Profesorul TEODOR BENDEA la a nouăzecea aniversare

teodor-bendea

de Ion PODOSU

Cine nu-şi mai aduce aminte cum răsuna clădirea Liceului pentru Deficienţi de Vedere din Cluj, în anii 60-70 ai secolului trecut, de armonia muzicii corale, de plenitudinea sunetelor fanfarei sau ale altor formaţii muzicale (orchestre şi tarafuri) oprindu-i, pentru o clipă, pe trecătorii de pe trotuarul din faţa şcolii? Este, poate, nostalgia vârstei în aceste rânduri, dar sunt realităţi incontestabile ale acelor vremuri şi făuritorul acestei lumi inefabile a sunetelor nu este nimeni altul decât mult iubitul nostru profesor de muzică Teodor Bendea, aflat acum [n.r. în anul 2006] la venerabila vârstă de nouăzeci de ani.

Se cuvine, aşadar, să-i aducem omagiul călduros al atâtor generaţii de elevi care i-au cunoscut zgomotoasa jovialitate, dar şi rigoarea bastonului care te atingea pe la picioare sau în altă parte a corpului fără însă ca aceste „blânde atingeri” să producă supărare cuiva, ci, mai degrabă, amuzament, de unde şi simpatica poreclă de „Bâtişu”, ce a circulat de la o generaţie la alta. Sau, cine nu-şi aminteşte, cu un zâmbet nostalgic, de îndemnul mobilizator de la corul şcolii, „haida!”, prin care profesorul nostru exprima nuanţa forte a vocilor adolescentine?!

Domnul Teodor Bendea s-a născut într-o familie de ţărani de pe valea Arjeşului, în localitatea Sălciua, judeţul Alba, la 4 iulie 1916. Îşi pierde vederea la 10 ani din cauza unui explozibil rămas din Primul Război Mondial, doctorii de la Clinica Oftalmologică din Cluj îndrumându-l spre şcoala de nevăzători. Se înscrie la această şcoală în 1926, unde i se descoperă aptitudinile muzicale deosebite, cultivate cu măiestrie de primul său profesor de muzică, Emil Gogan, căruia i-a rămas recunoscător toată viaţa. Cu acesta îşi însuşeşte şi aprofundează muzica instrumentală, teoria muzicii, armonia şi contrapunctul.

Urmează apoi cursurile Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj, având ca profesori nume celebre ale muzicii româneşti contemporane: Ion Andreescu-Scheleti, Marţian Negrea, Augustin Bena şi alţii. Deşi întâmpină unele dificultăţi, domnul Bendea reuşeşte să-şi termine studiile în mod strălucit, fiind şeful promoţiei din 1939, dar acest succes nu-i asigură neapărat şi un loc de muncă. După un an de şedere acasă şi în urma unor demersuri insistente, în anul 1940 este numit ca maestru de muzică la Şcoala de Fete Nevăzătoare din Buzău. Fiind un tânăr ambiţios şi plin de elan, în ciuda condiţiilor dificile din perioada războiului, dumnealui iniţiază, pe lângă activitatea de la catedră, un cor şi o orchestră de muzicuţe, ce se vor bucura de un binemeritat succes la serbările şcolare.

În 1945, la cererea sa, este transferat la Şcoala pentru Nevăzători din Cluj, fiind confruntat, la început, alături de celelalte cadre didactice, cu problema spaţiului, clădirea şcolii fiind ocupată, în timpul războiului, de un aşezământ destinat marilor mutilaţi de război. Şi aici, tânărul profesor se dedică cu abnegaţie formării unor buni instrumentişti, fapt ce i-a permis să pună bazele unor apreciate formaţii muzicale: un cor, o orchestră de cameră, una de acordeoane, o fanfară, un taraf, o formaţie de fluieraşi şi o alta de mandoline, prin care şcoala clujeană a dobândit un deosebit prestigiu pe tărâm muzical. Sunt, de asemenea, de neuitat nenumăratele turnee pe care le-au făcut aceste formaţii, în cadrul amplelor spectacole ce mai cuprindeau recitări, scheciuri şi spectaculoasele numere de gimnastică ritmică, realizate de neuitatul profesor de educaţie fizică şi sport, Ilie Dan, cu care au străbătut satele şi oraşele transilvănene, tinerii artişti nevăzători fiind primiţi şi aplaudaţi ca nişte adevărate vedete.

Preocuparea constantă a domnului profesor a fost, după cum ne mărturisea într-un interviu de acum 20 de ani, de a dezvolta la elevii nevăzători dragostea şi gustul pentru muzică: „Lecţiile de muzică, pe care le ţineam, căutam să fie cât mai interesante şi cât mai atractive, servindu-mă de exemplificări făcute cu ajutorul instrumentelor sau cu al pick-up-ului.” În paralel cu această intensă activitate de promovare şi afirmare a tinerilor nevăzători, profesorul Bendea a contribuit la perfecţionarea programelor de învăţământ şi a elaborat chiar un abecedar muzical. Remarcabile sunt şi valenţele creatoare ale sale, concretizate în mai multe lucrări originale, dintre care menţionăm: o uvertură intitulată „Plaiuri româneşti”, marşuri pentru fanfară, prelucrări folclorice, piese corale etc.

O activitate la fel de prodigioasă a desfăşurat domnul profesor şi în cadrul filialei Cluj a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, fiind animatorul vieţii artistice şi conferind un prestigiu tot atât de mare formaţiilor muzicale pe care le-a înfiinţat şi aici. De remarcat este şi prezenţa publicistică în revista asociaţiei, în care, prin articole de aleasă ţinută, dumnealui a evocat personalităţi reprezentative ale muzicii naţionale şi universale. În 1977, după o rodnică şi variată activitate didactică şi extraşcolară, profesorul Teodor Bendea se pensionează, desprinzându-se cu greu din climatul şcolii care i-a fost, cum se spune, o a doua casă, climat asupra căruia puternica şi originala sa personalitate şi-a pus adânc amprenta. De atunci au trecut mulţi ani, dar sunt convins că opinia domnului Bendea referitoare la faptul că muzica „este un adevărat prieten al nevăzătorilor” a rămas la fel de valabilă, subliniind totodată că, prin intermediul acestei arte, ei pot evita însingurarea şi sedentarismul, pot descoperi mai uşor canalele de integrare în societate. Chiar dacă înalta tehnologie face azi o concurenţă neloială muzicii practicate pe viu, ea rămâne, totuşi, pentru deficienţii de vedere, o posibilă trambulină de lansare şi afirmare, în condiţii aproape egale, aşa cum au făcut-o în trecut muzicienii nevăzători I. V. Tassu şi A. Ivella, recunoscuţi interpreţi şi profesori. Dar, pentru a deveni un bun muzician, sigur că un nevăzător trebuie să manifeste, în afara unui talent excepţional, şi o tenacitate deosebită, abilitate şi energie de a depăşi dificultăţile ce apar pe parcursul evoluţiei sale umane şi profesionale.

Îmbinând vocaţia artistică cu munca susţinută, inteligenţa creatoare cu neobosita dăruire de sine, domnul profesor Teodor Bendea se distinge ca o personalitate pregnantă în rândul celor ce au militat pentru afirmarea şi integrarea deficienţilor de vedere în viaţa socială şi culturală a societăţii. De aceea, foştii săi elevi vorbesc cu o vie emoţie şi o intensă afecţiune despre neuitatul lor dascăl de muzică, omul care le-a descifrat tainele lumii sunetelor, dar i-a şi îndrumat spre formarea propriilor entităţi spirituale. Amintirea „anilor cei frumoşi” – în miezul căreia cuprindem şi farmecul inegalabil al profesorului Teodor Bendea – s-a fixat pentru totdeauna în inimile şi în minţile celor ce s-au format în inconfundabila atmosferă a şcolii clujene.

(Ion Podosu, Mozaic, Cluj-Napoca, Limes, 2016, p. 72-75.)

abloul-absolventilor-din-1974-liceul-pentru-nevazatori-_-cluj

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: