Douăzeci şi patru al lui septembrie

(zodia Balanţă)

 

constantin-mindruta_acordand-autografe

de Constantin MÎNDRUŢĂ

În zodiac „Fecioarei”, „Balanţa” i-a urmat,
Acelaşi îmi rămâne la cinste şi necinste
Un suflet fără vârstă şi fără zile triste,
În talerele vieţii când este aşezat.

De fapt este blândeţea ce-l face nemişcat
În aşezarea caldă pe inimi pesimiste,
De la destine-amare am fost furat din liste
Şi inima îmi bate de-acuma mai curat.

Din gânduri nedreptatea îmi este alungată,
Mânia, răutatea şi patima mea toată,
Cât sunt în lumea asta nu pot să mă zdrobească,

Nimicnicia piară şi pacea fie lerul,
Credinţa şi nădejdea iubire să zidească
Şi cu icoane norii să deseneze cerul.

10.55

Scrie un comentariu