Nouă al lui octombrie

(LUMÂNAREA)

 

de Constantin MÎNDRUŢĂ

Eu sunt acum o lumânare-aprinsă
Şi dăruiesc căldură şi lumină,
Iubirea, bucuria mea senină,
Care îmi fac încrederea ne-nvinsă.

Aş fi întreagă de-aş rămâne stinsă,
Dar sensul meu e s-ard, spre a fi plină,
Nu-s tristă, devin mică şi n-am vină,
Spre mine rugăciunea e întinsă.

E mai frumos decât să rămân rece,
Lângă icoană fruntea să se plece,
Să fie pace-n suflet şi în lume

Şi împreună pe un acatist,
Cu diferite sau aceleaşi nume,
Să dăm lumină, arderi-i rezist.

12.02