Semn de carte

hirotonire_nicoara_biserica-sfanta-cruce-baia-mare

pr. Simion Ilieş, pr. George M. Nicoară, Episcop gr.-cat. Vasile Bizău

de Antoaneta TURDA

Miercuri, 14 septembrie 2016, de sărbătoarea Înălţarii Sfintei Cruci, am avut bucuria de a asista la un eveniment special la Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce” din Baia Mare, al cărei hram este la această dată. Aici, împreună cu preoții parohi Emil-Grigore Gîrboan-Rusneac, Simion Ilieș și Tîmbuș Ioan, precum și cu ceilalți prelați (printre care s-au aflat Părintele Éric Sylvestre, rectorul Colegiului Pontifical Canadian din Roma, și Monseniorul Tarcisio Cola, prefectul canonicilor din Bazilica Sfântul Petru din Roma), noi, cei peste 1.000 de credincioși, am trăit clipe de intensă bucurie și emoție prilejuite de ridicarea la treapta preoției a lui George M. Nicoară, prin punerea mâinilor Preasfinţiei Sale Vasile Bizău, Episcop greco-catolic de Maramureş şi Sătmar.

George M. Nicoară s-a născut la Baia Mare în 11 martie 1988. După anii de şcoală generală parcurși în oraşul natal, a urmat cursurile liceale la Liceul Teologic Român Unit „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca (2002-2006). Între 2006 şi 2010, a urmat cursurile de teologie în cadrul Universităţii de Nord din Baia Mare, fiind seminarist al seminarului „Episcop Dr. Alexandru Rusu”. În paralel, a urmat cursurile Facultăţii de Litere, specializarea limba şi literatura română-engleză din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare. În perioada 2010-2011, a frecventat cursuri de teologie în cadrul Ateneului Pontifical „Sant’Anselmo” din Roma. Între anii 2011 şi 2013, a urmat studiile masterale în teologie spirituală, Universitatea Gregoriană din Roma. În data de 26 mai 2016 şi-a susţinut lucrarea de doctorat la același institut.

Asistând la această ceremonie, în care cuvintele Preasfinţiei Sale Vasile Bizău m-au dus cu gândul la înțelegerea deplină a simbolului crucii în viața cotidiană, am realizat, poate mai bine ca la alte hirotoniri de preoți, cât de important este curajul în a te dedica deplin lui Dumnezeu. Fac această afirmație întrucât tânărul teolog, absolvent și de filologie, cu un real talent literar, nu s-a lăsat dus de valul orgoliilor spre lumea artisitică, ci a ales, cu multă dăruire, drumul atât de anevoios al preoției. Cu o sensibiltate aparte – mărturie fiind coperte_nicoaracele două volume de versuri ce dovedesc o matură percepere a lumii: Icarus cu aripi de bronz (2010) și Tăcerea timpului (2012) –, ce am intuit-o de la prima întâlnire, George M. Nicoară, pune, iată, cu smerenie, un semn de carte în tainica viață. Matur, debarasat de zvâcnirile tinerești bine simțite în poezii, l-am regăsit, în acest septembrie miraculos de cald și blând, în Biserica atât de apropiată sufletului meu, ca și templul cărților, care este Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, unde am petrecut 31 de ani minunați și unde am avut întâlniri memorabile. Nu știu dacă și în ce împrejurări ne vom reîntâlni, dar cert este că Biserica și Cartea vor fi mereu o punte între noi.

Drum bun, prietene, spre sufletele semenilor, pentru a face, împreună cu ei, voia lui Dumnezeu.

În încheierea acestor rânduri, amintesc că cele două volume mai sus amintite au fost lansate la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, autorul bucurându-se de un real succes. Cei ce vor să-l cunoască mai bine pe Preot dr. George M. Nicoară pot citi şi interviul pe care mi l-a dat în numărul 1 (40) / 2013 al revistei „Bibliotheca septentrionalis” (http://www.bibliotecamm.ro/septentrionalis/revista_bs_40(2013).pdf p. 152-154).

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: