Optsprezece al lui septembrie

(de ziua ta)

 

de Constantin MÎNDRUŢĂ

La anii tăi, cine să te împece?
Mâine e ziua ta şi rătăcire,
Vârstă-mplinită fără de iubire
Şi soarele spre noapte te petrece.

La răutate nimeni nu te-ntrece,
În suflet ţi-a rămas doar năruire,
Ca o nălucă eşti prin cimitire,
Icoanele din ziduri vor să plece.

Şi crucile la rude vor să cadă,
De ziua ta ţi-ar face o paradă,
Dar nu ard lumânările de frig,

Eşti singură şi toamna a-nceput,
Ajută, Doamne, dacă vrei, Te strig,
Dar strigătul în gură n-a-ncăput.

07.05