Un ochi deschide cerul şi norii dinspre Mare
Au coborât în valuri, să îmi zâmbească faţa,
Să pot să spun, iubito, şi „Bună dimineaţa”,
Dar cine să mă creadă că e o sărutare?!
Aş vrea să-ţi fiu un dinte din bogăţii dentare
Şi să fii sâsâită, o viperă în viaţa
Ce o trăieşti cu mine, acoperindu-mi ceaţa
De dincolo de Mare, doar tu eşti o splendoare.
Urc pe catargul care aşa înţeapă-n zare,
Iubirea-n noaptea asta nu mi-a rămas datoare,
Că prea altfel şi patul a fost acoperit,
Nu ar fi fost nisipul iar desenat de Soare,
Îţi are gura gustul unui din nou minţit
Şi mă arunc în Mare, nimic nu mă mai doare.
This entry was posted on Sâmbătă, 15 octombrie 2016 at 12:01 am and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
e-Bibliotheca septentrionalis 