Maimuţele-l maimuţăresc pe om,
şi diavolii-L maimuţăresc pe Domnul
iar fluviul lumii cu durutul umblet
curge când duios, şi când încrâncenat
printre surâs şi rânjet.
În toate e-o pecete de bine şi de rău:
Eşti chip şi-asemănare din mândrul Creator –
Nu-s îngerii ca tine; au ei alte meniri –
şi poţi alege floarea, visarea şi splendoarea…
Dar vine o stafie-d decor şi mai feeric
ca să-ţi încuie zorii într-un asfinţit
şi cheia să ţi-o-arunce-n întuneric…
Pentru plăceri la scară şi-onoruri, îţi pretinde
să te plăteşti cu timpul tău de mâine
şi opera din el ne-nfăptuită…
E scris cu jar pe-ntunericul nopţii
cum, iubind, te scapi din cursele morţii…
De-i vorba de câştiguri, de-ntâietăţi şi ranguri,
pândesc în aer gelozii, ranchiune pe la garduri;
căci lacomii planetei şi-au făurit şi cântec;
inima lor după blazon e tot un fel de pântec…
La libertăţi descreierate îţi cer azi să te-nchini
şi-ţi toarnă în ureche vrute şi nevrute –
„O, voi vânduţi, patriotismul vostru pute
ca apa stătută din vaza cu crini!”
Tot trec de pragul lumii nimici purtând nimicuri;
iar alţii cu iubirea prezentă în tot locul
lasă cu drag în urmă apele stătute şi duc cu ei doar focul.
This entry was posted on Marți, 18 octombrie 2016 at 5:11 pm and is filed under Arte, Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.