuţi moral.
  2. Să ţinem minte că, chiar dacă timp de 50 de ani Sfinţii Ioachim şi Ana nu au avut copii, totuşi ei nu au disperat. Ei au crezut cu putere că Dumnezeu poate să-i ajute şi s-au rugat îndelung la Dumnezeu. Astăzi noi facem în grabă o rugăciune, apoi ne ducem repede să vedem continuarea filmului la televizor de pe canalele oprite pentru copii. Vreau să spun că dacă vrem ca Dumnezeu să ne ajute trebuie să facem şi noi tot ce putem să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Pentru un necaz mai mare mergem la preot, ne mărturisim şi vedem ce putem face pentru a fi mai buni. Apoi Dumnezeu ştie când şi cum trebuie să ne ajute.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: